Actualitate
Locul de joacă din Parcul “Cetate” din Deva, la un pas de inaugurare

Mai este foarte puțin până când micuții din Deva se vor putea zbengui în voie în locul de joacă din parcul de la poalele Cetății, reabilitat și modernizat în întregime de administrația publică locală. Lucrările la acest spațiu dedicat copiilor sunt la final, iar în următoarea perioadă urmează să fie făcută recepția.
Tartan colorat, gazon, balansoare, leagăne, tobogane, dar și alte echipamente noi, care mai de care mai frumoase, de toate acestea se vor putea bucura copiii care își vor petrece timpul liber la locul de joacă din Parcul „Cetate” din municipiul Deva. În premieră, spațiul de joacă cuprinde și „străzi” cu treceri de pietoni și indicatoare rutiere, astfel încât cei mici vor putea învăța într-un mod distractiv despre regulile de circulație.
Printre cele mai moderne din țară
Locul de joacă din parcul de la poalele Cetății Deva – ce urmează să fie deschis foarte curând, și-a schimbat total înfățișarea, fiind reabilitat și modernizat complet, în cadrul unei investiții realizată cu bani de la bugetul local.
„Acest loc de joacă a fost refăcut în totalitate. Putem observa cu ochiul liber, s-a schimbat totul, de la suprafața solului, avem tartan, s-au schimbat toate componentele locului de joacă, s-au relocat câțiva arbori, s-a intervenit la pergola aflată în vecinătatea locului de joacă. Avem verdeață, în jurul locului de joacă, ceea ce până acum nu era, avem sistem de irigație la partea de gazon. Sunt lucruri noi, pe care oamenii și le-au dorit. De ce spun acest lucru? Și bugetul și tot ceea ce noi facem ca serviciu public se bazează, în mare parte, pe dorința și cererea cetățenilor. Acest loc este unul dintre cele mai căutate din oraș, atât în cursul săptămânii, nu mai vorbim de sfârșitul săptămânii când foarte mulți părinți, bunici, își aduc copiii să se distreze și, de ce nu, să se relaxeze, în acest loc minunat. Acest lucru ne-a determinat să ne aplecăm asupra acestui loc și să-l modernizăm. Am avut discuții cu colegii din primărie, cu domnul primar Florin -Nicolae Oancea, și am ajuns la un numitor comun, iar astăzi putem să vorbim despre acest loc de joacă ca fiind, cred că, cel mai frumos din județul Hunedoara și printre cele mai moderne locuri de joacă din țară, iar acest lucru nu îl spun eu, ci cei care (…) privesc nerăbdători să deschidem porțile acestui loc de joacă minunat. Am depășit partea de ultima sută de metri cu lucrările pentru că acestea sunt finalizate în proporție de 98-99 la sută, mai este partea de recepție finală (…) Sunt convins că cei mici se vor bucura de acest complex de joacă, de tot ceea ce se vede cu ochiul liber”, a declarat Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPÎGM) Deva.
Gazonul, prevăzut cu sistem de irigație
Reamintim că lucrările de modernizare a locului de joacă din Parcul „Cetate” din Deva au fost demarate la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. Directorul SPÎGM Deva, Irinel Faur, a explicat că s-a dorit ca intervențiile la acest loc de joacă să fie făcute pe perioada cât vremea nu a permis micuților să se joace în aer liber, astfel încât modernizarea spațiului să fie finalizată odată cu încălzirea timpului de afară. “Nu ne-am dorit să facem mai repede pentru că era în plin sezon și atunci am ajuns la concluzia că mai bine să intrăm cu buldozerele pentru reabilitarea locului de joacă la sfârșitul sezonului, atunci când vremea nu mai permitea copilașilor să vină la locul de joacă să își petreacă timpul liber. Am ales să lucrăm pe o vreme mai capricioasă, dar locul de joacă să fie pregătit pentru noul sezon cald. (…) Sunt două covoare de tartan, unul este dedesupt, nu se vede, pentru consolidare, și cel marcat, astfel încât cei mici pot învăța cum să circule. Este și un loc de joacă care poate fi folosit și pentru a informa copiii cum să se comporte în trafic”, a mai spus Irinel Faur, directorul SPÎGM Deva.
Locul de joacă din parcul de la poalele Cetății este dotat și cu echipamente destinate copiilor cu dizabilități. În plus, s-a mai avut în vedere un aspect important. „În urmă câțiva ani, au fost câteva probleme (…) din cauza covorului care a fost amplasat la vremea respectivă, au fost câțiva arbori care s-au uscat. Odată cu reabilitarea, am avut în vedere și acest aspect, astfel încât arborii să nu se usuce. Tartanul este unul special și face în așa fel încât apa să curgă prin el, să ajungă în sol ca arborii să nu aibă de suferit în acest sens (…) Fiecare părticică de gazon din perimetrul locului de joacă este prevăzută cu sistem de irigație acționat prin telefon”, a mai spus Irinel Faur, directorul SPÎGM Deva.
Toaletarea arborilor, pe final. Băncuțe și coșuri de gunoi noi, montate în oraș
Pe de altă parte, SPÎGM Deva este aproape de finalizarea acțiunilor de toaletare a copacilor și a început cu cosirea ierbii. În paralel, se amplasează băncuțe noi în locurile publice, dar și coșuri de gunoi stradale. „Odată cu încălzirea vremii, arborii au intrat în vegetație, asta înseamnă că ne apropiem cu pași repezi de finalul acțiunii de toaletare și ne pregătim, cu pași la fel de repezi, de partea de cosit. Sunt locuri în Deva unde am și intervenit deja, în speță, săptămâna trecută, pentru că am considerat că este necesar, iarba era mare deja în unele zone. (…) În paralel, mergem cu amplasatul de bănci și de coșuri de gunoi noi. O parte dintre ele vor fi montate în zonele centrale, iar o parte acolo unde le-am ridicat, în perioada trecută, în urma constatării unor deficiențe, erau deteriorate. Băncuțele pe care colegii mei de la SPÎGM le confecționează sunt acele băncuțe clasice pe care le vedem în tot orașul, în zona blocurilor, iar coșurile de gunoi noi sunt mai trainice, din punctul nostru de vedere”, a adăugat Irinel Faur, directorul SPÎGM.
În același timp, SPÎGM Deva urmează să intervină și asupra tuturor celor aproape 40 de locuri de joacă din oraș pe care le are în administrare. „Sunt 38 de locuri de joacă pe raza municipiului Deva, iar în următoarea perioadă, vom interveni asupra tuturor”, a mai spus Irinel Faur, directorul SPÎGM Deva.
Actualitate
Proiect ambițios la Hunedoara: Aproape nouă hectare din apropierea Castelului Corvinilor pot deveni grădină urbană

Autoritățile locale din municipiul Hunedoara sunt gata pentru o nouă provocare: transformarea unei suprafețe de aproape nouă hectare, din apropierea Castelului Corvinilor, într-o grădină urbană. Este vorba despre un mega – proiect, ce se dorește a fi finanțat prin Programul Tranziţie Justă.
“Grădina Urbană Corvinia” este un proiect pe care administrația locală din Hunedoara îl dorește pus în practică. Aproximativ 87.000 de metri pătraţi din vechea platformă siderurgică ar putea deveni, în următorii ani, o grădină urbană.

DCIM100MEDIADJI_0029.JPG
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a mers în teren pentru a verifica la faţa locului modul în care se îmbină primele sugestii făcute de proiectanţi cu elementele amplasamentului – o suprafaţă de aproape nouă hectare din apropierea Castelului Corvinilor pe care administrația publică locală dorește să o transforme într-o grădină urbană, care să reprezinte un nou punct de atracţie atât pentru turişti cât şi pentru localnici.
Pentru aceasta, se intenționează să se solicite finanţare prin Programul de Tranziţie Justă. În forma sa actuală, proiectul are o valoare de aproximativ 21 de milioane de euro. Acesta urmează să fie depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest în perioada următoare.
„Grădina Urbană Corvinia va fi un spaţiu în care se vor putea distra şi relaxa atât hunedorenii cât şi turiştii. Ne dorim să avem un luciu de apă destul de mare, zone de agrement, relaxare, un traseu de alpin coaster şi multe alte atracţii pentru toate vârstele. Este un proiect ambiţios, pentru că vrem să dăm o utilitate reală unei suprafeţe destul de mari de pe vechea platformă siderurgică. Fiind amplasată aproape de Castelul Corvinilor, cea mai potrivită destinaţie pentru această zonă este cea pentru divertisment. S-a tot spus, în ultimii 20 – 25 de ani, că Hunedoara nu reuşeşte să ţină turiştii în oraş mai mult de două-trei ore. Alături de Castelul Corvinilor şi de proiectele de revigorare a Centrului Istoric care se vor finaliza anul acesta, grădina urbană îi va convinge pe vizitatori să rămână mai mult timp în oraşul nostru”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
„Luna Pădurii”: Descoperă habitatele forestiere de interes comunitar din Parcul Național Retezat

În cadrul „Lunii Pădurii”, reprezentanții Parcului Național Retezat invită vizitatorii să exploreze habitatele forestiere de interes comunitar din această zonă protejată, printr-o incursiune pe website-ul oficial al parcului, retezat.ro. Printre cele mai remarcabile habitate se numără habitatul 9420 – Păduri montane de Larix decidua și/sau Pinus cembra, un habitat extrem de special care poate fi găsit doar în Carpații Românești, având un comportament ecologic distinct față de Alpi.
Acest habitat găzduiește specii rare precum Larix decidua (laricele) și Pinus cembra (zâmbrul), care în Carpați au un statut relictar și nu apar împreună, ci mai degrabă izolat, în păduri montane de altitudine mare, de 1800-1900 m. În Munții Alpi, aceste specii cresc frecvent împreună în păduri boreale, însă în Carpații Românești ele sunt mult mai rare și mai fragmentate, iar ecologia acestora poate fi studiată în profunzime doar în Munții Retezat, unde se află cele mai importante populații de zâmbru din țară.
Pinus cembra sau zâmbrul este un pin din subgenul Strobus, ce face parte din familia pinilor cu cinci ace și produce conuri cu semințe comestibile. În Carpații Românești, această specie formează grupuri izolate, de dimensiuni mici, iar habitatele sale nu au o floră caracteristică bine definită. Aceste grupuri sunt rare și greu de întâlnit în alte zone din România, iar priveliștea oferită de pădurile izolate de zâmbru, adesea situate pe pereți stâncoși, este cu adevărat spectaculoasă și unică în țară.
Parcul Național Retezat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, rămâne un loc deosebit pentru studii ecologice și o destinație de neratat pentru iubitorii naturii, oferind oportunitatea de a explora unele dintre cele mai vechi și mai valoroase habitate forestiere din România.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
COD ROȘU de vreme rea. Județul Hunedoara, vizat

Avertizări meteo severe pentru zona montană a județului Hunedoara
Astăzi, 28 martie 2025, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de tip COD PORTOCALIU pentru zona montană a județului Hunedoara, la altitudini de peste 1800 de metri. Conform prognozelor, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce vor atinge viteze de 120-140 km/h până la ora 10:00.
De asemenea, ANM a actualizat avertizarea meteo, iar în intervalul 10:30 – 16:00, pentru aceeași zonă, va fi valabilă o avertizare de tip „nowcasting” – COD ROȘU. Vântul va suferi intensificări și mai puternice, cu rafale ce vor depăși 140 km/h. Aceste fenomene meteorologice severe pot crea condiții periculoase pentru siguranța oamenilor și a traficului montan.
În urma avertizărilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis un mesaj RO-ALERT pentru a informa cetățenii despre riscurile înregistrate în zonele afectate. Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în zonele montane, în special la altitudini mari, și respectarea instrucțiunilor furnizate de echipele de intervenție.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Schimbări majore în Programul „Rabla” 2025: Înscrierea se va face direct de către beneficiari
- Actualitatecu 3 zile in urma
Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții, inclusiv în județul Hunedoara, într-un dosar de delapidare și spălare de bani. Prejudiciu de peste 66 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului de Arte din Deva, premiați la un prestigios festival dedicat marelui compozitor J.S. Bach
- Actualitatecu 2 zile in urma
PNL își întărește prezența în Valea Jiului: Senatorul Călin Petru Marian promite sprijin activ pentru regiune
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Poliția Română, 203 ani de la înființare. Polițiștii hunedoreni și-au sărbătorit ziua în mijlocul copiilor