Actualitate
„Mi-au umflat ochiul şi am puncte de sutură”
Hamza a fost bătut de gărzile lui Mazăre în staţiunea Mamaia
Fotbalistul de la Petrolul Ploieşti spune că din cauza rănilor ar puzea rata meciul echipei de sâmbătă
Atacantul tunisian Younes Hamza (Petrolul Ploieşti) a fost agresat fizic de gărzile de corp ale lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, după o altercaţie cu acesta chiar pe malul Mării Negre. Jucătorul susţine că a fost lovit la faţă şi nu vede bine cu ochiul drept. Hamza mai spune că a chemat Poliţia şi că forţele de ordine au refuzat să intervină în scandalul creat, pentru că ulterior să reacţioneze la mai bine de o oră după producerea incidentului.
„Îmi scot certificat medical şi depun plângere”
Potrivit relatărilor lui Hamza, Mazăre se afla pe apă cu un skyjet şi cei doi au fost la un pas de o coliziune. Au urmat cuvinte grele de ambele părţi, iar la ieşirea din apă, două gărzi de corp ale primarului Constanţei l-au lovit pe fotbalistul de la Petrolul. Spre finalul incidentului în apărarea lui Hamza a intervenit şi Ben Youssef, un alt jucător din echipa ploieşteană. Hamza afirmă că va părăsi campionatul Ligii 1 dacă nu va găsi dreptate din partea justiţiei din România în această chestiune. „Eram la Mamaia, la plajă. Eram în apă cu un ski jet, iar primarul Radu Mazăre era să intre mine, făcea parasailing. L-am evitat. A început să mă insulte. I-am răspuns, iar când am ieşit din mare, doi oameni de securitate au venit şi au început să mă lovească. M-a frapat! Mi-au umflat ochiul şi am puncte de sutură. Am chemat poliţia, că nu suntem animale şi îmi voi chema şi avocatul, ca să fac plângere. Nu e normal aşa ceva, suntem într-o ţară europeană. Toată lumea mi-a spus că sunt oamenii primarului. Mi-au spus că degeaba chem poliţia, fiindcă nu vor face nimic. Îmi voi scoate certificat medical şi voi face plângere”, a spus, luni, Hamza la Digi Sport.
„Va avea sprijinul clubului”
Din cauza ochiului tumefiat, Hamza ar putea să rateze următorul meci al formaţiei Petrolul. Antrenorul Cosmin Contra a declarat, luni, că nu are amănunte despre incidentul de la Mamaia şi că va evalua situaţia jucătorului său după reunirea lotului. „Întotdeauna dacă întrebi cele două părţi, dreptatea este undeva la mijloc. O să întreb jucătorul şi dacă s-a întâmplat aşa, va avea sprijinul clubului, eu nu pot să vorbesc ca antrenor de o chestie care trebuie să ţină de administraţia clubului. Sunt sigur că dacă jucătorul are dreptate va avea sprijinul total al clubului. Nu văd de ce să fie o problemă fotbalistică. O să-l vedem dacă are puncte de sutură şi dacă nu poate să joace sâmbătă, când avem noi meci”, a spus Contra.
Onlinesport.ro
Actualitate
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă

ACTUALIZARE: Băiatul de 15 ani, din municipiul Vulcan, dat dispărut de familie sâmbătă, a fost găsit într-o zonă împădurită, greu accesibilă, situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de casă.
“Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de azi la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Căutat de zeci de forțe și voluntari
Băiatul a fost căutat de zeci de forțe. La acțiunile de căutare, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, cărora li s-au alăturat și circa 40 de voluntari.
“Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni. Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Știrea inițială
Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.
Minorul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.
Actualitate
Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.
Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.
În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.
Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.
Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.
Vacanța de vară începe pe 21 iunie.
Actualitate
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.
Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani
Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.
„Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.
Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.
- Actualitatecu o zi in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 3 zile in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul, amical cu SCM Zalău
- Actualitatecu o zi in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 3 zile in urma
Programul „Rabla pentru tractoare” – Fermierii se pot înscrie personal pentru finanțare
- Actualitatecu 3 zile in urma
„Patrula Cățelușilor – Misiune de Salvare” ajunge la Deva: Un spectacol plin de aventură pentru întreaga familie
- Actualitatecu 3 zile in urma
Indicatoarele rutiere deteriorate din Deva, înlocuite