Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

Minor agresat în Parcul Pensionarilor din Petrila pentru un telefon

Publicat

pe

Un minor în vârstă de 14 ani, din Petrila, a fost agresat de un tânăr de 19 ani, care voia să îi fure telefonul mobil. Incidentul s-a petrecut în Parcul Pensionarilor, din Petrila. Agresorul este cercetat pentru comiterea infracșiunii de tâlhărie.

Întreaga întâmplare s-a petrecut în jurul orei 18:00, când minorul se afla singur pe acoperişul fostei clădiri în care a funcţionat popicăria din Parcul Pensionarilor, iar un tânăr i-a sustras telefonul mobil din buzunarul pantalonilor. Minorul le-a relatat poliţiştilor că i-a cerut tânărului să îi restituie telefonul, însă respectiva persoană a refuzat, motiv pentru care i-a solicitat să-i restituie cardul de memorie din telefon. În timp ce tânărul desfăcea telefonul, minorul l-a lovit peste mână, moment în care tânărul a scăpat telefonul, iar acesta s-a desfăcut în mai multe bucăţi. Minorul a luat acumulatorul telefonului de pe jos, în timp ce tânărul a luat telefonul şi cardul telefonului, după care l-a lovit pe minor, solicitându-i să îi dea şi acumulatorul.

Tâlharul, identificat și cercetat

În momentul respectiv a sosit prietena minorului, care i-a solicitat tânărului să restituie acestuia telefonul mobil, în caz contrar aceasta afirmând să va sesiza poliţia. Tânărul i-a restituit minorului telefonul mobil, însă nu i-a mai restituit şi cardul de memorie. „Poliţiştii au demarat o serie de verificări în zonă şi au reuşit, în scurt timp, să îi identifice pe tânărul în cauză, un petrilean în vârstă de 19 ani, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, comisar Bogdan Nițu. De asemenea, oamenii legii au recuperat şi cardul de memorie sustras, care a fost restituit părţii vătămate.

Advertisement

Actualitate

Acțiune cu efective mărite pe DN 66, în vederea reducerii riscului rutier

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii Poliției Orașului Hațeg și cei ai Secției de Poliție Rurală Hațeg au desfășurat, în cursul zilei de ieri, activități preventive în trafic, pe Dumul Național (DN) 66, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și a combaterii nerespectării regimului legal de viteză.

Peste 60 de autovehicule au fost trase pe dreapta și mai mulți șoferi testați cu etilotestul sau cu aparatele DrugTest. În două cazuri au fost întocmite dosare penale.

“În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru verificări 64 de autovehicule, iar 16 conducători auto au fost testați cu aparatele de stabilire a consumului de alcool sau droguri. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.250 de lei, au reținut trei certificate de înmatriculare și au întocmit două dosare de cercetare penală”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

La Ruși, polițiștii au oprit autoturismul condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Moșnița Nouă, județul Timiș. Mașina, cu număr de circulație provizoriu, figura ca fiind neînmatriculată, spun oamenii legii.

Puțin mai devreme, polițiștii au depistat în trafic un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, din orașul Călan, care conducea un autoturism pe DN 66, în comuna Bretea Română. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere cu o categorie necorespunzătoare și permis de conducere anulat, fapt pentru a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Advertisement

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

 

Foto: arhivă
Citeste mai mult ...

Actualitate

O nouă sesiune de lucru a AJF Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara organizează o nouă sesiune de lucru. Dacă săptămâna trecută a avut loc o sesiune cu reprezentanții echipelor de seniori, în curând va avea loc o acțiune dedicată activității la nivel de copii și juniori.

La Călan

La această sesiune de lucru, care va avea loc joi, 13 februarie, la Liceul Tehnologic “Ovid Densușianudin Călan, începând cu ora 17:30, sunt așteptați reprezentanții cluburilor hunedorene care au echipe de copii și juniori. Acțiunea se adresează atât cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori, dar și celor din Ligile 4 și 5 din județul Hunedoara care au în structura lor atât formații de seniori, cât și grupe juvenile. „Temele propuse pentru discuție în cadrul sesiunii de lucru de la Călan sunt stabilirea datelor de start pentru competițiile de juniori, configurarea seriilor pentru competițiile fără rezultate pentru partea a doua a sezonului 2024-2025, aspecte legate de clasificarea fotbalului amator, precum și alte subiecte de interes propuse de reprezentanții echipelor. Prezența tuturor cluburilor este esențială pentru buna organizare și dezvoltare a competițiilor de copii și juniori! Vă așteptăm pentru a construi împreună viitorul fotbalului juvenil”, au anunțat reprezentanții AJF Hunedoara.

La ora actuală AJF organizează un număr de 12 campionate juvenile la nivelul județului Hunedoara, respectiv U7, U8, U9 (cu două grupe), U10 (tot două grupe), U11 (trei), U12, U 13 (trei grupe), U14, U15 (două), U16, U17 și U19.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Flagrant la Vulcan. Trei bărbați, prinși în timp ce săpau o groapă pentru a scoate cărbune

Publicat

pe

Redactat de

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 57 de ani, din Vulcan, au fost prinși în flagrant de polițiști, în timp ce săpau o groapă pentru a scoate cărbune.

Cei trei au fost surprinși ieri de oamenii legii. „La data de 11 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au efectuat o acțiune în cadrul căreia au surprins în flagrant trei bărbați din Vulcan, cu vârste cuprinse între 23 și 57 de ani, în timp ce efectuau activități de exploatare minieră fără permis sau licență. Concret, cei trei au fost surprinși de polițiști chiar în timp ce săpau o groapă cu o adâncime de aproximativ 5 metri, pentru a sustrage cărbune natural, zona fiind cunoscută ca bazin minier de exploatare a zăcămintelor de huilă”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Dosar penal pentru activități de exploatare minieră fără permis sau licență

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru activități de exploatare minieră fără permis sau licență. „Polițiștii efectuează cercetări pentru încălcarea prevederilor Legii Minelor nr.85/2003, respectiv pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență”, a mai informat IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate