Connect with us
Data: 23/02/2025
.

Actualitate

Moţii au petrecut la „Zilele comunei Vălişoara”

Publicat

pe

Chef la sfârşit de săptămână

Primăria a pregătit un program diversificat, pentru toate gusturile, iar localnicii au încins distracţoia până târziu în noapte

A fost un week-end plin pentru locuitorii comunei Vălişoara. Timp de două zile, aceştia au petrecut în compania manifestărilor pregătite de administraţia locală şi prin care a fost sărbătorită comuna Vălişoara.

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor comunei Vălişoara” a avut de toate: întreceri sportive, expoziţii de insigne, festivităţi de premiere, slujbe religioase, dar şi o discotecă şi un spectacol folcloric. Acestea au fost „asezonate” cu mititei şi „udate” cu o bere rece,  iar voia bună a fost la ea acasă. Din peisaj nu au lipsit comercianţii cu tarabe pline de dulciuri, haine, chinezării sau jucării.

Fotbal la “Cupa Comunelor” şi discotecă

Advertisement

Prima zi a manifestărilor, sâmbătă, a fost deschisă de o expoziţie de insigne cu tematică sportivă, tocmai pentru că a fost un preambul al semifinalelor „Cupei Comunelor din Leader Gal „Ţara Zarandului” la fotbal. Cu această ocazie, administraţia comunei a inaugurat şi un stadion nou nouţ „Voinţa Vălişoara”, unde vor avea loc de acum înainte toate competiţiile sportive locale importante. Iar pentru că meciurile de fotbal s-au întins pe parcursul mai multor ore, seara a adus distracţia atât pentru participanţii la competiţiile sportive, cât şi pentru restul locuitorilor comunei, cu precădere a tinerilor. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o discotecă în aer liber, eveniment ce a avut loc în curtea şcolii generale din Vălişoara şi care s-a bucurat de un mare succes printre participanţi.

Un program foarte bogat în manifestări a pregătit Primăria Vălişoara pentru cea de-a doua zi în care s-a sărbătorit comuna. Ieri dimineaţă, cele mai puternice dintre echipele de fotbal participante la „Cupa Comunelor din Leader Gal „Ţara Zarandului” s-au întâlnit în finală şi au încins o partidă aplaudată îndelung de spectatorii care nu au pierdut ocazia de a-şi încuraja favoriţii.

Zilele-Comunei-Valisoara-2013-(56)Recompense pentru o iubire de 50 de ani

Pe de altă parte, unul dintre cele mai importante, dar şi emoţionante momente din programul zilei de ieri a manifestărilor s-a consumat la Casa Căsătoriilor din comuna Vălişoara. Aici, au poposit ieri, şapte cupluri care, în urmă cu 50 de ani, au spus „Da” şi şi-au unit destinele, iar acum au sărbătorit nunta de aur. Printre cele şapte perechi de bătrânei s-au numărat şi părinţii primarului comunei Vălişoara, Mircea Rovinar, care, în acest an, au sărbătorit jumătate de veac de când se iubesc. Vizibil emoţionat, primarul şi-a felicitat mama şi tata, cărăra le-a dăruit pe lângă o sumă de bani, o diplomă de fidelitate, dar şi o plachetă omagială. „Astăzi, sărbătorim dragostea, îi sărbătorim pe cei care de o jumătate de secol se iubesc la fel ca la început. Azi îi felicităm pe cei care prin iubire, înţelegere, dăruire şi putere de a ierta au găsit calea de a merge înainte, împreună. Printre cei pe care îi sărbătorim aici se numără şi părinţii mei, Avram şi Doina Rovinar, care aniversează şi ei 50 de ani de căsătorie. Îi felicit şi pe ei, dar şi celelalte cupluri care îmi sunt la fel de dragi şi le doresc să fie sănătoşi şi să se iubească la fel de mult”, a declarat Mircea Rovinar, primarul comunei Vălişoara. Din cadrul ceremoniei nu au lipsit îmbrăţişările, buchetele de flori, dar şi nelipsitul „La mulţi ani!”, cântat de audienţa numeroasă.

Zilele-Comunei-Valisoara-2013-(20)De la insigne la folclor

După momentul emoţionant de la Casa Căsătoriilor, toată „suflarea” comunei s-a mutat în curtea şcolii generale. Aici, ieri, în jurul prânzului, aproape zece colecţionari de insigne din judeţul Hunedoara, patru dintre ei fiind din comuna Vălişoara şi-au prezentat pasiunea vieţii în faţa locuitorilor ce au umplut tribuna. Au fost insigne adunate de-a lungul a zeci de ani, reprezentând mai multe domenii, printre expozanţi numărându-se chiar şi primarul Mircea Rovinar, dar şi fiul acestuia, precum şi colecţionari din Haţeg, Petroşani, Vulcan şi Deva. Toţi aceştia au fost răsplătiţi cu diplome de către primărie, în cadrul unei ceremonii. Un moment în premieră a fost şi înmânarea legitimaţiilor de membru al Societăţii Cultural – Patriotice „Avram Iancu”din România, dar şi a diplomelor de onoare.

Dacă sâmbătă a fost discotecă, seara de duminică a răsunat de acordurile spectacolului folcloric ce a avut loc în curtea şcolii din Vălişoara. Pe scenă au evoluat cunoscuţi interpreţi de muzică populară bănăţeană cum ar fi Nicoleta Voica, Elena Jurjescu, Felicia Stoian, Viorel Leric sau Mariana Zota, dar şi Ansamblul de dansuri populare „Stejărelul” din Luncoiu de Jos. Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra „Cântec Românesc” condusă de Marian Lupo.

Advertisement

[box type=”info”]„Pentru mine este o mare onoare să organizez, în calitate de primar, cea de-a opta ediţie a „Zilelor Comunei Vălişoara”. La fel ca în fiecare an am pregătit un program foarte bogat în manifestări. Mă bucur că am reuşit să inaugurăm un stadion de fotbal „Voinţa Vălişoara”, unde, în premieră, s-au jucat primele meciuri. Să sperăm că în viitorul apropiat vom avea o echipă într-una dintre ligile reprezentative ale judeţului. Ne mândrim şi cu colecţionarii de insigne din comuna Vălişoara, familia Huh, care ne reprezintă cu cinste peste tot pe unde merg. Mă bucur că sunt alături de noi mai mulţi primari hunedoreni, ai comunelor Luncoiu de Jos, Crişcior şi Băcia, dar şi deputaţii Laurenţiu Nistor şi Carmen Hărău, precum şi Tiberiu Balint, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara” – Mircea Rovinar, primarul comunei Vălişoara[/box]

 

 

Advertisement

Actualitate

ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă

Publicat

pe

Redactat de

ACTUALIZARE: Băiatul de 15 ani, din municipiul Vulcan, dat dispărut de familie sâmbătă, a fost găsit într-o zonă împădurită, greu accesibilă, situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de casă.

“Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de azi la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Căutat de zeci de forțe și voluntari

Băiatul a fost căutat de zeci de forțe. La acțiunile de căutare, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, cărora li s-au alăturat și circa 40 de voluntari.

Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni. Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Știrea inițială

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

Minorul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate