
Proiect şi parteneriat cultural-educativ
Elevi de la Colegiul Naţional „Decebal” se întâlnesc azi cu reprezentanţi ai Institutului Saint-Roch din Theux, Belgia
Printre primele manifestări pe care Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva le organizează la început de an sunt o serie de întâlniri culturale şi educative cu reprezentanţi ai Colegiului Naţional „Decebal” din reşedinţa de judeţ, dar şi elevi şi profesori din afara graniţelor.
Ateliere, excursii şi vizite

Palatul Magna Curia este astăzi, de la ora 11:00, cadrul ideal pentru o primă întrevedere între reprezentanţii instituţiilor gazdă, profesori şi elevi ai Institutului Saint-Roch din Theux, Belgia. Întâlnirea are la bază proiectul comun „Noi frontiere…spre o lume nouă” ce implică diverse activităţi educativ-culturale la care participă peste 200 de elevi şi profesori belgieni şi români. „Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului de către partea română se vor extinde până sâmbătă, 12 ianuarie, timp în care se vor organiza diverse ateliere ce au ca teme frontierele geografice, istorice, culturale, depăşirea frontierelor, a limitelor în vederea cunoaşterii celuilalt, a străinului şi a lumii acestuia, arta şi artiştii – o lume fără frontiere, tradiţii şi obiceiuri populare, progresul ştiinţei şi altele. Programul va fi completat de excursii şi vizite în locurile cu încărcătură istorică şi culturală din judeţ”, a spus Liliana Ţolaş (foto mic), manager al MCDR din Deva.