Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Noua telecabină de pe Cetatea Devei – pornită. O investiție mult așteptată de vizitatorii fortăreței care străjuiește orașul

Publicat

pe

Noua telecabină de pe Cetatea Devei – o investiție mult așteptată, în special, de turiștii care ajung în reședința județului Hunedoara, a fost pornită. Ascensorul nou – nouț, cu capacitate aproape dublă față de cel vechi, urcă și coboară, vizitatorii fortăreței medievale care străjuiește orașul.

Inaugurarea noului ascensor înclinat care facilitează accesul în Cetatea Devei a avut loc astăzi, 29 martie, în prezența oficialităților locale și județene. Un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de sfințire a noii investiții.

Este o investiție mult așteptată și de mine și de colegii din Primărie, care am muncit enorm de mult să obținem aceste fonduri. Este așteptată de deveni, dar nu doar de deveni, ci și de turiști și de vizitatori, în egală măsură. Am participat la lucrări. Am supervizat, să spun, lucrările și mă întâlneam cu zeci de vizitatori în fiecare zi care mă întrebau când se termină Cetatea și le spuneam că o finalizăm ca lucrări cât mai repede. Iată că, a venit această zi. O investiție din bugetul local de patru milioane de euro, capacitatea aproape s-a dublat, de la 16 la 30 de locuri. Un lucru foarte important, se reduc timpii de așteptare pentru vizitatori la jumătate. Era o chestiune de disconfort mare, în perioada verii, când erau cozi la care vizitatorii stăteau 40 – 50 de minute (…) Acum, prin dublarea capacității și reducerea timpilor de așteptare, eu sper ca între 2.500 și 3.000 de vizitatori să urce cu telecabina pe Cetate. Este cel mai important obiectiv turistic al municipiului Deva. Este un obiectiv de referință, este cunoscut la nivel național și, prin aceste investiții publice, eu mă bucur că pot să potențez dezvoltarea investițiilor private. Gândiți-vă că, cei 2.500 – 3.000 de vizitatori care tranzitează, pe autostradă, știu eu, unde merg spre Timișoara, sau sens invers, spre Sibiu, București, se opresc pentru câteva ore în municipiul Deva, tot ceea ce înseamnă industria ospitalității, cu baruri, cafenele, restaurante, rețea hotelieră, pensiuni, se revigorează. Acesta este scopul investițiilor publice, să sprijine comunitatea prin obiective de investiții, dar, în egală măsură, să sprijine și mediul antreprenorial, companiile private. Sunt convins că Deva, începând de astăzi, din luna mai, de la final de luna mai, când inaugurăm și Incinta I – obiectiv pe fonduri europene, va vibra de viață”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin -Nicolae Oancea.

Sursa foto: Primăria Municipiului Deva

Reamintim că, noua telecabină de pe Cetatea Devei are o capacitate de 30 de persoane. Investiția, în valoare totală de peste patru milioane de euro, a presupus modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare. În zona de așteptare au fost montate bănci, coșuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantați copaci ornamentali și rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor. În plus, vizitatorii Cetăţii Deva își pot cumpăra bilete pentru telecabină folosind un sistem de e-ticketing. Investiția face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.

Tariful unui bilet pentru un adult este de 20 de lei, dus – întors. Copiii până la 14 ani și pensionarii plătesc 10 lei/călătorie dus-întors. Persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Telecabina funcționează zilnic, între orele 10:00-19:00.

Advertisement

Actualitate

Intervenții pe drumurile din vestul țării. Peste 190 de tone de material antiderapant răspândite în urma ninsorilor

Publicat

pe

Redactat de

În noaptea trecută, autoritățile din zona de vest au mobilizat 63 de utilaje pentru a răspândi peste 190 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale și autostrăzile din regiune, în urma condițiilor meteo dificile.

În noaptea trecută, condițiile meteorologice dificile au determinat intervenția rapidă a autorităților pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a țării. 63 de utilaje au acționat pentru a asigura siguranța circulației, răspândind peste 190 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au fost realizate în județul Caraș-Severin, unde 22 de utilaje au aplicat 112 tone de antiderapant.

De asemenea, au fost acoperite autostrăzile A1, A6, A11 și DN 7G, cu 22 de utilaje și 51 de tone de material antiderapant. Intervențiile s-au extins și în județele Timiș, Hunedoara și Arad, pentru a preveni accidentele și a asigura drumuri sigure în fața ninsorilor și vânturilor puternice. Aceste măsuri au fost coordonate de DRDP Timișoara, care rămâne vigilantă în fața condițiilor meteo severe.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi în două misiuni de salvare, reușind să salveze un cățel blocat în apele înghețate ale râului Jiu de Vest, în zona orașului Lupeni, și un porumbel prins în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila. Datorită promptitudinii salvatorilor, ambele animale au fost recuperate în siguranță.

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.

Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.

Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Actualizare|

Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.

Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.

Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Advertisement

Știrea inițială 

Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.

Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate