
„Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului”, marcată în judeţ
Autorităţile sanitare le-au prezentat locuitorilor câteva măsuri practice pentru prevenirea acestei maladii
Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, administraţiile publice din mai multe localităţi, precum şi Crucea Roşie au organizat ieri, mai multe seminarii de informare cu prilejul „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului”.

Scopul acţiunilor a fost acela de a atrage atenţia celor prezenţi în ceea ce priveşte cancerul, precum şi de a informa despre măsurile de prevenire şi diagnosticare ale acestei boli.
Prezentări în power point şi pliante
Zeci de hunedoreni, eleve voluntare de la Crucea Roşie, reprezentanţi ai administraţiei publice locale au fost prezenţi ieri la acţiunea găzduită în sala de Biblionet a bibliotecii municipale din Hunedoara. Acolo, specialiştii din cadrul DSP, au realizat o prezentare în power point cu aspecte privind cancerul de diferite tipuri, dar au distribuit şi pliante cu informaţii şi răspunsuri utile. De asemenea, celor prezenţi le-au fost prezentate măsuri practice pentru prevenirea acestei maladii, precum şi diferite tratamente propuse în tratarea afecţiunilor oncologice. Ca şi în alte simpozioane de acest gen, recomandările principale ale specialiştilor au fost şi rămân în continuare testele „screening” care au ca şi ca scop diagnosticarea bolii în stadii în care aceasta poate fi curabilă.
Prevenire, mai întâi de toate

Importanţa prevenirii cancerului de col uterin, prin vaccinarea fetelor împotriva HPV sau necesitatea efectuării testului Papanicolau prin care depistarea precoce a acestei boli scuteşte de o serie de complicaţii mai târziu au fost principalele argumente prezentate de specialiştii DSP Hunedoara în cadrul întâlnirii ce a avut loc în municipiul Deva. Şi nu doar fetele au fost cele interesate de ce au avut doctorii de spus. „În cazul vaccinării anti-HPV s-a pornit cu stângul pentru că vaccinul era nou pe piaţă. Eu spun că acest vaccin este foarte bun. Sper să reluăm imunizarea pentru toate fetele care sunt înaintea fazei de începere a vieţii sexuale, dar şi pentru băieţi, deoarece s-a ajuns la concluzia că virusul poate duce la declanşarea unui cancer al organului sexual”, a spus Ştefan Repede, medic şef la DSP Hunedoara, în cadrul seminarului organizat la sediul primăriei municipiului Deva.
Statisticile spun…
Privind situaţia judeţului Hunedoara, legat de numărul de cazuri cu afecţiuni oncologice de diferite tipuri, specialiştii din cadrul DSP Hunedoara spun căla ora actuală există 7.741 de bolnavi de cancer. Peste 1.500 de astfel de cazuri au fost înregistrate doar în 2012, iar numărul a diferite tipuri de cancer s-a dublat faţă de anii precedenţi. Un astfel de exemplu este cel al bolnavilor de cancer de piele. Astfel, în anul 2012 erau consemnate în judeţul Hunedoara 57 de cazuri noi de cancer de piele, faţă de numai 26 în 2010. Tot în creştere, cu aproximativ 10 la sută, este incidenţa cazurilor de cancer pulmonar. Potrivit datelor statistice ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara în 2012 au fost diagnosticate 259 de persoane cu această boală, faţă de 221, în urmă cu doi ani.
Potrivit reprezentanţilor DSP Hunedoara, în toate cele trei spitale din judeţ (Deva, Hunedoara şi Petroşani) ce au în dotare secţii de oncologie au fost distribuite medicamentele specifice, necesare pe întreaga perioadă a anului.