
Au spus „Da” în mijlocul naturii
O firmă de organizat evenimente a adus mirii şi invitaţii lor într-un cadru pe care l-au decorat „ca-n filme”
Pentru prima dată de la finalizarea lucrărilor de reamenajare a spaţiului de agrement de la Brădet, câţiva tineri cu iniţiativă au găsit o modalitate de a pune şi mai mult în valoare locul.
Au dezvoltat ideea şi, graţie potenţialului pe care îl are zona, reprezentanţii unei firme de organizat nunţi au creat un decor de basm.
Mirii, aplaudaţi de trecători
Între copaci, pe pietrele cubice, au fost montate câteva scaune, în decorul natural. Nuntaşii au fost primiţi pe scaune elegante, iar mirii au intrat pe o poartă din flori, montată pe o mică scenă improvizată în pădure. Scena a atras privirile trecătorilor care au savurat priveliştea de pe margine şi chiar au aplaudat, după ce mirii au spus „Da”, în cadrul ceremoniei oficiată de viceprimarul municipiului Petroşani, Dorina Niţă.
Mai mult, atât mirele cât şi mireasa au fost aduşi sus la munte, cu două maşini diferite: a lui care avea pe capotă un joben imens, şi a ei, decorată cu o diademă de prinţesă.
Zona de agrement de la Brădet se află la distanţa de un km de centrul municipiului Petroşani şi, până de curând, acolo nu era nimic altceva decât nişte construcţii dărăpănate. După reamenajarea spaţiului, Brădetul a redevenit interesant, iar primul eveniment de amploare a fost această nuntă organizată în decorul natural.