† G U R I E ,

prin harul lui Dumnezeu,

Episcop al Devei şi al Hunedoarei,

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Sfântă binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei!

Iubiţi credincioşi, „Hristos a Înviat!”

„Ziua Învierii, veniţi popoare să ne luminăm!”. Cu toţii astăzi ne bucurăm de Învierea Domnului Hristos, prăznuim în libertate măreaţa şi suprema sărbătoare creştină. Să nu uităm însă că serbarea în libertate pentru prima dată a acesteia a fost făcută posibilă de Constantin cel Mare, acum 1700 de ani! Iar în spatele acestei decizii eliberatoare luate de Constantin cel Mare stă o inimă de mamă, inima Împărătesei Elena.

Împărăteasa Mamă – Sf. Elena şi Ziua Învierii popoarelor creştine!

Motto: „…iar noi, poporul cel sfânt al lui Dumnezeu, plinirea închipuirilor văzând, să ne veselim dumnezeieşte, că a înviat Hristos, Cel atotputernic!”

(a 4-a stihiră a cântării a 4-a din Canon)

Biserica Ortodoxă Română, drept recunoştinnţă, i-a închinat Sfântului Constantin şi mamei sale, Elena, anul 2013. Iar epicentrul duhovnicesc al întregului an 2013 este praznicul Învierii, când această scrisoare pastorală vă parvine tuturor, spre folos duhovnicesc! „Cât este de sfântă, cu adevărat, şi cu totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a Zilei celei Purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani, din mormânt, cu trupul tuturor a strălucit!” (Stihira a 4-a a Cântării a 7-a din Canon).

Iubiți frați și surori,

În acest an închinat Sfântului Constantin cel Mare şi Elenei, împărăteasa mamă, trebuie să conştientizăm cu toţii cât de mare este puterea unei inimi de mamă: ea a introdus în calendar numele fiului ei, împăratul care s-a botezat doar pe patul morţii. Drept urmare, tot ceea ce a făcut el pentru creştinism a făcut din postura de simpatizant, iar nu de adept, şi a făcut sub impulsul constant al mamei sale, influenţat fiind de aceasta.

Dar atunci de ce foloseşte Biserica pentru amândoi sintagma elogioasă de „întocmai cu apostolii”? Este această sintagmă o exagerare sau este realmente legitimă? Noi spunem că este perfect legitimă, pentru că, graţie Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pentru prima dată în istorie creştinismul devine un fapt public, devine prezenţă socială legitimată juridic! Primeşte dreptul de a exista în conştiinţa publică, nu doar în cea individuală! Iese din catacombe, se expune, devine vizibil pentru toţi cei care doresc să-i urmeze.

Doar aşa a dobândit vizibilitate în cultură minunea cea mai mare din câte au existat vreodată, Învierea Omului-Dumnezeu din morţi cu trupul, garanţia propriei noastre învieri: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic, împreună cu Tine, Cel ce ai înviat!”. Doar astfel toţi cei însetaţi de mântuire ştiu unde pot găsi scăpare, liniştire, înnoire, sfinţire şi alinare. Dumnezeu şi-a găsit omul prin care să lucreze, care să dea splendoare publică lucrării Lui pe pământ.

Dreptmăritori creștini!

Astăzi, societatea cunoaşte o mişcare exact inversă: de expulzare a principiilor creştine din organizarea societăţii, deschizându-se larg porţile descreştinării! Astăzi, adeseori autorităţile politice, fără să-şi dea seama, prin deciziile luate, imprimă societăţii o direcţie anticreştină; astfel, nu este protejată suficient familia, nu este promovată suficient femeia, nu este încurajată naşterea de prunci – sarcina (femeia ajungând să fie strivită între cariera profesională şi datoriile de mamă), nu este suficient finanţat învăţământul, ca şi când educaţia corectă (şi consistentă din punct de vedere religios) n-ar constitui o prioritate; dar atenţie, o educaţie greşită a tinerilor, fără fibră religioasă, va face din ei nişte rebeli care vor răsturna ordinea din lumea de mâine. Adolescenţii de astăzi, incorect formaţi, vor putea fi factorii de instabilitate din lumea de mâine!

Sfinţii Părinţi ne învaţă că marii oameni se formează pe genunchii mamelor lor! Maica Domnului a avut un rol esenţial în creşterea Pruncului divin, Dumnezeul întrupat. Am văzut-o în Vinerea Mare lângă Cruce, cu o sabie nevăzută înfiptă în inimă, precum profeţise bătrânul Simeon. Iar mulţimile barbarizate se agitau mulţumite crezând că L-au omorât pe Cel ce nu poate muri! Dar, ulterior, Maica Domnului a savurat şi bucuria Învierii, văzându-L pe Cel pe care L-a născut şi crescut stând pe tron de slavă, de-a dreapta Tatălui!

Sfântul Constantin cel Mare a fost produsul educaţiei şi al rugăciunilor mamei sale, Elena. Ce a ştiut Elena şi nu mai ştiu mamele de astăzi, de nu mai cresc pe genunchii lor titani? A ştiut ceva ce nu cunosc multe din mamele de astăzi: nu mai cunosc „tehnica” formării caracterelor, pentru că la vârsta formării caracterelor copiilor, multe dintre ele nu au o viaţă duhovnicească suficient de consistentă, nu au o conştiinţă creştină accentuată. Multe dintre mame îl descoperă pe Dumnezeu, îl iau în serios, doar după ce trece perioada strategică din viaţa copiilor lor, anterioară gimnaziului. La gimnaziu apar deja consecinţele greşitei educaţii. Mamele de astăzi nu mai 4

ştiu a doza corect dragostea cu exigenţa. Ele cocoloşesc, răsfaţă, fără a şti şi să ceară, să impună o direcţie creştină, şi ajung apoi desconsiderate, chiar umilite, pierzând controlul asupra propriilor copii!

Împărăteasa Elena, luminată de Dumnezeu prin rugăciune, nu a comis astfel de erori. A crescut pe genunchi un gigant, care a intrat în calendar, care a schimbat cursul istoriei omenirii, dând vizibilitate mondială Învierii Fiului lui Dumnezeu, reorientând cultura epocii şi strivind filosofiile păgâne ale epocii. „Mă acoperă pământul, voind Eu, dar se înfricoşează portarii iadului, văzându-Mă, Maică, îmbrăcat cu haina însângerată a izbândirii; căci ucigând, ca un Dumnezeu, pe vrăjmaşi cu Crucea, iarăşi voi învia şi te voi mări!” (stihira a 3-a a cântării a 9-a din Canon).

Iată, deci, ce ar trebui să înveţe mamele de astăzi de la Împărăteasa Elena! „Veniţi la mormânt, femei binevestitoare – spune stihira a 2-a a Laudelor Învierii” – şi ziceţi Sionului: «Primeşte de la noi bunele vestiri de bucurie ale Învierii lui Hristos»!”.

Iubiţi fraţi întru Hristos!

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul ni se adresează tuturor, nu doar mamelor, ci şi taţilor, pentru a ne asuma responsabilităţile creştine primite de la Creator; căci orice abdicare de la aceste responsabilităţi se va răzbuna aprig mai târziu. El ne spune în poezia „O…, om!”:

O, om, ce mari răspunderi ai de tot ce faci pe lume,

de tot ce spui în scris sau grai, / de pilda ce la alţii dai,

căci ea, mereu, spre iad sau rai / pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui în viaţa ta toată,

căci gândul care-l scrii sau spui / s-a dus… în veci nu-l mai aduni,

şi vei culege roada lui / ori mort, ori viu, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta, mergând din gură-n gură,

va-nveseli sau va-ntrista, / va curăţi sau va-ntina,

rodind sămânţa pusă-n ea, / de dragoste sau ură.5

Scrii un cuvânt… cuvântul scris e-un leac sau o otravă,

tu vei muri, dar tot ce-ai scris / rămâne-n urmă drum deschis

spre moarte sau spre paradis, / spre-ocară sau slavă.

Ai spus un cântec, versul său, rămâne după tine,

îndemn spre bine sau spre rău, / spre curăţie sau desfrâu,

lăsând în inimi rodul său / de har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta, în urma ta nu piere,

e cale bună sau e rea, / va prăbuşi sau va-nălţa,

vor merge suflete pe ea / spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă… viaţa ta e una, numai una,

oricum ar fi, tu nu uita / cum ţi-o trăieşti vei câştiga

ori fericire pe vecie / ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai, tu vei pleca din lume,

dar ce ai spus prin scris sau grai / sau laşi prin pilda care-o dai

pe mulţi, spre iad sau rai / mereu o să-i îndrume.

Deci, nu uita!… Fii credincios, cu grijă şi cu teamă

să laşi în urmă, luminos, / un semn, un gând, un drum frumos,

căci pentru toate, neîndoios, / odată vei da seamă! Amin!

Cu această nouă conştiinţă dacă vom trăi, dacă ne vom configura existenţa după acest principiu, viaţa noastră se va înnoi, vom deveni cu adevărat fericiţi, având certitudinea că facem exact ceea ce vrea Dumnezeu să facem! „Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” (Troparul glasului al 2-lea). 6

Iubiţii mei fii sufleteşti!

Ne putem întreba împreună: Dar care a fost marea intuiţie a împăratului Constantin? El doar a fost o prelungire a mamei lui? Ei bine, dacă mama lui a fost o femeie duhovnicească, o fiinţă a rugăciunii, căreia îi vorbea Însuşi Dumnezeu, care L-a întâlnit în propria viaţă pe Hristos cel Înviat, el era un strateg inteligent, un om politic realist şi un vizionar! A constatat răspândirea creştinismului în masele largi ale populaţiei Imperiului Roman. Religia creştină a devenit, „de facto”, religia comună a majorităţii cetăţenilor, fapt ce putea asigura spontan şi non-violent unitatea imperiului, dincolo de diferenţele de ordin naţional, de rasă şi de tradiţii existente. Creştinismul a devenit noul factor posibil de coeziune!

Dar această inteligentă constatare a fost oare o descoperire individuală sau o revelaţie de sus? Istoria duhovnicească a Bisericii spune că a fost o consecinţă a rugăciunilor mamei lui, Elena. Astfel, împăratul a avut o revelaţie supranaturală, când, în vis, i s-a spus că există un semn cu o putere colosală, aducător de triumf în lume: semnul crucii! Vinerea Mare, crucificarea, scurgerea sângelui divin pe cruce nu pot rămâne fără repercusiuni! „Că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea!… că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat!” – ne spune prima stihiră a Ceasurilor Paştilor.

Aşa că, drept urmare a visului, Constantin cel Mare a adoptat simbolul creştin al Crucii ca emblemă oficială a armatei sale. Acest fapt i-a entuziasmat pe creştinii din armata sa, i-a convins pe păgâni de puterea supranaturală a acestui semn, conducându-i pe toţi, creştini şi necreştini, la victorie.

În vis i se spusese că „In hoc signo vinces!” – „Cu acest semn vei învinge!”. A înţeles, deci, că în acest semn era concentrată o putere divină imensă; acesta era simbolul unei forţe ce venea de dincolo de lume! Iar această forţă te duce întotdeauna la triumf! Noi, creştinii, ştim de atunci şi până astăzi că acest semn are o putere miraculoasă. 7

Vinerea Mare ne-a adus în faţa tuturor experienţa tragică a Răstignirii. Sfinţii Părinţi ne atrag însă atenţia că suferinţa, Crucea, nu este scopul, ci ea este doar mijlocul! Scopul este Învierea! Crucea este doar calea. Prin cruce, la Înviere! Aşa că astăzi, se cuvine cu toţii să identificăm ce cruce a îngăduit Dumnezeu în viaţa noastră, şi cum are ea efecte benefice, terapeutice, sfinţitoare, în viaţa noastră cotidiană. Să o acceptăm, conştientizându-i rostul! Pentru Constantin cel Mare crucea a fost mijlocul câştigării bătăliei de la Pons Milvius, în 312, în urma căreia a devenit stăpânul absolut al Europei. Drept urmare, prompt, la nici un an, a anulat obligativitatea religiei păgâne şi a proclamat cu înţelepciune toleranţa. „Puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule!” – ne spune Condacul Învierii.

Cucernici creştini!

Ce a mai făcut Constantin cel Mare prin gestul său eliberator? A demonstrat tuturor care este sensul corect, adevărat, profund, metafizic, al politicii: ea este o formă de slujire a semenilor, a poporului; ea nu îşi are scopul în ea însăşi. A observat ridicolul de a-şi prigoni propriii supuşi, majoritatea creştini. Aşa că a fost primul împărat care a oferit subvenţii pentru ridicarea de edificii de cult, conştientizând faptul că prin aceasta se schimbă în bine faţa lumii. „Hristoase, Cel ce dai celor căzuţi ridicare…” (din Condacul Învierii).

Iubiţi credincioşi!

Se cuvine, în încheiere, să subliniem faptul că în umbră, artizanul discret, femeia cu statură gigantică, atotputernică în duhovnicie, a fost Elena, împărăteasa mamă. Iată cum o femeie a putut schimba cursul istoriei. Iar aceasta, pentru că şi-a format bine copilul!

Să dea Dumnezeu mamelor de astăzi înţelepciunea de a-şi creşte copiii, precum a făcut Sfânta Elena. În cazul acesta, lumea de mâine va deveni una „de 8 giganţi şi de eroi” – după expresia Sfântului Vasile cel Mare („…Hristoase, Dumnezeule, ai înviat ca un biruitor, zicând femeilor: «Bucuraţi-vă!»”).

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, să vă îndrepte permanent paşii pe cărările mântuirii, să vă umple sufletele de bucuria sfântă a Învierii, să vă întărească convingerea de a urma modelele istorice sfinte ale împărătesei Elena şi ale fiului ei, Constantin, fiecare la etajul social la care Dumnezeu v-a aşezat!

Hristos a înviat!

† G U R I E ,

Episcopul Devei şi al Hunedoarei