Connect with us
Data: 28/11/2024
.

Actualitate

Peste 400 de persoane au urmat cursurile CFIC de la Orăștie, pe parcursul anului trecut

Publicat

pe

La Centrul de Formare Inițială și Continuă (CFIC) al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) din Orăștie a avut loc bilanțul aferent anului 2020. Pe parcursul anului precedent, au avut loc nouă stagii de formare, la care au participat peste 400 de cursanți din cadrul M.A.I., dar și din cadrul poliției locale și a administrațiilor publice.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat astăzi la prezentarea Raportului de evaluare a rezultatelor activităților desfășurate de către „CENTRUL de FORMARE INIȚIALĂ și CONTINUĂ al M.A.I. – Orăștie” în anul 2020.

Activitatea principală a Centrului este de a promova, organiza și desfășura programe formative (cursuri de specializare) adresate personalului Ministerului Afacerilor Interne și nu numai, programe adaptate nevoilor și implicațiilor actuale.

În anul 2020, obiectivele propuse de specialiștii C.F.I.C – Orăștie au fost influențate în mare parte de situația sanitară impusă de efectele virusului „SARS COV 2”. Principalele sarcini ale Centrului au fost: formarea, exersarea și dezvoltarea competențelor necesare personalului M.A.I. din domeniul ordinii publice, cu aplicabilitate directă în domeniul intervenției polițienești, al logisticii, al protecției mediului și securității și sănătății în muncă.

Pe parcursul anului 2020, la cele 9 stagii de formare au participat 443 cursanți atât din Ministerul Afacerilor Interne cât și din polițiile locale și din administrația publică.

Prefectul Călin Petru Marian le-a adresat mulțumiri ofițerilor și subofițerilor Centrului pentru misiunile îndeplinite anul trecut. „Implicarea dumneavoastră în combaterea răspândirii epidemiei de COVID 19, misiunile privind carantinarea persoanelor sosite din străinătate, colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean și nu în ultimul rând ajutorul acordat pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din vara anului trecut, au fost îndeplinite cu profesionalism și dedicare. Vă felicit pentru că faceți cinste uniformei pe care o purtați și, cu onoare, vă faceți datoria în fiecare zi”, a transmis prefectul județului Hunedoara.

Advertisement

 

Advertisement

Actualitate

Petrila: A plecat de la domiciliul și nu s-a mai întors

Publicat

pe

Redactat de

În cursul serii de ieri o femeie din localitatea Petrila a sesizat poliția cu privire la faptul că fiica ei, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Polițiștii desfășoară în continuare activități specifice pentru a o găsi pe tânără.

„La data 27 noiembrie 2024, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost sesizați de o femeie din localitate despre faptul că în data de 27 noiembrie 2024, în jurul orei 12:30, fiica sa în vârstă de 19 ani, DUMA MIRIAM DEBORA (foto), din Petrila, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

La momentul plecării voluntare, tânăra purta următoarele articole de vestimentație: o geacă de fâș de culoare albastră spre negru, de tip parka, pantaloni blue-jeans, ghete de culoare neagră și căciulă neagră. Duma Miriam Debora are următoarele semnalmente: 1,68 m înălțime, greutate 50 kg., ochi căprui, păr șaten, lung (nu prezintă semne particulare).

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării tinerei, care a fost dată în urmărire națională. Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112″,informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Aniversarea a 106 ani de la Marea Unire

Publicat

pe

Redactat de

Citeste mai mult ...

Actualitate

Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei

Publicat

pe

Redactat de

Un sistem fotovoltaic de 35,7 kW a fost montat pe acoperișul clădirii sediului Primăriei comunei Ilia, în cadrul unui proiect de eficientizare energetică pentru care administrația publică a reușit să obțină finanțare. Prin realizarea acestei investiții, autoritățile locale își propun să-și asigure independența energetică, dar și reducerea costurilor facturilor la energie electrică.

Investițiile continuă în comuna Ilia, una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Printre numeroasele proiecte, care se derulează în această perioadă, menite să contribuie la dezvoltarea localității și pentru care administrația publică locală s-a străduit și a reușit să obțină finanțare, este și cel care vizează eficientizarea energetică a sediului primăriei, un proiect important din punct de vedere economic.

Prieteni cu mediul, dar și cu bugetul

Un număr de 84 de panouri fotovoltaice microcristaline, care vor genera energie electrică din surse regenerabile, au fost montate pe acoperișul sediului Primăriei comunei Ilia.  Potrivit reprezentanților Primăriei comunei Ilia, proiectul, în valoare de 80.000 de euro, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale -AFIR, include trei componente: kit fotovoltaic, baterii de stocare și sistem de climatizare.

Contractul de finanțare pentru acest proiect important a fost semnat în vara acestui an, la AFIR Timișoara, de primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă, aflat la cel de-al șaselea mandat.

Advertisement

Prin această investiție, administrația publică locală din comuna Ilia își dorește să devină independentă energetic, în același timp, urmărindu-se diminuarea valorii facturilor de curent electric. Dincolo de aspectele financiare, folosirea energiei solare aduce cu sine numeroase alte de beneficii.

Un astfel de sistem fotovoltaic prezintă mai multe avantaje, mai ales în contextul creșterii costurilor pentru enegie. Prin implementarea acestui proiect de instalare a panourilor fotovoltaice, Primăria comunei Ilia reușește, în primul rând, să reducă valoarea cheltuielilor la energia electrică pentru sediul său. Astfel, banii economisiți din facturile de curent electric pot fi redirecționați pentru alte proiecte de dezvoltare a comunității locale. De asemenea, o investiție de acest gen reprezintă producerea/consumarea de energie „verde”, absolută gratuită, ceea ce înseamnă și un mediu mai curat.

Costurile facturilor, mai mici cu circa 40.000 de lei pe an

Primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă, a explicat că, montarea sistemului fotovoltaic de 35,7 kW pe acoperișul sediului primăriei localității, în cadrul acestui proiect pentru care s-a reușit să se obțină finanțare, va produce 39.000 kwh anual, fapt ce va determina o economie considerabilă la bugetul local.

“Ne bucurăm că am reușit să obținem finanțare și pentru acest proiect important din punct de vedere economic. În primul rând, această investiție diminuează, în mod considerabil, cheltuielile bugetului local, afectate de consumul de energie electrică. Am estimat că reducem factura la energie cu aproximativ 40.000 de lei anual”, a precizat primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă.

Panourile fotovoltaice, amplasate pe acoperișul sediului Primăriei comunei Ilia, au fost puse în funcțiune și urmează, în viitor, să fie conectate direct la rețeaua națională de alimentare cu energie electrică.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate