Connect with us
Data: 08/11/2024
.

Actualitate

Polițiștii hunedoreni, la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță

Publicat

pe

Polițiștii continuă acțiunile cu efective sporite, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. în urma unei astfel de acțiuni, doi tineri, dintre care unul se afla în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, au fost depistați și depuși în penitenciar.

Ieri, 07 noiembrie 2024, începând cu ora 12:00, în municipiul Hunedoara, polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul raziei, au fost angrenați peste 40 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și a consumului ilegal de droguri și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul raziei, în municipiul Hunedoara, polițiștii au legitimat 121 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 14 de societăți comerciale și 41 de persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare și au oprit în trafic, pentru control, 62 de autovehicule, 17 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 19 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.125 de lei, majoritatea vizând încălcări ale legislației rutiere.

Advertisement

În cursul raziei, polițiștii au depistat un tânăr de 29 de ani, din Hunedoara,  pe numele căruia  Judecătoria Hunedoara a emis, în 07 noiembrie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 2 ani și 7 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, polițiștii au descins la o locuință situată în Hunedoara, unde au depistat un tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, care era dat în urmărire națională și internațională. Pe numele acestuia,  Judecătoria Hunedoara a emis, la data de 27 martie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi au fost depuși în penitenciar, în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Tot în timpul desfășurării raziei, pe bulevardul Mihai Viteazu, din Hunedoara, polițiștii rutieri au oprit o autoutilitară care transporta 300 de bucăți pavaj, provenite prin demontare de la lucrările efectuate pe domeniul public din Hunedoara, cu privire la care au demarat verificări pentru stabilirea legalității provenienței.

De asemenea, în timpul raziei Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 36 ani, la data de 06 noiembrie 2024, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors, fiind posibil să se afle în pădurea situată în zona cartierului Zlaști. În urma mobilizării efectivelor participante la razie, la scurt timp de la primirea sesizării, persoana în cauză a fost depistată, constatându-se că nu a fost victimizată. Totodată, a fost solicitat un echipaj al ambulanței, care a examinat-o medical și ulterior a transportat-o la un spital de  psihiatrie.

În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat o serie de controale în barurile, cafenelele și localurile aflate în proximitatea unităților școlare. Scopul acestor verificări l-a constiuit depistarea și identificarea elevilor care absentează nemotivat de la cursuri și își petrec timpul în astfel de locații, în timpul orelor de program.

Advertisement

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat mai multe localuri și au purtat discuții cu reprezentanții acestora, reamintindu-le că servirea minorilor în timpul programului școlar este interzisă și poate atrage sancțiuni. Elevii depistați pe tesare au fost luați în evidență și vor fi informați atât părinții acestora, cât și conducerile unităților de învățământ la care sunt înscriși.

Acțiunile de acest tip fac parte dintr-un program de combatere a absenteismului școlar inițiat de polițiști în colaborare cu unitățile școlare, având drept scop reducerea abandonului școlar și a victimăzării minorilor. Astfel de controale, care au avut loc și în alte localități, vor continua în perioada următoare. Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Actualitate

Siguranța elevilor în trafic, prioritate pentru polițiști: Patrule școlare pentru prevenirea accidentelor rutiere

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, prin Serviciul Rutier, a lansat o inițiativă de înființare a patrulelor școlare, care să contribuie la fluidizarea traficului și la siguranța elevilor în zonele aglomerate din apropierea școlilor. Acțiunea vine ca răspuns la creșterea traficului rutier în orele de vârf din apropierea unităților de învățământ, atunci când elevii și părinții se deplasează spre sau dinspre școală.

Proiectul este realizat în parteneriat cu unitățile școlare, autoritățile locale și comunitățile de părinți, având ca scop asigurarea unei protecții sporite pentru elevi, mai ales în momentele în care aceștia traversează drumurile publice din zonele școlare. Patrulele școlare sunt formate din câte șase elevi voluntari, coordonați de un profesor, și sunt instruite de polițiști rutieri să dirijeze traficul, să supravegheze traversarea pietonilor și să monitorizeze respectarea regulilor de circulație.

Prima patrulă școlară a început să funcționeze astăzi în proximitatea Școlii Generale „Mircea Sântimbreanu” din Brad, unde elevii voluntari și-au asumat rolul de a sprijini siguranța colegilor lor. Activitatea patrulelor este permanent supravegheată de polițiștii rutieri, oferindu-le acestora ocazia de a contribui la menținerea unui trafic rutier mai sigur pentru comunitate.

Pentru a deveni patrule școlare eficiente, elevii voluntari vor participa la cursuri de instruire susținute de polițiști, unde vor învăța să gestioneze situațiile de trafic și să devină un exemplu în respectarea regulilor rutiere. În paralel, vor fi desfășurate campanii de informare și distribuire de materiale educative în școli, menite să crească gradul de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la importanța siguranței în trafic.

Proiectul va fi extins treptat în tot județul Hunedoara, polițiștii rutieri propunându-și să facă din patrulele școlare un element permanent în apropierea instituțiilor de învățământ, asigurând astfel un mediu rutier mai sigur pentru toți elevii.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,

Publicat

pe

Redactat de

APARTAMENT IMPECABIL LANGA IPH
Tip imobil: bloc de apartamente
Regim înălţime: P+7E+M
Nr. camere:2
Suprafaţă: 82 mp
Compartimentare: decomandat
Confort: lux
Etaj: Etaj 2 / 7
An construcţie: 2013
Structură rezistenţă:beton
PROPRIETAR, ofer spre vanzare apartament NOU cu 2 camere si balcon in BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA, constructia fiind finalizata in 2013 cu izolatie exterioara de 10 cm si tencuiala decorativa BAUMIT, cu tamplarie din lemn triplu stratificat.
Locatie cu vedere la Cetate si la Casa de Cultura – fantana arteziana muzicala!
Apartamentul este proiectat si modificat pentru a beneficia de un nivel de confort inalt si diverse spatii inteligente de stocare/depozitare.
Imobilul dispune de parcare generoasa in fata blocului, lift Schindler performant, balcon, de o camara exterioara (langa usa de intrare a apartamentul in casa scarii) cu usa si cheie pe post de camara sau depozitare diverse.
Instalatie de incalzire cu calorifere , centrala proprie de apartament , termostat ambiental electric (reglarea temperaturii se poate face pe zile si ore pentru a face economii serioase in timpul in care locatarul nu este acasa), aer conditionat in living.
Podea: parchet din lemn masiv de salcam
Pereti: lavabil alb cu garnisa alba tavan
Usi interioare: din lemn stratificat de castan cu imbracari de spalet cu sticla alba si tablii in partea de jos
Ferestre: din lemn de stejar triplu stratificat cu geam tripan.
Usa de intrare: din lemn de stejar cu inchidere in 5 puncte.
Mobilat modern/clasic cu mobilier nou, neutilizat, suspendat fata de podea.
-> Dormitorul complet din lemn stratificat si lemn masiv: birou cu sertare si usi depozitare (acest BIROU NU este inclus in vanzare, se va ridica de la apartament), pat saltea 1800×2000 cu ladita si sertar depozitare, dulap cu 3 usi si sertare pentru haine.
-> Livingul este compus din:
–> zona de relaxare cu canapea si TV cu corp din STEJAR masiv
–> zona de depozitare un dulap tip dressing enorm cu usi culisante – una din ele cu oglinda – si sisteme de depozitare haine
–> zona office cu un birou din LEMN MASIV cu sertar (acest BIROU NU este inclus in vanzare, se va ridica de la apartament) cu aer conditionat functional.
–> zona de servire a mesei, livingul se imbina cu bucataria prin masa cu blatul din lemn de castan cu trecere intre acestea.
-> Bucataria cu blat DIN LEMN MASIV de castan si mobilier din pal melaminat cu cuva, plita electrica, cuptor electric, frigider.
-> Baia: imensa cu cada noua cu hidromasaj pe colt, masina de spalat rufe, wc, bideu, cuva, partial pardoseala din lemn si restul faianta.
-> Balcon: vedere inspre centru spre Casa de Cultura – fantana arteziana muzicala
Vedere din bucatarie inspre Cetatea Devei
Imobilul este disponibil pentru vizitare la cerere.
Telefon contact: 0746360498
Pret: 120.000 euro – negociabil
Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiect internațional pentru protecția mediului în zonele miniere, lansat de Universitatea din Petroșani în parteneriat cu Universitatea din Bologna

Publicat

pe

Redactat de

În luna februarie, Universitatea din Petroșani lansează un proiect inovator de protejare a mediului în regiunile miniere, derulat în colaborare cu Universitatea din Bologna, Italia. Proiectul, care include și organizarea unei conferințe la Petroșani, urmărește atât stabilirea unei cooperări internaționale durabile, cât și dezvoltarea unor soluții viabile pentru provocările ecologice din Valea Jiului.

„Avem un parteneriat și un proiect cu o universitate din Bologna, tematica fiind orientată către mediul înconjurător din zonele miniere. Conferința pe care o organizăm la Petroșani ne va permite să ne cunoaștem partenerii italieni și să le prezentăm situația locală, dar și să beneficiem de experiența lor în proiecte similare. Ne propunem să atragem specialiști nu doar din mediul universitar, ci și din domeniul economic, astfel încât să identificăm soluții sustenabile pentru problemele de mediu din sectorul minier,” a declarat rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai.

Conferința reprezintă un prim pas în stabilirea unui schimb de expertiză între cele două universități, oferind o platformă de discuție amplă asupra impactului activităților miniere asupra mediului și oportunități de intervenție. „Este prima conferință de acest fel organizată la Petroșani. Chiar dacă am mai avut mese rotunde pe această temă, colaborarea cu specialiști din Italia va aduce o perspectivă valoroasă,” a adăugat rectorul.

Prin acest proiect, Universitatea din Petroșani își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele internaționale de mediu, deschizând noi direcții de colaborare academică și economică, în sprijinul dezvoltării durabile a regiunilor miniere din România.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate