Actualitate - Eveniment
Primarul Eugen Băiconi: „Suntem mulțumiți că am reușit să finalizăm toate proiectele începute”
Reprezentanții administrației publice din Răchitova au reușit să ducă la bun sfârșit toate proiectele importante pe care le-au demarat și la care s-a lucrat intens anul acesta, în folosul cetățenilor din localitate. Este vorba despre introducerea rețelei de apă și canalizare, modernizarea căminelor culturale, dar și realizarea unui centru „Afterschool” pentru micuții din comună.
Acum, aproape de final de an, edilii locali din Răchitova au tras linie la cele mai importante investiții ce au fost făcute în comună. Primarul Eugen Băiconi s-a arătat mulțumit de rezultate. „Suntem bucuroși că am reușit să ducem la bun sfârșit tot ce ne-am propus. A fost un proiect mare, cu o valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, care a cuprins alimentarea cu apă și canal, construirea unei stații de epurare, modernizarea căminelor culturale din Răchitova și Ciula Mică, dar și realizarea unui centru „Afterschool” pentru copii”, a declarat edilul șef al comunei Răchitova.
Vești bune pentru la anul
În ceea ce privește introducerea rețelei de apă și canalizare, una dintre cele mai semnificative investiții din comună, în satele Ciula Mare, Ciula Mică, Boița și Vălioara, edilul a precizat că lucrările au fost încheiate în octombrie. Administrația publică așteaptă, în perioada următoare, avizele necesare. Conform spuselor primarului, cel mai probabil la anul, locuitorii din cele patru sate vor avea apă la robinete, după ce se vor face racordurile. Rețeaua de apă și canal din Răchitova a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene și deservește aproximativ 400 de gospodării, investiția fiind deosebit de importantă pentru locuitorii din cele patru sate ale comunei.
Tot de la anul va fi deschis și noul centru „Afterschool”, construit pentru copiii din comună. Imobilul e pregătit deja, aflându-se în imediata apropiere a sediului Primăriei Răchitova, care s-a ocupat și de dotarea acestuia cu toate echipamentele necesare. Mai e nevoie de câteva avize, problemă care se speră că va fi rezolvată până la finele acestui an. Astfel, începând din 2016, când se vor întoarce din vacanța de iarnă la școală, micuții din comună vor putea lua parte la activitățile extrașcolare în acest centru.
La toate acestea se mai adaugă, și finalizarea lucrărilor la căminele culturale din satele Răchitova și Ciula Mică, modernizate tot cu ajutorul banilor europeni. „Suntem mulțumiți că am reușit să punem la punct și aceste două cămine culturale. Cel din Răchitova are încălzire centrală, aer condiționat, clădirea fiind modernizată complet. S-a schimbat acoperișul, s-au înlocuit ușile, ferestrele. La fel și în cazul celui de la Ciula Mică, doar că acolo încălzirea imobilului se fac încă cu ajutorul sobelor de teracotă”, a conchis primarul Eugen Băiconi.
Actualitate
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
În stațiunea Straja, județul Hunedoara, schiul nu este doar un sport al adrenalinei, ci și un simbol al incluziunii. Ovidiu Colda, instructor de schi cu experiență, aduce o rază de speranță pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, demonstrând că barierele fizice pot fi depășite.
Andi Moisescu ne prezintă un om special, un instructor de schi din Straja care simte să facă ceva în plus pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
„Sunt niște persoane cu deficiențe locomotorii care nu au posibilitatea sau nu visau vreodată că pot ajunge pe pârtie, să schieze. Cu ajutorul meu, la început și apoi dacă doresc pot să continue singuri.
E un scaun special care se montează exact ca un clăpar pe schiuri. Are niște articulații, un telescop, pentru amortizarea șocurilor, a virajelor. Exact cum faci virajele pe schiuri, așa le faci și pe acest scaun. Mai are două pedale, care te ajută să schiezi.
Eu îl ghidez în momentul în care se vrea să se obișnuiască cu alunecarea, cu balansul. Balansul este foarte important. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă cel din scaun este să se aplece, cum se apleacă orice schior, exact pe partea pe care vrea virajul. Stă ca și cum ar schia”, a spus Ovidiu Colda, instructor de schi din Straja.
Pentru aceste sesiuni speciale de schi, Ovidiu utilizează un scaun împrumutat, echipat cu toate mecanismele necesare pentru a transforma alunecarea pe pârtie într-o experiență sigură și plăcută. Însă, comunitatea din Straja își dorește să achiziționeze cel puțin un astfel de scaun, dedicat turiștilor cu deficiențe locomotorii care își doresc să se bucure de munte.
Acest demers este un exemplu clar de solidaritate și dedicare, demonstrând că sporturile de iarnă pot fi o bucurie pentru toți, indiferent de provocările personale. Stațiunea Straja continuă astfel să își consolideze renumele nu doar ca destinație turistică, ci și ca promotor al incluziunii și accesibilității.
FOTO: Captură video Andi Moisescu
Actualitate
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
În satele românești, tradițiile și obiceiurile străvechi sunt păstrate cu sfințenie, fiind adesea împletite cu înțelepciunea populară. Un exemplu remarcabil este „calendarul foilor de ceapă,” un ritual utilizat pentru a prezice vremea pe parcursul anului.
Această practică, transmisă din generație în generație, are loc de obicei în noaptea de Anul Nou. În gospodăriile unde tradiția este încă vie, capul familiei pregătește 12 foi de ceapă, fiecare reprezentând câte o lună a anului. Acestea sunt așezate în ordine pe masă, iar în fiecare foaie se adaugă un praf de sare.
După miezul nopții, se observă atent cantitatea de apă acumulată în fiecare foaie de ceapă. Potrivit credinței populare, o foaie mai umedă indică o lună ploioasă, în timp ce o foaie uscată sugerează o lună secetoasă. Acest ritual simbolic reflectă legătura profundă dintre om și natură, dar și nevoia de a înțelege ciclurile anotimpurilor pentru agricultură și viața de zi cu zi.
Deși pare un obicei simplu, calendarul foilor de ceapă are o semnificație specială pentru comunitățile rurale, amintind de vremurile în care prognoza meteo era doar în mâinile naturii și ale oamenilor care îi înțelegeau semnele. Astăzi, deși știința a preluat rolul de a prevedea fenomenele meteorologice, acest ritual rămâne un simbol al respectului pentru moștenirea noastră culturală și al dorinței de a rămâne conectați la ritmurile pământului.
Pentru cei care încă respectă această tradiție, „calendarul foilor de ceapă” nu este doar o metodă de previziune, ci și un prilej de a petrece timp alături de familie și de a onora legătura cu strămoșii.
FOTO: agrointeligenta.ro
Actualitate
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
Mai multe zone din județ sunt sub cod galben de vânt.
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă pentru perioada 2-4 ianuarie, ce vizează majoritatea regiunilor din țară, în special zonele montane. Fenomenele includ intensificări ale vântului, viscol, zăpadă troienită și depuneri de polei, determinând condiții dificile de trafic și un risc sporit pentru cei aflați în zonele afectate.
Cod galben de viscol și vânt puternic
În intervalul 2 ianuarie, ora 10:00 – 3 ianuarie, ora 12:00, în Carpații Orientali, Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla în rafale de 60-90 km/h, provocând viscol și reducerea vizibilității sub 100 de metri. În prima parte a zilei de 3 ianuarie, intensificările vântului vor afecta și restul Carpaților Meridionali, mai ales la altitudini mari.
De asemenea, în zonele joase ale județelor Bihor, Suceava și Neamț, în intervalul 2 ianuarie, ora 12:00 – 3 ianuarie, ora 03:00, se vor înregistra rafale de 50-60 km/h.
Cod portocaliu de viscol puternic
Situația devine critică la altitudini de peste 1700 m în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde, în intervalul 2 ianuarie, ora 22:00 – 3 ianuarie, ora 10:00, vântul va depăși 110-120 km/h. Aceste rafale vor genera viscol puternic, troienind zăpada și reducând vizibilitatea sub 50 de metri.
Precipitații și polei în regiunile joase
Conform unei informări meteorologice valabile până pe 4 ianuarie, ora 10:00, precipitațiile vor afecta treptat vestul, nordul și centrul țării, extinzându-se ulterior către sud. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor predomina ploile, în timp ce în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei se vor înregistra precipitații mixte. La munte vor cădea ninsori consistente, formând un strat nou de zăpadă de 10-20 cm. Izolat, în special în zonele joase, sunt posibile depuneri de polei.
Cantitățile de precipitații vor ajunge la 10-15 l/mp, iar izolat pot depăși 20 l/mp.
Recomandări pentru populație
Autoritățile recomandă prudență sporită în zonele montane și în regiunile afectate de vânt puternic și viscol. Deplasările în aceste zone ar trebui evitate pe cât posibil, iar echiparea vehiculelor cu lanțuri antiderapante este esențială. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să acorde atenție trotuarelor alunecoase și riscurilor asociate poleiului.
FOTO: ANM
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Călan a dispărut în noaptea de Revelion
-
Actualitatecu 17 ore in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu 16 ore in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Incendiu pe Cheile Jiețului: Intervenție dificilă a pompierilor din Petroșani pentru stingerea flăcărilor la o cabană izolată
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Prima zi a anului petrecută pe pârtiile din Parâng
-
Actualitatecu 15 ore in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate