Administratie
Prioritare în 2014: drumurile, spitalele și cofinanțarea proiectelor europene
Buget echilibrat pentru CJ Hunedoara
Bugetul pe 2014 pe care îl vor avea la dispoziție autoritățile județene a fost adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, de majoritatea consilierilor județeni în funcție. Valoarea acestuia a fost stabilită la suma de 128,73 de milioane de lei. Principalele proiecte de investiții pentru care Consiliul Județean (CJ) Hunedoara va aloca fonduri sunt sănătatea, reabilitarea de drumuri, dar și cofinanțările pentru proiectele europene.
În acest an Spitalul Județean de Urgență Deva va beneficia de un larg sprijin finanaciar din parte reprezentanților CJ Hunedoara. În cadrul primei ședințe au fost alocate 2,5 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală în vederea diversificării serviciilor și reducerea costurilor cu furnizarea acestora pentru pacienții internați.
Modernizarea drumurilor județene
Sume importante vor fi alocate în acest an pentru susținerea cofinanțării pentru proiectele de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere județene. Peste șapte milioane de lei vor fi repartizate pentru finanțarea proiectului investițional de modernizare a DJ 664 Pas Vulcan – Vulcan, alte 4,7 milioane de lei pentru drumul de la Teliucu Inferior la Gura Bordului și alți 17.200 de lei pentru cel de la Vețel la Feregi. Peste 800.000 de lei vor fi folosiţi în vederea întocmirii de studii de fezabilitate pentru mai multe proiecte de investiții ce vizează reabilitarea de drumuri județene, linia de troleibuz de la Deva la Hunedoara și de la Petroșani la Petrila și Uricani.
Pe de altă parte, între proiectele europene vizate a fi susținute de autorități se numără și Parcul de Afaceri de la Simeria și cel industrial de la Călan. „Am încercat să ne încadrăm în limitele financiare care ne-au fost alocate și să reușim să finanțăm investiții în cultură, sănătate sau învățământ. Este un buget echilibrat din punctul nostru de vedere”, susține președintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț.
De frica unui nou dosar la ANI, Mircea Ioan Moloț nu a votat bugetul
Președintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț (foto medalion) a fost declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de multe ori ca aflându-se în situații de incompatibilitate. Așa că numărul proceselor pe care acesta le are în instanță l-au făcut să nu își mai dorească și al patrulea mandat. În plus, iar în cadrul acestuia este hotărât să nu mai voteze niciun proiect ce vizează alocări de fonduri. Cel mai recent proces cu ANI se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia, și are ca obiect starea de incompatibilitate și conflict de interese în care s-a aflat Moloț în perioada când a fost și președinte de onoare al filialei județene Hunedoara a Crucii Roșii. Procesul va avea un nou termen luna aceasta. „M-am săturat să fac naveta pe la tribunalele din țară și astfel am hotărât să nu mai votez la nicio hotărâre care mi-ar putea aduce o nouă acuzație. Pentru că dacă trag linia a rezultat că nu a meritat să fiu președintele CJ Hunedoara în sensul că recompensa lunară mi-a acoperit cam cât cheltui cu avocații. Așa că nu mai vreau să candidez și o să încerc să îmi duc mandatul acesta la bun sfârșit”, susține Moloț.
De la votul pentru proiectul de buget s-a abținut și vicepreședintele CJ Hunedoara, Ioan Rus, dar și mai mulți consilieri județeni cu funcții de conducere în cadrul mai multor instituții din administrarea legislativului.
Actualitate
Indicatoarele rutiere deteriorate din Deva, înlocuite

În municipiul Deva, indicatoarele rutiere deteriorate sunt înlocuite cu altele noi. Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva a demarat o acțiune de înlocuire a semnelor de circulație vechi, uzate, care pot reprezenta un pericol în trafic.

Sursa foto: Primăria Deva
„Echipele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva acționează cu prioritate în zonele cele mai afectate, unde semnele nu mai sunt vizibile din cauza vechimii, a condițiilor meteo extreme, a accidentelor etc. Aceasta este o măsură proactivă pentru prevenirea accidentelor și pentru asigurarea unui trafic rutier și pietonal în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții administrației publice locale.
Autoritățile publice locale, prin serviciile de specialitate, vor asigura o monitorizare constantă a semnelor de circulație, pentru a interveni rapid, în cazul în care acestea vor suferi noi deteriorări.
Administrația publică locală face apel către toți cetățenii, să respecte infrastructura rutieră și să evite orice acte de vandalism. „Semnele de circulație sunt esențiale pentru siguranța noastră, iar orice zgârietură, îndoire sau distrugere a acestora poate pune în pericol viața tuturor participanților la trafic”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Deva.
Actualitate
Ședință extraordinară la CJ Hunedoara: Peste 43 de milioane de lei, împărțite primăriilor din județ

Consilierii județeni s-au întrunit, astăzi, în ședință extraordinară, în cadrul căreia s-a aprobat repartizarea către primăriile din județ a sumei de peste 43 de milioane de lei, bani proveniți din taxa pe valoarea adăugată și din impozitul pe venit.
Edilii vor trebui să folosească banii primiți doar pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură și susținerea programelor de dezvoltare.
“Astăzi, în ședință extraordinară, împreună cu colegii consilieri județeni, am aprobat repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025 și care se constituie ca fond aflat la dispoziția CJ Hunedoara. Totodată, am aprobat și estimările pentru anii 2026–2028 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și din cota de 14% din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale. În stabilirea alocărilor către primării, am ținut cont de nevoile imediate ale fiecărui UAT în parte și de proiectele pe care le derulează, iar deciziile finale au fost luate în baza consultărilor avute cu toți primarii din județul nostru. Pentru acest an, am avut la dispoziție 43,65 milioane de lei, fonduri destinate exclusiv cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Cum s-au împărțit banii
Dintre cele 43,65 de milioane de lei, 16, 9 milioane de lei au fost repartizate către primăriile municipiilor din județ, alte 8,8 milioane de lei către administrațiile publice locale ale orașelor, iar 17,9 milioane de lei către primăriile comunelor hunedorene.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobată și repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. “În urma discuțiilor cu primarii, s-a convenit ca bugetul, în valoare de 32,05 milioane de lei, să rămână la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara și să fie utilizat pentru lucrări de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene, care este printre cele mai vaste din țară”, a mai declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Actualitate
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate

În municipiul Hunedoara, grădinile amenajate de locatari în jurul blocurilor în care locuiesc, împrejumuite cu garduri și cu tot felul de anexe, sunt desființate.
„„Grădinile” de lângă bloc nu respectă legea. Avem şi noi în oraş câteva cazuri de acest fel. Înţelegem dorinţa locatarilor de a avea un spaţiu verde şi întreţinut lângă bloc, dar este ilegal ca acesta să fie împrejmuit cu garduri şi ocupat cu fel de fel de anexe, ori cu obiecte de mobilier. O astfel de „grădină” este cu atât mai deranjantă când devine şi un generator de mizerie”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Primele amenajări de acest fel, cele din apropierea blocului CM 5 de pe Aleea Oţelarilor, au fost desfiinţate la sfârșitul săptămânii trecute.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Reprezentanții municipalității hunedorene spun că la fel se va proceda şi cu celelalte „grădini”, mai ales cu cele generatoare de mizerie şi disconfort. Aceștia reamintesc că persoanele care fac astfel de împrejmuiri pe domeniul public riscă amenzi de până la 1.200 de lei.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu o zi in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 3 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei
- Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz