Actualitate
Programe de sprijin pentru zona montană, inclusiv pentru comuna Vețel

Fermierii români, din zona montană, se vor putea înscrie online pentru noi fonduri nerambursabile, în valoare totală de aproape 220 de milioane de lei (circa 45 milioane euro), pentru investiții în producție, pe principiul „primul venit, primul servit”. La această categorie se încadrează și fermieri din comuna Vețel.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), acordă finanțările pentru realizarea de investiții în producția românească.
„Cele trei programe de sprijin lansate se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană, centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană și stâne montane. Suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează. Toți cei interesați trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este „primul venit, primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023. Îi încurajez și eu pe fermierii din comuna noastră să acceseze aceste programe, pentru că este un sprijin binevenit”, a declarat Ioan Hențiu, primarul comunei Vețel.
Cine poate beneficia de aceste programe
Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane și centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte și centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investițiilor pentru înființarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. Crescătorii de animale și producătorii agricoli pot lua finanțare pentru a înființa un centru de colectare, iar statul oferă o finanțare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90 la sută din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înființeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanțării este de 50 la sută.
Principala condiție de eligibilitate este ca investiția să fie realizată în zona montană de către solicitanți care desfășoară activități în domeniul agricol și/sau industrie alimentară, iar în funcție de programul accesat există și condiții specifice.
Scopul declarat al programelor vizează pe de-o parte stimularea investițiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă și menținerea populației active în zona montană și, pe de altă parte, susținerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.
Beneficiari ai Programului de investiţii pot fi persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, grupuri de producători, cooperative agricole, persoane juridice și persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industria alimentară.
Actualitate
Spectacol al eleganței pe patru roți la Hațeg: Retro Parada Primăverii revine cu peste 70 de vehicule de epocă

Sâmbătă, 26 aprilie 2025, orașul Hațeg devine destinația iubitorilor de mașini clasice și nostalgici ai vremurilor de altădată. În intervalul orar 11:00 – 14:00, zona străzilor Aurel Vlaicu și Munții Retezat va găzdui ediția locală a evenimentului național Retro Parada Primăverii, organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Orașului Hațeg.
Aflat la cea de-a 27-a ediție, evenimentul se desfășoară simultan în peste 30 de orașe din țară, urmărind să reunească peste 1000 de pasionați ai automobilismului clasic. În Hațeg, vizitatorii vor putea admira peste 70 de vehicule istorice, toate cu o vechime de cel puțin trei decenii, aparținând membrilor Retromobil Club România.
Atmosfera de epocă va fi completată de un moment artistic oferit de trupa Dansandra, care va susține un spectacol de dansuri de societate inspirate din perioada în care au fost fabricate mașinile expuse.
Accesul publicului este gratuit, iar evenimentul se anunță a fi o incursiune fermecătoare în trecut, atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru întreaga comunitate locală.
Retro Parada Primăverii nu este doar o expoziție de automobile istorice, ci o formă de celebrare a patrimoniului tehnic și cultural, aducând în prim-plan eleganța designului de altădată și pasiunea pentru restaurare și conservare.
FOTO: FACEBOOK RETROMOBIL HUNEDOARA
Actualitate
Primăria Călan premiază frumusețea: Concursuri pentru cele mai frumoase balcoane și grădini din oraș și satele aparținătoare

Primăria Orașului Călan, în parteneriat cu Asociația Orizont Călan, lansează o nouă provocare adresată locuitorilor pasionați de frumos și amenajări creative: concursurile „Cel mai frumos balcon” și „Cea mai frumoasă grădină”. Competiția se desfășoară în această primăvară și se adresează atât cetățenilor din orașul Călan, cât și celor din satele aparținătoare.
Organizatorii încurajează locuitorii să își pună în valoare imaginația și simțul estetic, decorând balcoanele sau grădinile personale. Participanții pot trimite până la trei imagini digitale ale spațiilor amenajate, însoțite de numele complet, numărul de telefon și adresa, la adresa de e-mail primariacalan@yahoo.com, până cel târziu 15 iulie 2025, cu mențiunea în subiectul e-mailului: concurs balcon sau concurs grădină.
Fotografiile înscrise în concurs vor fi publicate într-un album dedicat pe pagina de Facebook a Primăriei Călan, urmând a fi supuse votului public în perioada 16 iulie – 1 august 2025. Câștigătorii – desemnați în funcție de numărul de aprecieri primite – vor fi răsplătiți cu premii în valoare de 1000 de lei pentru fiecare categorie.
Prin această inițiativă, administrația locală dorește să stimuleze spiritul civic și să încurajeze amenajarea și înfrumusețarea spațiilor personale, contribuind astfel la un oraș mai estetic și mai plăcut.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂLAN
Actualitate
Caravana Salvital ajunge în comunele hunedorene: Consultații gratuite prin telemedicină pentru sute de localnici

Asociația Salvital Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, anunță o nouă acțiune de evaluare medicală gratuită, desfășurată în perioada 23-30 aprilie 2025, în cadrul Caravanei SALVITAL. Prin intermediul telemedicinei și teleconsultațiilor, locuitorii din Peștișu Mic, Rapoltu Mare și Totești vor beneficia de investigații medicale moderne, fără a fi nevoiți să se deplaseze la spitale.
Acțiunea are ca scop prevenția și depistarea precoce a unor afecțiuni cardiovasculare, pulmonare sau metabolice, prin consultații realizate cu ajutorul tehnologiilor medicale avansate.
Programul caravanei este următorul:
Joi, 24 aprilie – comuna Rapoltu Mare, ora 10:00, la Căminul Cultural;
Luni, 28 aprilie și marți, 29 aprilie – comuna Totești;
Miercuri, 30 aprilie – satul Bobâlna (comuna Rapoltu Mare), ora 10:00, la Căminul Cultural.
Locuitorii vor putea beneficia gratuit de: măsurarea glicemiei, temperaturii corporale și tensiunii arteriale; spirometrie (pentru depistarea bolilor pulmonare); electrocardiogramă (EKG); test INR pentru persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante; determinarea indicelui gleznă-braț (pentru detectarea bolii arteriale periferice); testarea hemoglobinei glicozilate (monitorizarea controlului glicemic); osteodensitometrie (pentru diagnosticarea osteoporozei).
Acest demers vine în sprijinul comunităților din mediul rural, unde accesul la servicii medicale specializate este adesea limitat. Caravana Salvital contribuie astfel la creșterea gradului de conștientizare privind sănătatea și importanța monitorizării regulate a stării de bine.
Pentru participare, nu este nevoie de programare prealabilă – localnicii sunt invitați să se prezinte în locațiile anunțate, în intervalul orar comunicat.
FOTO: FACEBOOK SALVITAL HUNEDOARA
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Accident în Defileul Jiului: Femeie rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina. Un pompier aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Un tânăr din Orăștie a intrat cu mașina într-un imobil
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Se caută personal medical la Penitenciarul Deva. Care sunt condițiile
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizat și județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic
- Actualitatecu o zi in urma
Vreme extremă în vestul și centrul țării: ploi torențiale, vijelii și grindină anunțate pentru 23 aprilie