Connect with us
Data: 13/04/2024
.

Actualitate

Proiect media în premieră

Publicat

pe

hd.365.ro – Valea Jiului la un click distanţă 

O iniţiativă a doi ziarişti hunedoreni va aduce în mediul virtual o altă faţă a zonei minereşti din sudul judeţului Hunedoara

Doi tineri jurnalişti din Valea Jiului au pus bazele unui proiect îndrăzneţ, sub genericul hd.365.ro. Fraţii Ilie şi Cornel Pintea au dat click şi au lansat la sfârşitul săptămânii trecute, într-un spaţiu neconvenţional, la o cafenea, primul lor proiect media de amploare.

Practic, cei doi vor să posteze online toate evenimentele importante, altfel decât în maximum două minute cât poate ţine o ştire la radio sau tv. Asta pentru că jurnalismul online este în plină ascensiune, iar cei doi au vrut să fie „pionierii” din Valea Jiului. Astfel, şi-au invitat prietenii şi nu au fost puţini cei care au venit la lansare, printre ei numărându-se chiar şi politicieni importanţi ai momentului.

„Văzut, filmat, postat”

Advertisement
Lansarea a avut loc într-un cadru inedit şi în prezenţa unui public select şi numeros

Lansarea a avut loc într-un cadru inedit şi în prezenţa unui public select şi numeros

Proiectul celor doi fraţi, care au o experienţă vastă în domeniu, ambii lucrând de mai mulţi ani în media din zona Văii Jiului, este unic şi inedit. „Văzut, filmat postat!”, aşa au gândit cei doi ideea media on-line şi primul click a putut fi dat vineri seara, după ora 17:31. „Jurnalismul din Valea Jiului nu putea să rămână doar aici în arealul nostru geografic. Dacă suntem sau nu oameni de cultură, dacă acceptăm jurnalismul de calitate, atunci, evenimentul este unul demn pentru un început. Un început scris de nişte oameni de presă, pentru care valoarea este dată de prezenţa celor care le-au venit la lansare, pentru că nu au fost puţini. Îi salut pe cei care vor duce, prin intermediul internetului, evenimentele de aici în întreaga lume, dincolo de graniţele Văii Jiului. Oriunde pe mapamond vom putea să vedem ceea ce au produs fraţii Ilie şi Cornel Pintea”, a spus în deschiderea evenimentului jurnalistul Tiberiu Vinţan.

Evenimente diverse într-o altfel de prezentare

Jurnalistul Ilie Pintea spune că ideea unui site online i-a venit ca o necesitate a timpurilor pe care le trăim şi pentru că are de gând să prezinte lumii o altă faţă a Văii Jiului, cu evenimente culturale care nu îşi găsesc mereu loc în media, dar pe care mulţi ar vrea să le urmărească. „Avem pe site o secţiune în care se recită poezii, este şi o întreagă secţiune „Made by Ion Barbu”, dar şi multe alte secţiuni de cultură, pentru că de asta ne ocupăm noi. Vă invit să vizitaţi site-ul şi să ne daţi chiar sugestii”, a spus Ilie Pintea, jurnalist, corespondentul din Valea Jiului pentru postul naţional Radio România Actualităţi. De partea tehnică se ocupă fratele său, Cornel Pintea, care este unul dintre cei mai buni în domeniul său. Însuşi primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi a ţinut să le fie aproape la inaugurare şi să le ureze mult succes celor doi. „Se pare că acesta este trend-ul în media, cel online şi, dacă tot e Haralambie Vochiţoiu prezent, să le facă şi o recalificare! Felicitări pentru iniţiativă şi cred că v-aţi săturat „să lucraţi doar pentru alţii”. E un lucru lăudabil, ca orice iniţiativă de acest fel nu poate fi decât un câştig pentru meseria voastră”, a conchis Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Ce este hd365.ro?

Locul în care găseşti tot ce merită văzut în Valea Jiului – concerte, evenimente din viaţa comunităţii, declaraţii ale celor care ne conduc.

De ce hd365.ro?

Advertisement

Pentru că online poţi avea acces la mai mult conţinut decât la posturile locale de televiziune.

Ce vezi pe hd365.ro?

Imaginea Văii Jiului, aşa cum n-o vezi altundeva: concerte la care ai fost, artişti din comunitatea noastră sau personaje cunoscute, în ipostaze inedite.

 

 

Advertisement

Actualitate

Copil de 10 ani, rănit ușor, în urma unui accident produs pe DN 76, la Luncoiu de Jos

Publicat

pe

Redactat de

Un copil, în vârstă de 10 ani, a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 76, la Luncoiu de Jos.

„Pompierii Secției Brad au intervenit, cu o autospecială de stingere și cu un echipaj SMURD, la un accident auto produs în localitatea Luncoiu de Jos, pe DN 76. La fața locului, salvatorii au constatat că în urma coliziunii dintre două autoturisme un minor, băiat în vârstă de 10 ani, a fost rănit ușor. El a fost transportat, cu ambulanța SMURD, la spitalul din Brad, în stare stabilă. La locul accidentului, pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații. Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile care au competențe în astfel de situații”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Foto: arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plimbările cu vaporașele de la Șoimuș, pe Mureș – reluate din 19 aprilie. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan

Publicat

pe

Redactat de

Plimbările cu vaporașele de agrement „Stelar” de la Șoimuș, pe râul Mureș, vor fi reluate, începând cu data de 19 aprilie 2024. Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan.

În 19 aprilie 2024, vom deschide activitatea la Vaporaș Șoimuș. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan. De preferință băieți! CV-urile se depun la Primăria Șoimuș, până la data de 15.04.2024, între orele 09:00 -16:00. Rezervări pentru plimbări pe Mureș, la tel.: 0741152922. Vă așteptăm în comuna noastră!”, a scris, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Reamintim că, plimbările de agrement pe râul Mureș au început în vara anului 2022, atunci când primul vaporaș – „Stelar 1”, cu o capacitate de 10 locuri, a intrat în proprietatea Primăriei comunei Șoimuș. Odată cu lansarea acestuia la apă s-a împlinit un vis mai vechi al administrației publice locale din localitate, primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, anunțând, atunci, cu foarte multă bucurie, că, după mai bine de patru decenii și jumătate, Șoimuș are, din nou, vaporaș de agrement pe râul Mureș.

În 2023, administrația publică locală din Șoimuș a mai achiziționat o ambarcațiune, de o capacitate mai mare, de 45 de locuri- „Stelar 2”, adusă din Șantierul Naval de la Orșova.

Cele două vaporașe de agrement sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, oferind plimbări de poveste pe râul Mureș.

Advertisement

Cursele de agrement pe râul Mureș vor fi reluate din 19 aprilie 2024.

Călătoriile pe apă pornesc de la pontonul amenajat pe malul râului Mureș, în imediata vecinătate a autostrăzii, aproape de fostul camping Șoimuș. Administrația publică locală a creat și o pagină pe rețeaua de socializare -Vaporaș Șoimuș, pentru a facilita comunicarea cu toți cei interesați de plimbări pe râul Mureș, cu cele două ambarcațiuni.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Educaţie pentru sănătate: 100 de minute despre un subiect pe care elevii nu sunt obișnuiți să-l discute acasă

Publicat

pe

Redactat de

Şase clase de elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”, cu vârste între 14 şi 17 ani, au participat, joi, la o lecţie inedită de educaţie despre sănătate, organizată de Cabinetul medical şcolar nr. 3 în colaborare cu psihologul şcolii şi cu un medic specialist de la Cabinetul de planificare familială Deva. Acțiunea a avut ca scop creşterea gradului de informare corectă a adolescenţilor despre riscul bolilor cu transmitere sexuală şi comportamentul orientat spre prevenirea sarcinilor în adolescență.

Pe parcursul a două sesiuni de informare, medicii le-au vorbit adolescenților despre anatomie, contracepţie, protejarea sănătăţii şi a corpului, planificare familială, responsabilitate, decizie, sentimente, emoţii, consimţământ şi rolul esenţial al părintelui în educaţia sexuală a copiilor.

Explicațiile – uneori științifice, dar totuși, pe înțelesul tuturor – au fost completate cu imagini proiectate, videoclipuri educative, demonstrații practice și materiale despre riscurile sarcinii timpurii și consecinţele pe care le au asupra sănătăţii bolile cu transmitere sexuală. Totodată, elevii au avut ocazia să pună întrebări, chiar și sub anonimat, specialiștilor prezenţi la întâlnire.

Educaţia pentru sănătate este un drept al fiecărui adolescent. Cei 150 de liceeni care au fost de acord să participe la acțiune au dovedit că îşi doresc discuţii deschise despre relaţiile sigure și sănătoase. Tinerii admit că au nevoie de informaţii corecte pentru a lua decizii responsabile și sunt convinși că Internetul sau discuțiile între colegi nu reprezintă neapărat cele mai potrivite surse.

Descriind în detaliu transformările corpului uman la diferite vârste, specialistul în planificare familială a explicat că educaţia sexuală a adolescenţilor trebuie să înceapă acasă şi încurajează părinţii să discute cu copiii lor despre orice subiect pe această temă. Medicul a mai punctat că în statele dezvoltate, copiii învaţă încă de la grădiniţă că propriul trup le aparţine. Sunt informaţi despre adulţii de încredere și învaţă să distingă acţiunile nepotrivite de comportamentele normale şi să comunice părinţilor orice situaţie atipică.

Advertisement

La noi însă, părinții încă au rețineri să vorbească deschis cu copiii lor despre subiecte pe care le consideră delicate, iar copiii, la rândul lor, decid să experimenteze pe ascuns ignorând riscurile la care se expun.

„Pentru mine, acțiunea a fost una educativă – a concluzionat, la finalul întâlnirii, un elev de clasa a X-a, care consideră că educația sexuală este, în primul rând, educație pentru sănătate și „fluturii din stomac” nu sunt de ajuns pentru a garanta o relație sigură și sănătoasă. Așadar, oricât de amuzat sau de banal ar părea un asemenea subiect, el trebuie discutat de către fiecare elev cu familia și cu specialiștii. „Altfel, ignoranța ne-ar putea afecta viitorul pentru totdeauna”, a încheiat tânărul.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate