Connect with us
Data: 09/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Proiecte realiste ale administrației din Turdaș

Publicat

pe

Situată pe malul stâng al Mureșului, undeva la nord de Drumul Național (DN) 7 și calea ferată de pe Culoarul Paneuropean IV, dar și traversată de tronsonul de autostradă Deva – Orăștie, comua Turdaș este una dintre localitățile rurale hunedorene medii ca populație, aici trăind aproximativ 1.800 de locuitori.

Comuna Turdaș, care mai are în componență, alături de așezarea de reședință omonimă, încă trei sate aparținătoare, respectiv Pricaz, Râpaș și Spini, deși este traversată de artere de circulație foarte moderne, are un trecut bogat din punct de vedere istoric, o cultură din perioada neolitică purtând numele localității.

În mai multe domenii

În ultima perioadă administrația publică locală din comuna hunedoreană Turdaș a implementat mai multe proiecte pentru dezvoltarea așezării și creșterea gradului de confort al locuitorilor de aici. Implementarea proiectelor va continua și în acest an, finanțările provenid din bani guvernamentali sau din fonduri europene nerambursabile. „Avem trei proiecte care au finanțare asigurată pe fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Astfel, am câștigat proiecte ce vizează continuarea operațiunilor de construire a noului sediu al primăriei, deoarece cel actual a fost retrocedat unui cult religios, această investiție, care este începută, stagnând în ultimii ani, tocmai din lipsă de fonduri, precum și realizarea unei rețele secundare de canalizare și amenajarea unui dispensar medical uman, ambele în satul Turdaș, investițiile respective fiind absolut necesare, suma alocată, în total, fiind de circa 3,5 milioane de lei. De asemenea, pe fonduri europene, avem asigurată o finanțare de aproximativ de 85.000 de euro pentru modernizări de străzi și am mai depus un proiect reabilitarea căminului cultural, ambele obiective fiind în satul de reședință. În plus, în această vară vom da în folosință o capelă în localitatea de reședință, urmând a mai construi încă una, în satul aparținător Pricaz”, a declarat Remi Bocșeri, primarul comunei hunedorene Turdaș

Advertisement

Actualitate

Gașca Zurli vine la Deva cu spectacolul, în premieră, „Dragă, mami!”

Publicat

pe

Redactat de

Una dintre cele mai îndrăgite trupe din România – Gașca Zurli, vine la Deva cu un spectacol dedicat iubirii nemărginite dintre copii și mame. Spectacolul „Dragă, mami!” va avea loc pe 15 martie 2025, la ora 10:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

“„Dragă, mami!” este un spectacol plin de magie, cântece vesele și momente de sensibilitate, în care micuții își exprimă recunoștința față de cele mai importante ființe din viața lor. Acesta este un cadou special oferit de Gașca Zurli, o trupă care de 18 ani aduce zâmbete pe chipurile copiilor și ale părinților. În cadrul spectacolului, copiii și Personajele Zurli vor pune într-o felicitare toată dragostea lor pentru Tanti Prezentatoarea, iar Tura Vura va aduce o felicitare cu totul specială. Vă invităm să descoperiți întreaga poveste, plină de veselie, interactivitate și magie, într-un spectacol unic, dedicat mămicilor din întreaga țară”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, își împărtășește cu drag gândurile: „Eu nu sunt o simplă mamă. Eu sunt Mama Mayei. Maya nu e un simplu copil. Maya e Copilul meu. Așa simte fiecare mamă pentru copilul ei, așa simt și copiii. Pentru fiecare copil, mama lui e MAMA LUI! Asta am în minte când scriu un cântec sau gândesc un spectacol. Le invit pe mame să vină alături de cei mici și să cânte împreună: «Te iubesc, mami, te iubesc, mami, din toată inimioara mea!»”

Biletele la spectacol sunt disponibile pe site-ul zurli.ro și pe platforma entertix ( https://www.entertix.ro/bilete/26506/deva-draga-mami-zurli-15-martie-2025-centrul-cultural-dragan-muntean-deva.html ).

Citeste mai mult ...

Actualitate

Concert caritabil: ,,Despre Dragoste și nu numai…” – o seară dedicată solidarității și muzicii, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva va găzdui în data de 23 februarie 2025, începând cu ora 18:00, un concert caritabil.

Intitulat „Despre Dragoste și nu numai…”, concertul este organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

Evenimentul va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de invitații săi, Ioan și Filip Trifon, Alin Gheju și Alex Bari. “Pe parcursul serii, publicul va fi răsfățat cu o selecție de cântece din repertoriul românesc și internațional, iar versurile și melodiile vor reflecta profunzimea și diversitatea sentimentului de dragoste”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Scopul acestui concert este, totodată, unul nobil. Fondurile strânse îl vor sprijini din nou pe Fabian, un tânăr de 18 ani din Hunedoara, care se află într-un dificil proces de recuperare, după cele 10 intervenții chirurgicale craniene suferite. “Vă așteptăm cu inimile deschise la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pe 23 februarie, la ora 18:00, pentru a-l încuraja, prin muzică și solidaritate, pe Fabian”, au transmis organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr, reținut pentru furt calificat

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi autorul unor furturi comise prin metoda ,,chei potrivite”.

Polițiștii au identificat tânărul  în urma unui plan de acțiune care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt calificat, comise din locuințe situate în municipiul Vulcan.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au identificat, în data de 05 februarie a.c., un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt, înregistrate inițial cu autor necunoscut.

Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din Vulcan, care  prin folosirea unor chei potrivite, ar fi pătruns, în perioada 16 ianuarie – 01 februarie a.c., în locuințele persoanelor vătămate, profitând de faptul că proprietarii erau plecați din localitate.

Tânărul ar fi sustras mai multe produse electrocasnice, componente de mobilier și bunuri de uz caznic, în valoare de aproximativ 52.500 lei, pe care le-ar fi valorificat în județele Hunedoara și Gorj.

O parte din bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.

Advertisement

Tânărul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi Judecătoriei Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate