Connect with us
Data: 28/11/2024
.

Social

Protestele de la fabricile de armament din Cugir, vor continua. Negocierile purtate cu administraţia societăților, nu au ajuns la nici un rezultat

Publicat

pe

Protestele de la fabricile de armament (UMC ȘI FAC) din orașul Cugir, vor continua și mâine, și poate și în zilele următoare, până când revendicările muncitorilor nemulțumiți vor fi acceptate de conducerea celor două societăți.

Luni, a fost a doua zi de proteste în cele două întreprinderi din urbea cugireană, seria protestelor au debut vineri, cu proteste masive în ambele fabrici de armament.

De altfel, salariații Uzinei Mecanice Cugir, au rămas în această dimineață „pe poziții” în fața întreprinderii, iar colegii lor din Fabrica de Armament Cugir, au decis să nu mai pornească lucrul în semn de solidaritate cu tovarășii lor, și apoi pentru a-și cere drepturile salariale.

Astăzi a fost prima rundă de negocieri între reprezentanții protestatarilor și a conducerii celor două fabrici.

Din surse noastre, negocierile purtate între cele două părți, nu au ajuns la nici un rezultat.

Potrivit acelorași surse, salariaților de la UMC Cugir, le-ar fi fost oferită de către administrația fabricii, o majorare salarială de 6,5%, iar celor de la Fabrica de Arme, o majorare salarială cu 7%.

Advertisement

Principalele revendicări ale muncitorilor sunt:

Creşteri salariale cu 30%; condiţii de muncă; acordarea sporurilor de toxicitate şi condiţii grele; voucherele de vacanţă să fie acordate în luna martie; acordarea unei mese calde; asigurări medicale plătite de către angajator.

Advertisement

Actualitate

60 de copii din Deva, cu părinți plecați la muncă în străinătate, monitorizați de asistenții sociali

Publicat

pe

Redactat de

Un număr de 60 de elevi și preșcolari, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care au părinți plecați la muncă în străinătate, au fost monitorizați, anul acesta, de Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva.

Dintre aceștia, mai mult de 80 la sută se află în grija unui singur părinte (mama – în 63 la sută dintre cazuri) și aproape o cincime, în îngrijirea bunicilor, fraților și surorilor mai mari, a mătușilor sau a altor rude.

Direcția de Asistență Socială Deva a solicitat unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Deva date și informații cu privire la copiii care au părinți plecați la muncă în străinătate, dar și la cei care au revenit în țară după o perioadă de ședere în străinătate, alături de părinți, mai mare de un an.

Informațiile sunt necesare în vederea monitorizării modului de creștere și îngrijire a copiilor pe perioada absenței părinților, precum și a serviciilor sociale de care copiii pot beneficia”, arată reprezentanții DAS Deva.

Potrivit legii, școlile și grădinițele au la dispoziție 15 zile pentru a transmite DAS Deva datele și informațiile solicitate.

Advertisement

Concret, în perioada monitorizării, asistenții sociali vor efectua vizite periodice la domiciliul copiilor și vor urmări în mod deosebit evoluția acestora și adaptarea la noul mod de viață, modul în care sunt îngrijiți, starea fizică, performanțele școlare, dar și grupul de prieteni și anturajul fiecărui copil. De asemenea, copiii vor putea beneficia de programe gratuite de consiliere psihologică, dacă, în urma evaluării, se constată că starea emoțională a acestora este afectată”, mai arată reprezentanții DAS Deva.

Conform cifrelor raportate de unitățile de învățământ, în anul școlar trecut numărul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate a scăzut cu 20% față de anul școlar 2022 – 2023.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.789.520 lei pentru sprijinirea a 430 familii și persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, suma de 1.079.400 lei a fost alocată pentru 271 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

De asemenea, 208.500 lei au fost alocați pentru 33 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Gorj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea; iar 501.620 lei pentru 126 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an. Aceste persoane, afectate de fenomenele meteorologice extreme, sunt din județele: Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Constanța, Maramureș, Neamț și Prahova.

“Continuăm să monitorizăm, cu ajutorul autorităților locale, situația persoanelor care din diferite motive ajung în situații extreme și să le sprijinim pentru a depăși aceste etape de viață. În anul 2024 am acordat ajutoare de urgență în sumă totală de 164.147.036 lei, din care suma de 156.300.000 lei a fost alocată pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de fenomene meteorologice deosebite produse în luna septembrie 2024”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgență se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva distribuie, de vineri, tichetele de călătorie gratuite, destinate persoanelor cu dizabilități

Publicat

pe

Redactat de

Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local, destinate copiilor și adulților cu dizabilități din municipiul Deva, se distribuie începând de vineri, 22 noiembrie 2024, au informat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS). 

Tichetele pot fi ridicate în perioada 22 noiembrie – 20 decembrie 2024, din clădirea Pieței Centrale Deva, etajul 1, biroul nr. 21, după următorul program:

– luni – miercuri, între orele 08:00 – 16:30

– joi, între orele 08:00 – 09:00 și 14:00 – 16:30

– vineri, între orele 08:00 – 14:00

Advertisement

„Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local sunt valabile în perioada decembrie 2024 – martie 2025 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilități, încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorilor sau asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav”, transmit reprezentanții DAS Deva.

Documente necesare pentru eliberarea tichetelor sunt: cartea de identitate / certificatul de naștere (în cazul minorilor), legitimația de călătorie, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, certificatul de încadrare în grad de handicap.

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local pot fi utilizate pentru 20 de călătorii/lună, în municipiului Deva și localitățile aparținătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică și Cristur).

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0755.878.918 și 0737.036.004, de luni până joi – între orele 8:00 – 16:30 și vineri – între orele 8:00 – 14:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate