Connect with us
Data: 16/06/2024
.

Actualitate

Râu de Mori: Proiecte aprobate prin PNRR, în valoare de aproximativ o jumătate de milion de euro

Publicat

pe

Primăria comunei Râu de Mori a obținut o finanțare în valoare de aproximativ o jumătate de milion de euro pentru proiectele depuse, până acum, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre trei proiecte de investiții locale ce au fost depuse pe Componenta 10 – Fondul Local și pentru care urmează să se semneze contractele de finanțare.

Proiectele de investiții locale sunt finanțate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Primul proiect aprobat spre finanțare, depus de către administrația publică locală din comuna Râu de Mori, în cadrul PNRR, vizează achiziția unui microbuz nepoluant (electric), utilizat în scopuri comunitare, în valoare de 1.230.675,00 lei + TVA (aproximativ 250.000 de euro + TVA) , din fonduri nerambursabile.

Potrivit primarului comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea, pe lângă achiziția microbuzului electric, în cadrul acestui proiect au fost prinse și două stații de încărcare pentru vehicule electrice (cu două puncte de reîncărcare per stație și o putere de peste 50kW). De asemenea, Primăria comunei Râu de Mori a mai primit aprobare pentru încă două proiecte în cadrul PNRR, respectiv „Reabilitarea moderată a Școlii Ohaba Sibișel, în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii”, în valoare de circa 366.000 de lei, și „Transpunerea în format GIS a documentației de amenajare a teritoriului – Plan Urbanistic General în comuna Râu de Mori, județul Hunedoara”, în valoare de aproape 470.000 de lei. „Clădirea școlii din Ohaba Sibișel va fi reabilitată, izolată, se vor înlocui geamurile, dar sunt prevăzute și alte lucrări. Referitor la celălalt proiect, ne bucurăm că am reușit să obținem finanțare pentru finalizarea PUG-ului”, a spus primarul comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea.

Până acum, în cadrul PNRR, Primăria comunei Râu de Mori a primit finanțare pentru proiectele depuse în valoare de 2.456.503,25 lei cu TVA, echivalent a 500.337 de euro. „Mai avem și alte proiecte, cel privind achiziționarea sistemului de supraveghere video, în valoare de 30.000 de euro, pe care l-am depus în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Mai lucrăm la un alt proiect ce vizează o extindere de rețea de canalizare și pe care urmează să-l depunem, pe fonduri de mediu. (…) Ne luptăm să accesăm orice proiect pe fonduri nerambursabile, unde se deschid linii de finanțare și care se pretează nevoilor comunei noastre”, a precizat Flaviu Dilertea, primarul comunei Râu de Mori.

Actualitate

FOTO: Un autoturism a intrat sub un autocamion

Publicat

pe

Redactat de

Un autoturism a intrat sub un autocamion la % Brad.

În urmă cu puțin timp, pompierii brădeni au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD, la un accident rutier care a avut loc în municipiul Brad, la intersecția străzilor Avram Iancu cu Decebal.

Echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism și un autocamion și au rezultat 3 victime (doi adulți si un minor), care au fost evaluate medical la fața locului de către paramedicii SMURD.

Ulterior, doar una dintre victime – o femeie în vârstă de 37 de ani – a fost transportată la spitalul din Brad, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de situații.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Poliția Română, campanie anti-discriminare

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Română a întreprins demersuri pentru îmbunătățirea capacității instituționale de prevenire, descoperire și investigare a faptelor antisociale cu mobil discriminatoriu.

O parte importantă dintre eforturile instituționale de a asigura aceste obiective s-a realizat în cadrul proiectului ,,Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților rome și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc – PDP 3”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.

Astfel, în perioada iunie – iulie 2024, Inspectoratul General al Poliției Române desfășoară o campanie națională de informare, pentru prevenirea infracțiunilor motivate de ură, prin intermediul mijloacelor de informare în masă și social media, pentru a facilita diseminarea mesajelor împotriva infracțiunilor motivate de ură, în special împotriva minorității rome.

În cadrul campaniei, au fost realizate un spot video, unul radio, un afiș, precum și mai multe postări în social media, toate având ca principală temă, combaterea discriminării.

Mesajul acestor materiale este acela de a crește gradul de conștientizare a populației, la nivel național, în domeniul infracțiunilor motivate de ură, precum și promovarea unei culturi a toleranței în societate, sloganul campaniei fiind „STĂ ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ DESCURAJĂM URA!”

În cadrul proiectului ,,Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților rome și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc – PDP 3”, un interes deosebit a fost acordat dezvoltării capacităților de investigare atât ale structurii centrale specializate în investigarea infracțiunilor motivate de ură sau prejudecată, cât și ale ofițerilor de poliție cu atribuții similare, de la nivelul județelor sau subunităților de poliție din municipiul București.

Advertisement

Principalele activităţi din cadrul proiectului au fost înființarea unei unități specializate în investigarea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu la nivelul Direcției de Investigații Criminale, identificarea și implementarea de politici publice și standarde internaționale în ce privește prevenirea și combaterea infracțiunilor și discursurilor cu mobil discriminatoriu, precum și un transfer de expertiză pe tema combaterii infracțiunilor cu mobil discriminatoriu în arii specializate.

Totodată, printre principalele activități s-au numărat și informarea, educarea și creșterea gradului de conștientizare a publicului în privința infracțiunilor și discursului cu mobil discriminatoriu, un schimb de bune practici pentru prevenirea și controlarea fenomenului infracțiunilor cu mobil discriminatoriu și un studiu privind relația comunitate-poliție și victimizare.

Bugetul proiectului a fost de 2.823.529 de euro, dintre care 2.400.000 de euro finanţare nerambursabilă reprezentând 85%, şi 423.529 de euro contribuţie naţională, respectiv 15%.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Transgaz, licitație majoră pentru conducta de gaze către CET Mintia. Investiție de peste 270 milioane de lei

Publicat

pe

Redactat de

Transgaz a demarat o licitație de amploare pentru realizarea unei conducte de transport gaze naturale destinată alimentării Centralei Termoelectrice Mintia.

Proiectul, evaluat la peste 270 de milioane de lei fără TVA, vizează construcția unei infrastructuri complexe ce include nu doar conducta propriu-zisă, ci și infrastructură de energie electrică, protecție catodică și fibră optică.

Valoarea estimată a contractului se împarte în aproximativ 182.850.967,94 lei fără TVA pentru materiale, utilaje și echipamente necesare, puse la dispoziție de către Transgaz. Proiectul va acoperi o zonă extinsă din județul Hunedoara, incluzând orașele Deva, Călan și Hunedoara, precum și mai multe comune din regiune.

Durata contractului este stabilită la 12 luni, cu posibilitatea de a extinde lucrările conform legislației în vigoare, cu până la 20%. Operatorii economici interesați au dreptul să solicite clarificări sau informații suplimentare până la 18 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor. Evaluarea financiară va fi efectuată pe baza valorii inferioare a estimării, respectiv 94.705.314,85 lei fără TVA.

Entitatea contractantă se angajează să ofere răspunsuri clare și complete la solicitările primite până la a 11-a zi înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. Această inițiativă strategică reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii energetice regionale, contribuind semnificativ la securitatea și eficiența alimentării cu gaze naturale în zona menționată.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate