
Învaţă de la cei mai buni
În următoarele zile, edilul din capitala Văii Jiului, alături de alţi primari din ţară se va afla în Austria, la Campionatul Mondial de Schi.
“Am primit o invitaţie din partea Ambasadei Austriei la Bucureşti, pentru a participa în perioada 14 – 16 februarie 2013 la Campionatul Mondial de Schi Alpin. Am o invitaţie de a face o vizită cu scopul de a ne forma o viziune de ansamblu asupra pregătirii şi organizării unui astfel de eveniment sportiv, a instalaţiilor de schi, a dotărilor sau a formării profesionale şi promovării. Vizita va avea şi rolul de a mă întâlni cu oameni care se ocupă de promovarea acestor evenimente sau cu responsabilii unei facultăţi de turism”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi (foto mic), primarul din Petroşani.
Iau model pentru Parâng
Pentru Petroşani, vizita primarului, în Austria, nu va aduce, decât beneficii, costurile fiind zero. „Toate costurile din punct de vedere al deplasării, toate cheltuielile sunt suportate de partea austriacă, plus cazarea”, a ţinut să menţioneze Ridzi.
Este pentru prima dată când un reprezentant al autorităţilor locale din Petroşani va pleca în Austria, în raiul turismului de iarnă. Vizita este importantă mai ales că, în ultima vreme, s-a tot pus accent pe dezvoltarea turismului, iar autorităţile de la Petroşani au dat greş în acest an, în ceea ce priveşte organizarea în Staţiunea Parâng.