Actualitate
S-au crezut păcăliţi de falşi angajaţi E-On Gaz
Panică printre locuitorii din Valea Jiului
Oamenii au intrat la bănuieli când li s-a cerut să plătească verificarea instalaţiilor din apartamente. Poliţia a intrat pe fir şi verifică firma în cauză
Au împânzit blocurile cu mici anunţuri, lăsate în uşile cetăţenilor, prin care anunţau o verificare a instalaţiilor de gaz. Culmea, fix în perioada în care ar trebui făcută revizia, doar că locatarii i-au suspectat că ar fi falşi angajaţi puşi pe căpătuială rapid.
Totul a izbucnit când oamenii au sesizat că sunt nevoiţi să achite pe loc verificarea.
Au plătit, dar nu ştiu dacă e bine sau nu
Mai mulţi oameni din Valea Jiului au achitat deja unor reprezentanţi ai unei firme care i-a contactat, sume ce reprezintă contravaloarea unor verificări la reţeaua de gaz. În fapt, oamenii au fost anunţaţi prin intermediul unei hârtii scrise la calculator şi pe care este aplicată o ştampilă, că vor fi nevoiţi să stea acasă ca să le fie verificată instalaţia. La momentul verificărilor, unii locatari au devenit suspicioşi pentru că li s-au cerut banii pe loc, şi nu pe factură, aşa cum s-a întâmplat ulterior. „Nu am crezut că trebuie să plătesc pe loc, deoarece ştiam că astfel de verificări au venit iniţial pe factura emisă de E- ON. Atunci am sunat la responsabilii de la gaz şi mi s-a confirmat că angajaţii lor nu percep taxe pe loc”, a spus un locatar de pe strada Traian din Vulcan.
Alţi locuitori, însă, au plătit şi nu mai ştiu dacă e bine sau nu ceea ce au făcut. „Am primit o înştiinţare că mi se va verifica instalaţia şi când a venit omul care a verificat mi-a cerut 120 de lei, pentru că am două focuri. Nu ştiu dacă erau de la E-ON sau nu”, spune o altă femeie din Lupeni.
Flagrant al poliţiştilor
Poliţiştii din Vulcan au organizat un flagrant ca să vadă cum stau lucrurile şi, în momentul în care angajaţii au ajuns la unul dintre apartamente, au cerut actele firmei. „Din primele date, după ce am verificat actele firmei, se pare că aceştia ar avea dreptul să facă astfel de verificări. Ne bucurăm că oamenii au cerut sprijinul nostru şi orice suspiciune trebuie tratată ca atare. În perioada următoare vom verifica în amănunţime firma care a trezit suspiciuni, tocmai pentru a elimina orice neclaritate”, a spus Mugurel Teodosiu, de la Poliţia Vulcan.
Responsabilii E-ON s-au simţit, la rândul lor, datori cu explicaţii şi nu au exclus posibilitatea ca abonaţii lor să poată contracta servicii cu firme terţe, dar au precizat că acestea ar trebui verificate anterior. „E.ON Gaz Distribuţie recomandă clienţilor să solicite actele de identificare ale persoanei care îşi asumă calitatea de angajat al companiei noastre (legitimaţia de serviciu), precum şi ordinul de serviciu în baza căruia se află la acea adresă. Plata serviciilor efectuate de compania noastră se face exclusiv în baza unei facturi explicite, emisă clientului ulterior efectuării serviciilor. În ceea ce priveşte situaţia semnalată de către dumneavoastră, precizăm faptul că aceasta nu are vreo legătură cu compania E.ON Gaz Distribuţie”, se arată într-un comunicat remis de E-ON Gaz Timişoara.
Actualitate
Grădinița PP Nr. 1 din Cartierul „Dacia” din Deva a fost oficial redeschisă, după ample reabilitări

Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 din Deva (fosta Grădiniță cu Program Normal nr. 2) a fost, astăzi, inaugurată și redeschisă oficial, după o amplă investiție.
Situată pe Aleea Salcâmilor, din Cartierul „Dacia” din municipiu, Grădinița PP Nr.1 a avut parte de reabilitări și modernizări, realizate cu ajutorul fondurilor europene.
“După o amplă investiție în reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, această unitate de învățământ preșcolar se prezintă acum într-o formă nouă, adaptată cerințelor educaționale actuale. Grădinița a fost reabilitată și modernizată cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească condițiile de învățare și să ofere un mediu educațional modern și accesibil pentru copiii din municipiul Deva”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, principalele lucrări au vizat atât infrastructura internă a clădirii, cât și amenajările exterioare. De asemenea, grădinița a fost dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație, pentru a sprijini procesul educativ: videoproiectoare, ecrane de proiecție, televizoare, sisteme audio, mese și scaune noi, mobilier tip birou, imprimante, laptopuri, dar și aparatură pentru uzul zilnic, precum mașini de spălat vase și rufe. Bucătăria a fost dotată cu echipamente noi, pentru a asigura o alimentație adecvată și igienică pentru copii.
Viceprimarul municipiului Deva, Sorin Tudor Lavu, s-a aflat, astăzi, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru siguranța și confortul celor mici. Acesta a subliniat importanța dotărilor educaționale și infrastructura modernă, care contribuie la un proces educativ de calitate.
,,Prin finalizarea acestui proiect s-a făcut un pas important în dezvoltarea educației preșcolare din Deva. Grădinița nr. 1 nu este doar un loc de învățare, ci și un spațiu care reflectă grija și atenția pe care le acordăm copiilor noștri. Investiția în infrastructura educațională reprezintă un angajament ferm față de viitorul acestui oraș și implicit al copiilor”, a declarat Sorin Tudor Lavu, viceprimarul municipiului Deva.
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Deva are o capacitate de cinci grupe (110 copii). Aceasta are statutul de structură aparținătoare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva.
Sursa foto: Primăria Deva
Actualitate
Administratorii asociațiilor de proprietari care nu depun situația financiară, pasibili de amenzi

Administratorii asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva au obligaţia de a transmite Compartimentului Asociații de Proprietari situaţia financiară înregistrată la data de 31 decembrie 2024. Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi.
„Conform legii care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administratorul are ca principală atribuție întocmirea lunară a situației soldurilor elementelor de activ și pasiv și depunerea acesteia, semestrial, la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale. În același context, neîndeplinirea atribuțiilor de către administratorul asociației de proprietari se sancționează cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei”, arată reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.
Formularul privind situația soldurilor elementelor de activ și pasiv a asociației poate fi descărcat de pe pagina de internet a Direcţiei de Asistenţă Socială Deva – Secțiunea Locuinţe şi Asociaţii sau accesând acest link. Formularele completate și semnate se depun la Direcția de Asistență Socială Deva – Registratură (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau pot fi transmise online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.
Potrivit reprezentanților DAS Deva, până la această dată, doar o cincime dintre cele 456 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva au depus situația financiară aferentă anului trecut.
„Proprietarii de apartamente pot consulta oricând situația financiară a asociației din care fac parte – printr-o cerere scrisă, adresată președintelui, care are obligația să răspundă, în scris, în 10 zile de la primirea acesteia. Reprezentanții asociațiilor de proprietari, dar și proprietarii de apartamente din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune”, subliniază reprezentanții DAS Deva.
Actualitate
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum

Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara, își continuă drumul. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis că acesta a parcurs 166 de kilometri, în aproximativ 31 de ore.
“Convoiul agabaritic care transportă o turbină la termocentrala Mintia a parcurs 166 km în aproximativ 31 de ore ! Convoiul agabaritic, care se desfășoară în această perioadă în vestul României, va traversa zilele următoare podurile de pe DN7 peste Valea Nadeșului (km 489+185) și Valea Conop (km 443+262), unde se va utiliza în premieră pentru România tehnologia de traversare cu un sistem de siguranță „flyover”. Această soluție tehnică face posibilă traversarea de către convoiul de 788 tone a podurilor, fără a afecta structurile acestora în momentul traversării”, au informat, luni după-amiază, reprezentanții CNAIR.
În privința stării părții carosabile de pe traseul convoiului agabaritic, reprezentanții CNAIR precizează că o echipă de ingineri din cadrul companiei monitorizează starea acesteia în permanență, atât înaintea, în timpul, cât și după trecerea convoiului. De asemenea, transportatorul are obligația de a lua toate măsurile, astfel încât să nu fie afectată în niciun fel rețeaua rutieră pe timpul deplasării.
Transportul agabaritic are o lungime totală de 128 metri, o greutate de 788 de tone și este compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe. Acesta a intrat duminică pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, și transportă o turbină pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia, județul Hunedoara.
Convoiul se deplasează în perioada 23 februarie 2025 – 04 martie 2025 pe următorul traseu:
Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF – DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 – Pieschia – DJ691 – Alios – DJ691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN7) – DN7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 3 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”