Echipa naţionala de fotbal a României începuse cu dreptul campania de calificare pentru Campionatul European din 1988.

Deşi România învinsese categoric, cu 4-0, Austria, în meciul de debut al preliminariilor pentru EURO 1988, care a fost organizat de RFG, antrenorul primei reprezentative, Mircea Lucescu, a fost schimbat de pe banca tehnică a „tricolorilor”.

Ce a fost în „perioada” Lucescu

Mircea Lucescu, adus la echipa naţională în 1981, din postura de antrenor – jucător de la Corvinul Hunedoara, a fost unul dintre puţinii selecţioneri care a condus echipa naţională în meciuri din patru campanii de calificare. Acesta a reuşit calificarea, în premieră, la un turneu final de campionat european, cel din Franţa 1984, în precedentele, din 1960 până în 1976, organizându-se „final four”. La ediţia inaugurală, când s-a jucat în sistem eliminatoriu, „tricolorii” au ajuns în turul al doilea, echivalent cu sferturile de finală. Tot în sferturi de finală a ajuns România şi în 1972, dar după ce a câştigat o grupă preliminară, acestea fiind cele mai bune performanţe de la un turneu continental, până la calificare la EURO 1984, la toate aducându-şi contribuţia mai mulţi hunedoreni. În lotul din Franţa au fost corviniştii Klein, Gabor, Rednic şi Andone, primii doi mai fiind, şi atunci, legitimaţi la Hunedoara, Ţicleanu, născut la Teliuc, dar şi ex-jiuliştii Augustin şi Negrilă, primul lansându-se la clubul din Vale, iar cel din urmă încheindu-şi acolo cariera. În prelimiarii Mircea Lucescu a mai apelat şi la alţi hunedoreni, folosindu-i pe corviniştii Văetuş, Bogdan şi Petcu, ultimii doi fiind legitimaţi, când au jucat în echipa naţională, la Corvinul, dar şi pe Mulţescu, jucător emblematic al Jiului şi, apoi, antrenor al aceleiaşi formaţii. De asemenea, au mai jucat, în preliminarii, alţi doi fotbalişti, Geolgău şi Dudu Georgescu, care au antrenat, peste ani, la Jiul şi la Corvinul. În meciurile de pregătire au jucat corvinistul Mateuţ, dar şi Crişan, cel care şi-a încheiat cariera la Aurul Brad. Totodată, au fost selecţionaţi, dar fără a juca, însă, portarul Jiului, Iosif Cavai, şi stoperul Corvinului, Florea Dubinciuc, ultimul fiind chiar pe banca de rezerve la unele meciuri, aşa cum s-a întâmplat şi în preliminariile lui EURO 1972 cu un alt mare jucător al Hunedoarei, Remus Vlad. Şi, dacă ar fi să facem o ipotetică formaţie a judeţului Hunedoara din preliminariile lui EURO 1984, la care îl putem adăuga şi pe Neculai Alexa, portarul Corvinului, selecţionat la echipa olimpică, aceasta ar fi una extrem de valoroasă, iar un prim unsprezece ar fi greu de alcătuit, nu din lipsa jucătorilor, fiind vorba de 18, ci din cauza valorii lor deosebite.

Rezultate normale

Dar să revenim la EURO 1988 şi preliminariile sale, în care au mai fost folosiţi doar o parte dintre jucătorii pe care se baza Mircea Lucescu, noul antrenor, Emerich Jenei, nemaiconvocându-l pe Gabor, în primul rând, dar şi pe alţii. După victoria cu 4-0 în faţa Austriei, a urmat cel de-al doilea joc, şi ultimul, pe care România l-a jucat în respectivele preliminarii în 1986. Acesta s-a jucat la Sevilla, pe „Benito Villamarin”, nu pe „Ramon Sanchez Pizjuan”, stadion pe care Steaua câştigase, cu câteva luni în urmă, Cupa Campionilor Europeni. Partida dintre Spania şi România s-a disputat pe 12 noiembrie şi a fost câştigată, la limită, cu 1-0, de către formaţia gazdă, pentru „tricolori” mijlocaşul Michael Klein, şi atunci la Corvinul, fiind intergalist, în vreme Mircea Renic a intrat pe final de meci. Celelalte patru meciuri ale României din preliminarii s-au jucat în 1987, primul dintre acestea disputându-se pe stadionul „Steaua”, pe 25 martie, în compania Albaniei, cel mai facil adversar din grupă, la vremea aceea. Acum Albania nu mai este deloc o echipă din „lumea a treia” a fotbalului, cum se spunea, amintirea recentului eşec de la Campionatul European din acest an, organizat tot de Franţa, fiind încă vie şi dureroasă, dar asta este o altă poveste…Revenind la meciul cu albanezii din primăvara lui 1987, „tricolorii” s-au impus, fără probleme, cu 5-1. Şi în acest meci Klein a fost intergalist, iar Rednic şi Mateuţ, cel din urmă fiind transferat, de puţin timp, de la Corvinul la Dinamo, intrând în joc pe parcursul reprizei secunde. Rezultatele înregistrate în grupă erau normale şi se prefigura deja o luptă în doi pentru calificare, între Spania şi România.

N-a fost să fie

Tot în primăvara lui 1987, dar pe 29 aprilie, pe acelaşi stadion „Steaua” din Capitală, se întâlneau România şi Spania, pentru „tricolori” victoria fiind obligatorie pentru a rămâne în cursa de calificare, doar primul urmând a obţine biletele pentru turneul final din Germania Federală, unul tot cu opt echipe, ca şi la precedentele două ediţii. România a învins cu 3-1 şi era clar, ţinând cont şi de programul ce urma, că avea nevoie de două victorii în tot atâtea meciuri, ca şi Spania, de altfel, pentru a ajunge la EURO 1988. În acel meci cu Spania al doilea gol al României a fost marcat de către Dorin Mateuţ, integralist în partida cu ibericii. Michael Klein a fost, şi el, titular, fiind înlocuit spre finalul jocului, tot spre sfârşit intrând pe teren şi Nicolae Negrilă, această partidă fiind şi ultima la echipa naţională pentru valorosul fundaş dreapta care a agăţat ghetele în cui la Petroşani. Primul joc din ultimele două s-a disputat pe 28 octombrie, la Vlora, România jucând în deplasare, în Albania. Şi, deşi meciul părea unul uşor la prima vedere, România a câştigat, cu 1-0, singurul gol al partidei fiind înscris, la mijlocul reprizei secunde, de jucătorul Corvinului Hunedoara, mijlocaşul Michael Klein, integralist în acest joc. Tot integralist a fost şi Dorin Mateuţ, la mijlocul terenului, printre „tricolori” reapărând şi Ioan Andone, în centrul liniei defensive, evoluând, şi el, pe durata întregii partide. În meciul de la Vlora, pe final, a intrat şi Mircea Rednic. Şi urma meciul decisiv, de la Viena, de pe 18 noiembrie, cu Austria, în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră disputându-se şi partida dintre Spania şi Albania, pe terenul primeia dintre acestea, ibericii fiind mari favoriţi. Calculele pentru calificare erau destul de simple, dar exista şi o oarecare doză de temere. Astfel, la o victorie a României la un gol diferenţă, lucru perfect realizat, Spania trebuia să câştige la o diferenţă de minim şapte goluri. Diferenţa părea imensă şi greu de realizat, dar nu trebuia uitat faptul că Spania, în ultimul joc din precedentele preliminarii, învingea Malta cu 12-1, exact de cât avea nevoie, după ce la pauză era 3-1, fiind şi 1-1 la un moment dat, şi se califica la EURO 1984, unde a remizat în grupă cu România, pentru a deveni, ulterior, vicecampioană continentală, în dauna Olandei, la golaveraj egal, dar graţie golurilor mai multe marcate. Deci, dacă România învingea cu 1-0 şi Spania cu 7-0 mergeau la EURO tot ibericii, dar nu a fost nevoie de acest scenariu. Spaniolii au învins cu 5-0 şi s-au calificat, deoarece partida dintre Austria, care nu mai avea nicio şansă, şi România, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în partida de la Viena Klein fiind integralist, iar Mateuţ a fost înlocuit în repriza a doua. La turneul final Spania nu a trecut de faza grupelor, competiţia fiind câştigată, în premieră, de Olanda, primul şi singurul titlu major al fotbalului batav la nivel de echipă naţională de seniori, argintul revenind Uniunii Sovietice, în vreme ce semifinaliste au fost ţara gazdă, Germania Federală, şi Italia, la EURO, începând cu 1984, nemaijucându-se „finala mică”.