Actualitate
„Spiridușii” cu epoleți ai Moșului. Surpriza pregătită micuței Sofia, fetița care își dorește să devină polițistă, dar și altor doi copii și mamei lor

În pragul sărbătorii Nașterii Domnului, polițiștii, din cadrul Poliției Orașului Simeria, i-au făcut o surpriză unei fetițe în vârstă de cinci ani, dintr-un sat de lângă Simeria, al cărei vis este să devină, când va fi mare, polițistă.
Cu autospeciala încărcată cu dulciuri și cadouri, oamenii legii s-au deplasat la locuința fetiței. După ce și-a domolit emoțiile, micuța a avut ocazia să afle de la polițiști care sunt o parte dintre activitățile pe aceștia care le desfășoară zilnic, pentru prinderea rău-făcătorilor și asigurarea liniștii cetățenilor.
La numai cinci ani, Sofia se consideră deja polițistă, având toate dotările necesare și mergând zilnic în „misiuni” alături de „colegii ei”. Cea mai mare bucurie a Sofiei a fost atunci când, la ziua ei, polițiștii de la Poliția Oraşului Simeria au fost alături de ea.
Alături de alți doi copii, de 11 și 13 ani, și de mama lor
Totodată, poliţiştii hunedoreni au mers la o familie, victimă a violenţei domestice. “Spiridușii” cu epoleți ai Moșului au adus zâmbetul pe chipul a doi copii, de 11 și 13 ani, care cresc alături de mama lor într-o locuință protejată din județul Hunedoara.
Acesta este al patrulea an consecutiv în care poliţiştii sunt alături, de sărbători, de cei doi copii şi de mama lor. Și anul acesta, poliţiştii le-au oferit copiilor, pe lângă alimente şi dulciuri, sfaturi cu caracter preventiv și asigurarea că sunt alături de familia lor și de alte familii greu-încercate, ori de câte ori situația o va impune.
„Gestul umanitar al poliţiştilor hunedoreni îşi propune să atragă atenţia asupra urmărilor dramatice ale violenţei în familie, dar şi asupra conștientizării victimelor acestui gen de infracţiuni cu privire la necesitatea de a sesiza Poliţia şi de a solicita emiterea ordinului de protecție provizoriu, atunci când este cazul. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au mobilizat și le-au oferit cadouri celor mici. Nu este prima dată când ne aflăm la această familie, iar fetița își dorește să devină medic veterinar ca și doamna inspector principal din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, pe care a interpelat-o cu privire la modul în care trebuie îngrijită pisicuța familiei, în timp ce băiatul dorește să devină polițist sau fotbalist”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii hunedoreni continuă seria faptelor bune, după ce, săptămâna trecută au răspuns iniţiativei Crucii Roşii – Subfiliala Deva de a face o bucurie copiilor instituţionalizaţi de pe raza municipiului Vulcan, unde au transportat cadouri la două centre de asistenţă socială.
Actualitate
Ați văzut-o? Femeie din Vulcan, dată în urmărire națională

Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată în această după-amiază, în jurul orei 17:30, cu privire la dispariția unei femei în vârstă de 65 de ani.
Fiul acesteia, un bărbat de 38 de ani, a anunțat poliția că mama sa, Zare Maria, a plecat voluntar de la domiciliul din Vulcan astăzi, în jurul orei 10:00, și nu a mai revenit până în prezent.
Femeia are 1,60 m înălțime, este roșcată, tunsă scurt și are ochii căprui. La momentul plecării voluntare, aceasta era îmbrăcată cu o geacă de fâș gri și pantaloni de stofă negri.
Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea femeii, care a fost dată în urmărire națională. Orice persoană care poate oferi informații utile găsirii femeii este rugată să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Orice detaliu poate face diferența. Dacă ați văzut-o pe Zare Maria sau aveți informații care ar putea ajuta la găsirea ei, nu ezitați să anunțați polițiștii.
Actualitate
REGES-ONLINE. Precizări de la ITM Hunedoara cu privire la noua platformă de evidență a salariaților

Începând de luna aceasta, salariații și angajatorii pot accesa REGES-ONLINE, un portal modernizat, accesibil în format electronic. Noul sistem, pus la dispoziție de Inspecția Muncii, este disponibil la adresa de web: https://reges.inspectiamuncii.ro.
Vechiul REVISAL rămâne activ încă șase luni
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a transmis precizări în ceea ce privește registrul general de evidenţă a salariaţilor REGES – ONLINE. “Prin noul portal nu mai este necesară instalarea unei aplicaţii dedicate (ex. Revisal), iar generarea şi transmiterea fişierelor .rvs nu mai este obligatorie. Aplicaţia este complet web-based, uşor de accesat şi de utilizat, şi respectă toate cerinţele legale în vigoare. Conform, prevederilor H.G. 295/2025 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor REGES- ONLINE, vechiul sistem REVISAL va rămâne activ pentru încă 6 luni. Angajatorii care au realizat depuneri în aplicaţia REVISAL, îl pot accesa în continuare la adresa: https: / /reges.inspectiamuncii. ro secţiunea “ATENTIE! Cauţi vechiul Revisal? Click aici!”. Angajatorii au obligaţia de a se înregistra în platforma REGES – ONLINE în termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a H.G. 295/2025 privind registrul general de evidentă a salariaţilor REGES-ONLINE”, au transmis reprezentanții ITM Hunedoara.
Angajatorii care nu au înființat și transmis registre până la data de intrare în vigoare a actului normativ mai sus menționat vor utiliza exclusiv REGES-ONLINE. “Înrolarea în platforma REGES-ONLINE se realizează individual după cum urmează: prin utilizarea identității digitale RoeID acordată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, prin utilizarea unui certificat digital calificat, prin obţinerea aprobării de la inspectoratul teritorial de muncă căruia i s-a adresat, a solicitării de activare a contului, pe baza prezentării cetăţeanului la ghişeu, identificării vizuale şi verificării cărţii de identitate a acestuia. Angajatorii care au transmis date în Registru anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ menționat anterior, vor putea transmite în continuare fișiere generate din aplicația REVISAL atât online cât și la ghișeele inspectoratului teritorial de muncă, doar până la data înregistrării pe platforma REGES-ONLINE”, precizează Adrian Bozdog, inspectorul șef al ITM Hunedoara.
Actualitate
Juniorii Corvinului își continuă evoluțiiile bune

Campionatele Naționale de fotbal pentru juniori sunt în plină desfășurare. Printre echipele care participă la toate cele patru categorii de vârstă, respectiv U19, U17, U16 și U15, este și Corvinul Hunedoara.
Pe podium cu echipele mari
În campionatul U19 cei de la Corvinul se află pe poziția secundă în grupa 8, cu 41 de puncte, la două în spatele liderului CSM Reșița, care are un meci mai puțin disputat, dar și cu 16 înaintea celei de-a treia clasate, Gloria Arad. În ultima rundă, hunedorenii au câștigat, cu 4-2, pe terenul celor de la Gloria Arad, cu 4-2, iar etapa viitoare vor juca, pe teren propriu, derby-ul cu CSM Reșița. Meciul va avea loc duminică, 13 aprilie, de la ora 12:00. În ce privește competiția de la U17, corviniștii sunt tot pe locul al doilea în aceeași serie 8. Pe primul loc sunt cei de la CSȘ Lugoj, cu 38 de puncte, urmați de Corvinul, cu 30, și de Gloria Arad și CSȘ Caransebeș, ambele cu 28. În etapa anterioară Corvinul a pierdut cu 1-0 deplasarea de la Gloria Arad, iar duminică, 13 aprilie, de la ora 14:00, vor juca acasă cu ultima clasată, CSM Reșița. În aceste două campionate seriile în care joacă Hunedoara au câte nouă echipe, cu componență identică. Se joacă tur – retur – tur, fiind, în total, 27 de etape, runda de duminică fiind cea de-a XXI-a. La finalul campionatului, echipa clasată pe primul loc va fi declarată câștigătoare de serie.
Lideri cu cei mici
O situație similară în ce privește numărul de echipe participante și sistemul de desfășurare este și la juniorii U16 și U15, atâta doar că aici Corvinul evoluează în seria 5. La U16, în etapa a XX-a, hunedorenii au câștigat, cu 6-0, deplasarea de la a opta clasată, Luceafărul Turnu Severin. Etapa viitoare, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 12:00, Corvinul, care este pe locul 5, cu 24 de puncte, va primi vizita celor de la Academia Gică Popescu din Craiova, a treia clasată, cu 33 de puncte. Între cele două combatante se află CSM Reșița, cu 27 de puncte, primele două clasate sunt Viitorul Arad și CSM Târgu Jiu, ambele cu 40, iar pe șase, în spatele Corvinului, este CS Dumbrăvița, cu 13 puncte. Mult mai bine pentru hunedoreni stau lucrurile la U15, unde Corvinul, în aceeași serie 5, este lideră, cu 42 de puncte, următoarele clasate fiind CSM Târgu Jiu, cu 34, și Viitorul Arad, cu 32. Runda anterioară hunedorenii au câștigat, cu 3-2, deplasarea de la a șaptea clasată, Luceafărul Turnu Severin, iar în etapa a XXI vor juca, pe teren propriu, cu Academia Gică Popescu, echipa de pe locul al optulea. Toate echipele de juniori ale Hunedoarei își dispută meciurile de acasă pe terenul II de la stadionul Corvinul.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Acțiune de amploare a polițiștilor la Brad și în împrejurimi. Peste 400 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite
- Actualitatecu 3 zile in urma
De astăzi: Extrasele de carte funciară pentru proprietari nu se mai plătesc
- Actualitatecu 3 zile in urma
“Târgul Colecționarilor” revine la Deva. Evenimentul ajunge la ediția 71
- Actualitatecu 2 zile in urma
Handbalistele de la Petroșani, în semifinalele naționale la junioare IV
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pădurile cu orhidee din Retezat, spectacole naturale de descoperit în „Luna Pădurii”
- Actualitatecu 3 zile in urma
Suspans în Liga 4 de fotbal Hunedoara
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Brădenii, campioni europeni la karate
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Amenințată de propria mamă: Tânără din Ilia, protejată de poliție cu ordin provizoriu