Connect with us
Data: 28/02/2025
.

Actualitate

Tabără anti-bullying la Straja, pentru copii, părinţi şi profesori

Publicat

pe

O tabără anti-bullying dedicată copiilor, dar și părinților și profesorilor, va fi organizată în stațiunea montană Straja, din județul Hunedoara. Timp de șapte zile, participanții vor avea parte de activități personalizate, în scopul înțelegerii rolului fiecăruia în gestionarea și combaterea acestui fenomen.

Asociația „Zi de Bine” continuă proiectul „SI(n)GUR – anti bullying CAMP”, demarat în luna iunie de ZDB Moldova, și organizează, în perioada 14 -21 august, o nouă tabără anti-bullying dedicată copiilor, dar și părinților și profesorilor. În cadrul taberei, ce se va desfășura la Straja, vor participa 30 de copii, însoţiţi fiecare de câte un părinte, alături de 15 profesori din învăţământul primar. Programul cuprinde atât activităţi cu scop terapeutic, menite să construiască încrederea în propriile forţe şi să-i înveţe pe fiecare cum să reacţioneze în situaţii de bullying, cât şi activităţi ludice: drumeţii şi plimbări, seara talentelor şi karaoke, jocuri, dans, teatru interactiv. Echipa este formată din terapeuţi, coach educaţionali şi animatori.

„În tabăra pe care am organizat-o în luna iunie, „SI(n)GUR – anti bullying CAMP”, copiii au povestit deschis despre experienţele lor de bullying din trei perspective: victimă, martor şi agresor. Ne dorim ca prin aceste tabere să facem auzită vocea copiilor, dar şi vocile specialiştilor care să pună o cărămidă la înţelegerea fenomenului şi, mai ales, la gestionarea lui”, au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei „Zi de Bine”.

Sursa foto: Asociația „Zi de Bine”/Facebook 

Un documentar pe tema bullying, realizat și popularizat în școli

„Din Psihologia Adleriană ştim că un copil „rău” este un copil descurajat. În bullying toţi cei implicaţi sunt descurajaţi: agresorul devine „rău”, victima crede că nu poate face faţă, iar observatorul crede că e neputincios. Tabăra îi va ajuta pe copii să-şi recunoască şi împlinească nevoile de bază: de a se conecta, de a se simţi capabili, curajoşi şi să conteze. Totodată îşi vor descoperi punctele forte ale personalităţii şi îşi vor face prieteni”, a declarat, la rândul său, Anda Păcurar, coordonatorul echipei de terapeuţi.
Pentru ca proiectul să fie util cât mai multor copii şi profesori, Asociaţia “Zi de Bine” va realiza un documentar pe tema antiybulling care va fi. ulterior, popularizat în şcoli şi licee.
Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 73 la sută dintre elevii români au fost martorii unei situaţii de bullying, România ocupând locul trei la categoria de bullying în şcoli. Aproape 400.000 de copii din ţara noastră sunt ameninţaţi cu bătaia la şcoală, iar jumătate dintre ei chiar sunt bătuţi de colegii lor.

Actualitate

Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Publicat

pe

Redactat de

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant

Publicat

pe

Redactat de

Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 48 și, respectiv 27 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unui scandal iscat într-un restaurant din Uricani.


Cei doi au fost reținuți ieri de polițiști, după ce, potrivit anchetei, ar fi fost implicați într-un conflict violent care a perturbat activitatea localului și a generat indignare în rândul clienților. În urma incidentului, victima agresiunii, un bărbat din Uricani, a necesitat îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat in spital.

Astăzi, Judecătoria Petroșani a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbați.

Organele de cercetare penală continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Săptămână Protecției Civile”: Activități de informare și exerciții demonstrative, organizate de pompierii hunedoreni la licee din Simeria și Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la liceele din Simeria și Hațeg au participat, astăzi, la activități de informare preventivă și exerciții demonstrative organizate de pompierii ISU Hunedoara de la Detașamentele Deva și Hunedoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în „Săptămâna Protecției Civile”.

În timpul întâlnirilor cu pompierii, elevii au învățat cum să reacționeze corect în situații de urgență și au participat la lecții de prim ajutor. “Participanților le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie. Pentru consolidarea cunoștințelor, li s-au distribuit materiale informative din campaniile naționale „RISC” și „Nu tremur la cutremur”. În plus, elevilor din Simeria care în scurt timp vor avea dreptul să susțină examenul pentru a obține permisul de conducere li s-au prezentat noțiuni specifice pentru conducerea preventivă a unui autovehicul. Activitățile s-au încheiat cu exerciții de evacuare și de acordare a primului ajutor. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Activitățile organizate în „Săptămâna Protecției Civile” continuă până marți, 4 martie 2025.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate