Actualitate
Traian Băsescu a fost la Deva
Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a fost, duminică, la Deva, pentru lansarea candidaţilor PMP, partidul al cărui lider este, pentru alegerile locale din 5 iunie. Lansarea candidaţilor, nume prea puţin cunoscute publicului larg, din care au lipsit nominalizările pentru Primăria Deva şi Consiliul Judeţean, au trecut pe plan secund, fiind eclipsate de discursul lui Traian Băsescu. Într-o sală a Teatrului de Artă din Deva, cu destule locuri neocupate, organizatorii dând vina pe defecţiunea unui mijloc de transport, fostul preşedinte al ţării a ţinut un discurs de circa o oră, cu prea puţine trimiteri la judeţul Hunedoara, speach-ul lui Traian Băsescu făcându-i pe destui dintre simpatizanţii săi să caşte. „Ne tratăm în mod egal adversarii, PSD şi PNL, care sunt tot USL, fiind vorba despre două partide perimate. Noi venim cu oameni care, în marea lor majoritate, nu au mai făcut politică până acum. Vreau candidaţi oneşti, care să nu vină cu proiecte hazardate, pe care nu le pot pune în practică, cum ar fi relansarea Combinatului de la Hunedoara. Vă propun să mergeţi pe mâna Constituţiei. Personal, pe plan politic, nu îmi mai doresc nimic. Pentru PMP pot să spun ce să nu facă. Este esenţial să intrăm în competiţia electorală cu mentalitatea că vom fi primii. Cine îşi propune locul trei nu poate câştiga. Obiectivul propus este câştigarea alegerilor în judeţ”, a spus, în sinteză, Traian Băsescu.
Actualitate
Cod galben de intensificări ale vântului în zona montană a județului Hunedoara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod galben de intensificări ale vântului pentru zona de munte a județului Hunedoara, la peste 1800 de metri altitudine.
Atenționarea este valabilă sâmbătă, 4 ianuarie, până la ora 16:00.
Potrivit ANM, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90…120 km/h, troienind zăpada.
Actualitate
Drumarii au intervenit, noaptea trecută, pe mai multe artere din zona de vest a țării
Peste 680 de tone de material antiderapant au fost răspândite, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe drumurile naționale din zona de vest a țării.
În județul Hunedoara s-a intervenit cu 12 utilaje și 58 de tone de material antiderapant.
“În cursul nopții, pe drumurile naționale din zona de vest au fost răspândite peste 680 de tone de material antiderapant, fiind pe teren 109 autoutilaje cu lamă și răspânditor. În județul Caraș-Severin au acționat și patrulat cele mai multe utilaje specifice iernii, 43, fiind răspândite circa 270 de tone de antiderapant. Cu 22 de utilaje și circa 130 de tone de antiderapant s-a intervenit pe drumurile naționale din Timiș, 12 utilaje și 58 de tone de antiderapant în județul Hunedoara, iar 10 utilaje cu circa 30 tone antiderapant în județul Arad. Pe autostrăzile din zona de vest au acționat 22 de autoutilaje, cu aproape 200 tone antiderapant. Adaptați viteza la condițiile de trafic!”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: captură video DRDP Timișoara/Facebook
Actualitate
Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua
Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.
Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.
Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut
Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:
- AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
- Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
- Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
- Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
- Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.
Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.
Mai mult decât o competiție
FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.
Obiectivele FIRST includ:
- Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
- Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
- Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.
Un proiect susținut de comunitate
Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.
Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului
Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.
-
Actualitatecu o zi in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Incendiu pe Cheile Jiețului: Intervenție dificilă a pompierilor din Petroșani pentru stingerea flăcărilor la o cabană izolată
-
Actualitatecu o zi in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
-
Actualitatecu o zi in urma
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
-
Actualitatecu o zi in urma
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie