Actualitate - Eveniment
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în apropiere de Călan

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică, în apropiere de Călan.
La fața locului au intervenit pompierii Punctului de Lucru Bretea Română, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, și un echipaj SMURD.
Pentru această misiune au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și au rezultat trei victime: doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 47 de ani și o femeie în vârstă de 44 de ani. Toate cele trei persoane au primit primul ajutor medical la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
„La data de 07 ianuarie 2023, ora 13:07, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 687 din direcția Hunedoara – Călan, ajuns în intersecția cu DN 66, în momentul în care a efectuat virajul la stânga în intersecție, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 31 ani, regulamentar pe DN 66 pe sensul de mers spre Hațeg.
In urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a conducătorului în vârstă de 19 ani și a pasagerilor aflați în autoturism o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani. Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Actualitate
Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni în trafic pentru combaterea accidentelor rutiere.

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni în trafic pentru combaterea accidentelor rutiere.
Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore după ce a condus un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat, iar un bărbat a fost depistat la volan având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat
Ieri, 27 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara și cei ai Serviciului de Acțiuni Speciale, au desfășurat o amplă acțiune de control pe principalele drumuri naționale și județene din Hunedoara.
Operațiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere și respectarea legislației în domeniul transporturilor. Activitățile s-au desfășurat și în cooperare cu polițiști din județele limitrofe Arad, Alba, Timiș, Gorj și Caraș-Severin și a vizat inclusiv zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În cadrul acțiunii, la care au participat peste 110 polițiști, au fost oprite pentru control 525 de autovehicule, iar 496 de persoane au fost legitimate, inclusiv prin utilizarea aplicației EDac.
Totodată, 123 conducători auto au fost testați cu aparatele de detectare a prezenței alcoolului ori a substanțelor psihotrope.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, dintre care 191 pentru încălcarea legislației rutiere (O.U.G. 195/2002), valoarea amenzilor depășind 46.017 lei. Întrucât viteza constituie o cauză generatoare de accidente rutiere grave, 41 de amenzi au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză, iar 6 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată.
Ca și măsuri complementare, a fost ridicat un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și 16 certificate de înmatriculare au fost reținute (dintre care 7 pentru lipsă ITP), iar 2 permise de conducere au fost suspendate, ambele pentru consum de alcool.
În privința infracțiunilor rutiere constatate ieri, polițiștii efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (un șofer a fost depistat cu o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice) și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (un tânăr a fost identificat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat). Acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților, pentru măsuri legale.
În primul caz, la data de 27 februarie 2025, în jurul orei 10:45, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Petroșani a oprit în trafic, la intersecția DN 66 cu DN 66A, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din Uricani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/l, alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vedere recoltării probelor biologice.
Cu privire la a doua infracțiune, tot ieri, la ora 12:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au observat în trafic un autoturism care se deplasa pe strada Florilor, din orașul Călan, al cărui conducător auto nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire efectuat de polițiști.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, stabilind faptul că acesta a fost condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bretea Romană.
În urma interogării bazelor de date, polițiștii au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și au luat, față de tânăr, măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Polițiștii hunedoreni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea siguranței în trafic.
Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranță:
Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanța de siguranță în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
În condițiile unui trafic aglomerat, condițiile meteo nefavorabile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate și efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugați să își ia toate măsuri de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în trafic de către șoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic.
„Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite IPJ Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare

Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
În cursul zilei de ieri, 27 februarie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au descins la domiciliul unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Deva, bănuit că ar fi deținut ilegal, în locuință, arme și muniții.
În baza unui mandat de percheziție emis de instanță, polițiștii au efectuat verificări la domiciliul bărbatului, unde au identificat și indisponibilizat mai multe arme și elemente de muniție: o armă letală tip carabină, prevăzută cu baionetă, o armă neletală cu aer comprimat, supusă regimului de autorizare, 19 replici de arme tip airsoft, două cutii conținând proiectile metalice și patru butelii cu aer comprimat CO₂.
Armele letale și neletale supuse autorizării și muniția aferentă, deținute fără drept la domiciliu de către bărbat, au ridicate pentru cercetări.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Acțiuni ale polițiștilor pentru reducerea riscului rutier: sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști ca urmare a controalelor în trafic, pe raza municipiului Orăștie

Acțiuni ale polițiștilor pentru reducerea riscului rutier: sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști ca urmare a controalelor în trafic, pe raza municipiului Orăștie.
În perioada 21-23 februarie 2025 , polițiștii rutieri au desfășurat o serie de activități preventive în trafic, pe raza municipiului Orăștie, în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule și a prevenirii și combaterii principalelor generatoare de accidente rutiere grave.
În cele trei zile de la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au oprit pentru control 80 de autovehicule și au legitimat 116 persoane, iar 32 de conducători auto au fost testați în vederea determinării consumului de alcool sau droguri.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.204 lei, 42 dintre amenzi, în valoare de 16.204 lei, fiind aplicate pentru diferite încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (majoritatea pentru depășirea limitei legale de viteză).
Pe lângă sancțiunile contravenționale, ca și măsuri complementare, polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare și 2 plăcuțe cu numere de înmatriculare (pentru lipsa I.T.P. și/sau R.C.A.).
FOTO: Captură IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu 2 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 3 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei