Actualitate
„Trofeul Pro-Parâng” la ediția a VIII-a

Weekend-ul vine cu o serie de activități sportive în cadrul celei de a VIII-a ediție a „Trofeul Pro-Parâng” din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” & FRTS, etapa a VII-a.
Organizatorii anunță faptul că această competiție se adresează cluburilor și asociațiilor de sport, turism, ecologie din țară afiliate sau nu la campionat, precum și tuturor iubitorilor de sport și drumeție care pot forma o echipă și doresc să participle.
”Asociația Schi – turism montan „Pro-Parâng” Petroșani vă invită la cea de-a VIII- a ediție a „Trofeului Pro-Parâng”, din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” & FRTS, etapa a VII-a. Competiția se adresează cluburilor și asociațiilor de sport, turism, ecologie din țară afiliate sau nu la campionat, precum și tuturor iubitorilor de sport și drumeție care pot forma o echipă și doresc să participe. Perioada de desfășurare : Vineri 25 august orele 12.00 – Duminică 27 august orele 12.00.Locul de desfășurare: Munții Vâlcan – Stațiunea Straja, zona Cabana Edelweiss baza pârtiei de schi Lupului. Căi de acces auto: naccesul în stațiune se poate face din orașul Lupeni – jud.Hunedoara pe drumul DJ 664A, un drum montan asfaltat cu o lungime de 8 km. Camparea/cazarea: tabăra de corturi va fi amenajată la baza pârtiei de schi Lupului aflată la circa 100 m de Cabana Edelweiss. Pentru campare și acces la grupul sanitar se percepe o taxă de 10 lei pentru fiecare participant. Pentru cazare și masă la cabane și pensiuni vă rugăm să faceți rezervare din timp la următoarele locații: Cabana Edelweiss (0748850116), Vila Frații Jderi ( 0737553973, 0723953952), Complex Montana ( 0722780615), Pensiunea Adriana (0722738090). Categorii de concurs: conform Regulamentului Competițional „Ștafeta Munților”. Family – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult și obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniți; juniori – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 20 ani (împliniți); feminin – participă echipe formate din 3 persoane de sex feminin, indiferent de vârstă; elite – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex; seniori – participă echipe formate din trei persoane cu vârsta între 35 și 50 ani, indiferent de sex; veterani – participă echipe formate din 3 persoane cu vârsta peste 50 ani, indiferent de sex; open – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă și sex. Timpii pentru această categorie sunt calculați ca timpi turistici, această categorie fiind pentru începători. Probele concursului: raid montan – traseu montan de dificultate medie, cu o durată de maxim 6 ore și diferență de nivel de 420 m.( vârful Straja 1868m alt.). Pentru categoria Family traseul de concurs este de dificultate ușor spre mediu cu o durată de maxim 3 ore și diferență de nivel de 320 m. Posturile fără arbitru vor avea un compostor și în caz de nefuncționare sau lipsă se va realizează o fotografie cu cei trei membrii ai echipei. Orientare turistică – se va desfășura pe hartă, și participă toți membrii echipei. Lungimea traseului de orientare nu depșește 2 km cu o diferență de nivel de 100 m. Proba de orientare se va desfășura după încheierea probei de raid montan. Cunoștințe teoretice – proba este organizată în sistem test grilă cu un singur răspuns corect, timpul alocat este de 7 minute și departajarea concurenților se va face în funcție de timpul realizat. Chestionarul va cuprinde un număr de 15 întrebări și fiecare membru al echipei va răspunde la câte cinci întrebări . Categoriile Family și Open vor răspunde doar la întrebări pe bază de imagini. Toate categoriile de concurs vor susține proba înainte de startul în proba de raid montan. Proba culturală – se va susține în seara zilei de sâmbătă, la focul de tabără. Pentru a puncta, pe scenă trebuie să urce minim 3 persoane care să prezinte un program cu tematică montană ce va cuprinde obligatoriu 3 componente: cântec, poezie și umor. Programul evenimentului: Vineri 25 august 2023 : 12.00 – 22.00 – Primirea participanților; 22.00 – Finalizarea înscrierilor, ședința tehnică; 23.30 – Stingerea. Sâmbătă 26 august 2023: 07.30 – 18.00 Desfășurarea concursului; 21.30 – Focul de tabără și proba cultural. Duminică 27 august 2023: 11.00 – Festivitatea de premiere; 12.00 – Încheierea oficială a concursului, igienizarea taberei, plecarea participanților. Fiecare club/grup campat la cort va primi la sosirea în tabără un sac de gunoi, și se vor prezenta regulile ce trebuie respectate în tabără. Echipament obligatoriu: Individual : încălțăminte de munte cu talpă profilată sau adidași de trail running, lanternă, fluier și îmbrăcăminte de ploaie; Colectiv: rucsac de tură, trusă de prim ajutor, busolă, sursă de foc, bidon cu apă; Echipamentul se va controla la punctul de start”, anunță organizatorii.
FOTO: STAFETAMUNTILOR.RO
Actualitate
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia

Convoiul agabaritic care se deplasează spre Termocentrala Mintia a traversat, joi, fără incidente și în condiții de siguranță, podul peste râul Mureș și un pasaj peste calea ferată între localitățile Ilia și Dobra, din județul Hunedoara.
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).CNAIR, o altă metodă inovativă s-a utilizat, de această dată, pentru înjumătățirea impactului asupra infrastructurii rutiere. “Pentru protejarea aparatelor de reazăm și a structurii podului mai sus amintit s-a folosit traversarea în paralel pe două poduri cu câte o semiremorcă pe o cale de rulare și alta pe cealalaltă cale. Podul peste Mureș a fost ultima structură dificilă pe care transportul agabaritic a traversat-o fără a-i afecta structura. Convoiul agabaritic a mai traversat, zilele acestea, fără probleme structurile de la Conop, Nadăș și Zam, utilizând metoda flyover”, au informat reprezentanții CNAIR.
Actualitate
Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant

Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 48 și, respectiv 27 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unui scandal iscat într-un restaurant din Uricani.
Cei doi au fost reținuți ieri de polițiști, după ce, potrivit anchetei, ar fi fost implicați într-un conflict violent care a perturbat activitatea localului și a generat indignare în rândul clienților. În urma incidentului, victima agresiunii, un bărbat din Uricani, a necesitat îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat in spital.
Astăzi, Judecătoria Petroșani a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi bărbați.
Organele de cercetare penală continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Actualitate
„Săptămână Protecției Civile”: Activități de informare și exerciții demonstrative, organizate de pompierii hunedoreni la licee din Simeria și Hațeg

Elevi, cadre didactice și personalul auxiliar de la liceele din Simeria și Hațeg au participat, astăzi, la activități de informare preventivă și exerciții demonstrative organizate de pompierii ISU Hunedoara de la Detașamentele Deva și Hunedoara, în cadrul acțiunilor desfășurate în „Săptămâna Protecției Civile”.
În timpul întâlnirilor cu pompierii, elevii au învățat cum să reacționeze corect în situații de urgență și au participat la lecții de prim ajutor. “Participanților le-au fost prezentate autospecialele utilizate de salvatori, iar cei care au dorit au putut încerca echipamentele de protecţie. Pentru consolidarea cunoștințelor, li s-au distribuit materiale informative din campaniile naționale „RISC” și „Nu tremur la cutremur”. În plus, elevilor din Simeria care în scurt timp vor avea dreptul să susțină examenul pentru a obține permisul de conducere li s-au prezentat noțiuni specifice pentru conducerea preventivă a unui autovehicul. Activitățile s-au încheiat cu exerciții de evacuare și de acordare a primului ajutor. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Activitățile organizate în „Săptămâna Protecției Civile” continuă până marți, 4 martie 2025.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu o zi in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu 2 zile in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz