Ultima ora
ULTIMĂ ORĂ. Costel Avram: „Se pare că Didilescu va fi numit într-o oră, două, manager al SJU Deva”
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a declarat în urmă cu puțin timp, că este posibil ca astăzi, Silviu Didilescu să fie numit managerul Spitalului de Urgență Deva.
„Am fost cu domnul președinte Mircea Bobora, așa cum era normal, la prefectul județului în birou să vedem ce se întâmplă, pentru că era normal să fi avut o discuție înainte de suspendarea din funcție a doamnei manager. În biroul său era Silviu Didilescu, care se pare că într-o oră sau două va fi numit manager al SJU Deva. Se pare că lucrul acesta era premeditat”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
„Noi vom continua toate demersurile pentru a face o analiză pertinentă. Am motivații pentru care în situații de criză, în stare de urgență, este schimbat un manager la un spital de nivelul celui județean de urgență Deva”, a precizat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara.
Silviu Didilescu a mai ocupat această funcție la SJU Deva în perioada 2012-2015.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Actualitate
Un nou mesaj Ro -Alert, transmis în cazul copiilor dispăruți din Sântandrei
Autoritățile au transmis, marți noapte, un nou mesaj Ro-Alert în cazul dispariției celor trei copii din satul Sântandrei.
Cei trei frați, cu vârste de 7, 9 si 11 ani, două fetițe și un băiețel, dați dispăruți de luni după amiază, sunt în continuare, căutați de polițiști alături de alte forțe.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Etapă perfectă pentru echipele hunedorene din Liga 3
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00