Un pompier, aflat în timpul liber, și doi agenți de poliție au intervenit în sprijinul unei femei, în vârstă de 72 de ani, a cărei locuință, situată în satul Vadu Dobrii, comuna Bunila, a fost cuprinsă de flăcări, ieri dimineață.
Cpt. Ciprian Oprean, din cadrul ISU Hunedoara, alături agenții de poliție – Robert Florin Lucaciu și Dragoș Bureța au sărit în ajutor, fără să stea o clipă pe gânduri. Ajutați de câțiva săteni, ei au încercat să stingă focul cu găleți cu apă, până la sosirea echipajelor de intervenție.

„Jurământul se depune pentru totdeauna!”, în felul acesta a fost înțeles de către pompierul și polițiștii care au ajutat, ieri, la stingerea unui incendiu, angajamentul solemn luat în fața semenilor, de a-i sprijini cu orice preț, uneori și cu brațele goale. (…) Aflat în timpul liber, la casa părintească din satul Vadu Dobrii, Ciprian a observat fumul dens și și-a dat seama numaidecât că este vorba despre un incendiu puternic. Ajungând la locul cu pricina, a găsit locuința unei bunicuțe cuprinsă de flăcări și imediat, în cel mai firesc mod, a trecut la stingerea incendiului, ajutat de câțiva săteni, folosindu-se de ceea ce aveau la îndemână, adică de gălețile cu apă. Fumul a fost observat și de către echipajul de poliție din cadrul Secției Rurale Hunedoara care patrula în zonă și în câteva minute, cei doi agenți au ajuns la locul evenimentului, iar în jurul casei s-a format un lanț uman la capătul căruia ajungea apa atât de necesară pentru potolirea flăcărilor. Echipajele de intervenție sosite de la Hunedoara au fost, de asemenea, coordonate de colegul nostru Ciprian, acesta fiind în prezent comandantul unei subunități de pompieri. Intervenția a durat mai bine de două ore, nicio persoană nu a fost rănită și incendiul a fost stins fără a se extinde la casa din apropiere. Și asta pentru că salvatorii vorbesc aceeași limbă atunci când dau de greu, pentru că mobilizarea nu ține de vârstă, armă sau de concediu și astfel, toate intențiile bune capătă un sens atunci când le faci cu determinare și curaj, și nu uiți, așa cum spuneam, că jurământul se depune pentru totdeauna!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
