
Vizitarea expozițiilor va fi gratuită în data de 24 ianuarie, de „Ziua Unirii Principatelor Române”, atât în Palatul Magna Curia, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, precum și la punctele muzeale din teritoriu: Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie, Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad și Complexul Memorial Aurel Vlaicu.
Luni, 23 ianuarie 2023, la ora 12:00, va fi vernisată, în Palatul Magna Curia din Deva, expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, organizată de Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Civilizației Dacice și Romane, sub egida Consiliului Județean Hunedoara.