Actualitate
„Ziua Forțelor Terestre”, marcată la Deva. Ceremonie și porți deschise la sediul Batalionului 53 Geniu „Scorilo”

Zi specială pentru militarii care fac parte din cel mai reprezentativ corp al Armatei României: Forţele Terestre. O ceremonie a avut loc, astăzi, la sediul Batalionului 53 Geniu „Scorilo” din Deva, cu prilejul „Zilei Forțelor Terestre”, la festivitate luând parte oficialități județene și locale.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu cei doi subprefecți ai județului, Lőrincz Széll și Gheorghe Bogdan Urdea, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, și viceprimarul municipiului Deva, Ferdinand Pogocsan Zoltan, au participat la ceremonia dedicată “Zilei Forțelor Terestre” din România, organizată în incinta sediului Batalionului 53 Geniu „Scorilo” din municipiul Deva.
Prefectul județului Hunedoara le-a adresat militarilor un mesaj de mulțumire pentru munca pe care o depun în misiunile pe care le desfășoară atât în țară, cât și în afara granițelor României. „Dumneavoastră, militari ai Forțelor Terestre ați fost întotdeauna la datorie, ați răspuns întotdeauna prezent atunci când ați fost chemați, oricare a fost misiunea pe care ați avut-o de îndeplinit. V-ați străduit permanent să vă ridicați deasupra așteptărilor și să demonstrați profesionalism și dăruire pentru națiunea română. În continuare, să purtați cu mândrie și onoare haina militară și să apărați România și pe români, așa cum ați făcut-o tot timpul!”, a spus prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
Ceremonia a fost completată de „Ziua Porților Deschise”. Astfel, la finalul festivității, elevi de la școlile din Deva au avut ocazia să se familiarizeze cu tehnica de lucru a geniștilor și cu misiunile executate de militari.
„Ziua Forţelor Terestre” este celebrată în fiecare an, la data de 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe ale armatei.
Actualitate
Explozii controlate la Bârcea Mică! Militarii din Deva vor distruge muniție între 1 și 3 iulie

Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că în perioada 1–3 iulie 2025, între orele 09:00 și 14:00, Unitatea Militară 01794 Deva va desfășura activități de instruire în poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, care includ detonarea controlată a unor încărcături de exploziv.
Acțiunile au scopul de a distruge muniție și se vor realiza în condiții de maximă siguranță. Reprezentanții unității militare dau asigurări că toate procedurile vor respecta normele legale privind sănătatea și securitatea în muncă, protecția mediului și prevenirea incendiilor.
Autoritățile fac apel la populație să evite zona poligonului pe durata desfășurării exercițiilor, întrucât accesul este strict interzis pentru siguranța publicului.
Detonările programate pot produce zgomote puternice, așadar locuitorii din apropiere sunt rugați să nu se alarmeze și să respecte indicațiile autorităților.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
„L`amour” – Recital extraordinar de orgă la Deva, în cadrul turneului național „Orgile României”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” invită publicul la un eveniment muzical de excepție: „L`amour”, un recital extraordinar de orgă susținut de organistul Eduard Antal, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai tinerei generații, alături de soția sa, Maria-Luisa Antal, o prezență artistică rafinată și promițătoare.
Spectacolul va avea loc duminică, 14 iulie, de la ora 19:00, în spațiul sacru al Bisericii Greco-Catolice „Immaculata” din Deva, locație aleasă pentru acustica sa deosebită și atmosfera solemnă, potrivită unui astfel de repertoriu.
Recitalul face parte din prestigiosul turneu național „Orgile României”, aflat la cea de-a VII-a ediție, proiect care urmărește promovarea patrimoniului muzical și punerea în valoare a orgilor istorice din România. Programul este conceput ca un dialog muzical la patru mâini, o formulă inedită și rar întâlnită, care aduce o profunzime aparte și un plus de expresivitate lucrărilor interpretate.
Publicul va fi purtat într-o călătorie sonoră de excepție, de la pagini clasice semnate de Mozart, Liszt sau Brahms, până la piese romantice și contemporane semnate de Alan Menken și Edith Piaf. Repertoriul include și titluri celebre precum Bridal Chorus de Wagner, Ständchen de Schubert, Lacul Lebedelor de Ceaikovski sau The Man I Love de Gershwin.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Organizatorii îi așteaptă pe iubitorii de muzică să se bucure de o seară înălțătoare, în care emoția, talentul și sunetul orgii se împletesc într-un spectacol de neuitat.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Tragedie pe DN66 la Bănița. Șofer turc mort, alți doi răniți în urma unui accident frontal produs în toiul nopții

Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, la data de 27 iunie, în jurul orei 03:00, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, echipa operativă a stabilit că un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean turc, domiciliat în orașul Hateg, în timp ce conducea un autoturism din direcția Hateg spre Petroșani, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 58 de ani, domiciliat în municipiul Petroșani.
În urma impactului, conducătorul primului autoturism a decedat. O altă persoană, de 23 de ani, aflată pe locul din dreapta-față în același vehicul, a suferit vătămări corporale și a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, și cel de al doilea conducător auto a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
FOTO: Arhivă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara
- Comunitatecu o zi in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Crișcior
- Actualitatecu 3 zile in urma
Explozie de butelie într-un apartament din Brad: trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale