Actualitate
475 de persoane şi-au găsit un loc de muncă, în luna iunie, cu sprijinul AJOFM Hunedoara
În cursul lunii iunie 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, au fost încadrate în muncă 475 persoane, dintre care 240 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 260 au peste 45 de ani, 68 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 28 au între 30 – 35 ani, 48 au între 25 și 30 de ani, iar 71 persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de date a AJOFM Hunedoara, s-au înscris în luna iunie 2023, ca persoane în căutare de loc de muncă, 183 tineri NEET, cu vârsta între 16 – 29 ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 343 provin din mediul urban, iar 132 persoane sunt din mediul rural.
„Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale,176, urmate de cele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale,143. Numărul celor care au ca studii școala profesională sau de arte și meserii este de 99, cei cu studii universitare sunt în număr de 44, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 13. Din numărul total de persoane care au fost angajate, în luna iunie 2023, prin intermediul AJOFM Hunedoara, 68 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, arată reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în cursul lunii iunie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 745 persoane.
Actualitate
Reforma statului și reforma clasei politice, prioritare pentru PNL!
Alegerile parlamentare de duminică sunt cruciale pentru viitorul nostru. Acum nu mai este vorba despre partide, ci despre țara noastră. Votul pentru PNL este votul pentru România modernă.
Biroul Politic Național a probat azi în unanimitate pachetul de măsuri reformatoare, propuse de președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan. Acestea vor fi suspuse spre aprobare următorului parlament în primele 6 luni de mandat.
PNL urmărește 4 direcții: reforma clasei politice, reforma statului, reguli bune pentru un stat de încredere, economie și dezvoltare.
Reforma clasei politice
Fără reforma lumii politice nu se poate realiza reforma statului.
PNL își asumă reforma clasei politice:
• Reducerea numărului de parlamentari la 300, ținând cont și de reprezentarea minorităților
• Reducerea subvenției pentru partidele politice, între anii electorali
• Limitarea cheltuielilor din campanie decontate și în costuri per vot și stabilirea unui plafon de costuri per vot
• PNL asumă drept criterii de promovare internă rezultatele și profesionalismul
• Reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari (nr de cabinete, vile de protocol)
Reforma statului
PNL propune reforma statului:
1. Reforma administrației centrale:
• În administrația centrală, reducem numărul de ministere și agenții
• Comasarea serviciilor deconcentrate
Specialiștii vor rămâne, șefii vor fi mai puțini, iar structurile piramidale ineficiente vor fi reduse.
• Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister și maximum 3 la ministerele mari
• Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală și pentru companiile de sta în primele 6 luni ale anului viitor
• Eliminăm sinecurile. Punem preț pe eficiență și rezultate.
Nimeni nu trebuie să ocupe un post de conducere decât dacă este competent și face ceva pentru banii pe care îi primește.
2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare
• Comasarea autorităților de reglementare
• Anularea sau simplificarea reglementărilor
• Digitalizare și interconectarea bazelor de date
• Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului
3. Descentralizare și creșterea eficienței administrației publice locale
Trebuie să mutăm decizia spre autoritățile locale. O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități și dintr-un efort colectiv în fiecare localitate.
• Transfer de competențe, active și responsabilități către autoritățile locale
• Reorganizarea administrativă sau primării organizate mai eficient
• Primăria trebuie să fie un factor de dezvoltare pentru comunități, iar primarul un manager.
• Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și cofinanțare din partea autorităților locale
Totodată, Partidul Național Liberal vine cu reguli bune și clare pentru a pune bazele unui stat de încredere:
1. Analizarea reglementărilor din toate domeniile în așa fel încât să genereze comportamente corecte
2. Creșterea vârstei de pensionare la magistrați
3. Accces corect în serviciile publice (concursuri corecte/ dimensionarea corectă a muncii)
4. Eliminarea inechităților sociale
Nu guvernul schimbă o țară, ci oamenii. Guvernul creează condiții pentru ca oamenii și companiile să schimbe țara. Asta înseamnă o țară de încredere, în care tinerii rămân.
Sunt trasate linii directoare și în ceea ce privește economia și dezvoltarea
1. Continuarea susținerii marilor investiții.
Investițiile urmează infrastructura. PNL susține proiectele mari de infrastructură. Nu vom putea dezvolta o zonă săracă fără o cale de acces. Investițiile străine se opresc cel mai aproape de graniță pentru că nimeni nu vrea să meargă unde nu sunt drumuri.
2. Predictibilitate în reglementările fiscale și susținerea cotei unice
3. Program integrat pentru creșterea producției agricole românești:
– productivitate mai bună prin irigații, întreținerea canalelor și acumulărilor de apă
– procesare, depozitare, ambalare
– cadastrare și diversificarea producției agricole
– sprijinirea certificării produselor tradiționale și agricole
4. Program pentru susținerea exporturilor
– Ajutoare de stat prioritizate pentru tehnologiile noi și pemtru companiile axate pe exporturi
– Susținerea firmelor românești ce pot deveni campioni regionali
5. Susținerea companiilor de tehnologie, a cercetării aplicate și obținerea de brevete
CMF 11240002
Actualitate
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României (CCR) a cerut reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.
Plenul Curții Constituționale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș și, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comunicatul Curții Constituționale a României:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
.
Actualitate
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
Municipiul Focșani a găzduit, recent, o importantă competiție internă de Taekwon do ITF. Printre practicanții de arte marțiale care s-au aliniat la startul de la „Cupa Vrancea” s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara.
Astfel, cei de la Red Tigers Călan, pregătiți de Cristinel Popa și Cristian Popa, au obținut locul al doilea în clasamentul general pe cluburi, precum și de două ori poziția a treia în ierarhiile de la juniori și, respectiv, pre-juniori. La aceste rezultate se mai adaugă 13 medalii de aur și câte 3 de argint și bronz. Astfel, pentru clubul din Călan au urcat pe podium Alessio Șooș (locul 1 la luptă și măsurarea forței și locul 3 la speed kick), Maria Oprea (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Raul Petca (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Eva Coțolan (locul 1 la luptă și spedd kick), Alessia Gogoașă (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), Alessia Sitaru (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), David Gabor (locul 1 la luptă și 3 la speed kick), Tudor Oprescu (locul 1 la luptă și 3 la tehnici speciale), Ioana Ristea (locul 1 la luptă) și Antonia Tănăsoni (locul 2 la luptă). De asemenea, Maria Oprea a fost desemnată cea mai bună competitoare a concursului feminin și al celui de pre-junioare, iar Raul Petca a fost cel mai bun junior.
Totodată, și cei de la Cristal Hațeg, antrenați de Cosmin Oprescu, au avut rezultate excelente, care au obținut 11 medalii, dintre care opt au fost de aur și trei de bronz. Astfel, Adriana Crețu, pe lângă faptul că a fost desemnată cea mai bună junioară II, a fost pe locul 1 la luptă măsurarea forței și tehnici speciale, Mario Ștefan a fost primul la luptă și speed kick și al treilea la măsurarea forței, triplă medaliată fiind și Maia Danciu (locul 1 măsurarea forței și 3 la tehnici speciale și speed kick), în vreme ce Amelia Cărăbaș și Dragoș Popesc s-au impus la luptă. De asemenea, cei de la Hațeg au mai obținut poziția a treia în ierarhia generală a cluburilor, precum și în întrecerea copiilor.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu o zi in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu într-un apartament din Vulcan. Un bărbat a suferit arsuri, iar o femeie un atac de panică