Connect with us
Data: 11/02/2025
.

Actualitate

FOTO: Ceremonie aniversară la Universitatea din Petroșani, în prezența ministrului Educației, Valentin Popa

Publicat

pe

A fost zi de sărbătoare, ieri, la Universitatea din Petroșani. Împlinirea a 70 de ani de la înființare a prestigioasei instituții de învățământ superior din Valea Jiului a fost marcată, în aula universității, în cadrul unei festivități deosebite. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor oaspeți de seamă, sosiți la Petroșani, atât din țară, cât și de peste hotare. Printre invitați s-a aflat ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, președintele Comisiei de Învățământ din Senat, Liviu Pop, fost șef de la Ministerul Educației, secretarul de stat Gigel Paraschiv, sau Vasile Dâncu, fost vicepremier, dar și ai unor membri importanți ai comunității academice, rectori și reprezentanți ai unor universități mari atât din România, cât și din străinătate, primari și oficialități locale și județene, alături de studenți.

Festivitatea s-a desfășurat pe parcursul a mai bine de două ore. După o prezentare a acestei instituții de învățământ superior, făcută de rectorul, prof.univ.dr. ing. Sorin Radu Mihai, au luat, apoi, pe rând, cuvântul, la microfon, în fața asistenței numeroase prezente, invitații de onoare ai acestui important eveniment. S-a adus în atenție importanța pe care o are această prestigioasă instituție de învățământ superior din Valea Jiului și s-au oferit plachete aniversare și medalii jubiliare.

Sosit special pentru acest eveniment, la Petroșani, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a ținut să felicite întregul corp profesoral, adevărați specialiști ai universității, precum și studenții care se formează acolo. „Deși, la vârsta senectuției, sunteți încă tineri, aflați la început de drum și, ca atare, plini de patimă și avântul pe care ți le oferă doar tinerețea. Au trecut 70 de ani de învățământ universitar la Petroșani, 70 de ani plini de dificultățile inerente oricărui parcurs, dar și de rezultate excepționale, 70 de ani plini de realizări ce au contribuit la creșterea și dezvoltarea universității, aceasta devenind, pas cu pas, un simbol al Văii Jiului. Și, pentru că, așa cum se spune, fără educație visurile dispar, dați-mi voie, la ceas aniversar, să îi felicit pe toți cei care ne permit să visăm mai departe: profesorii și studenții de ieri, de astăzi și de mâine, cei care au contribuit și contribuie, în continuare, la devenirea Universității din Petroșani, la transformarea ei într-o instituție de învățământ universitară de prestigiu. (…) Viitorul învățământului românesc este unul al internaționalizării. În acest context, vreau să vă felicit pentru obiectivele îndrăznețe pe care le aveți în acest sens, pentru acordurile de cooperare cu universități din străinătate, pentru participări la accesarea unor proiecte cu finanțare europeană”, a declarat ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, la festivitatea de aniversare a Universității din Petroșani.

Moment poetic, oferit de ministrul Valentin Popa

Ministrul Educației, Valentin Popa, a destins audiența prezentă în aula instituției de învățământ superior din Petroșani cu o poezie proprie. „Ai să dai de-un lucru cert/La origini are o școală, atestată prin decret/Lunga sa istorie, din neguri de vreme vine, fiind continuatoarea Institutului de Mine/Institut de Capitală, ce după 80 de ani fu mutat, normal aș zice, în orașul Petroșani/Azi îmi pun o întrebare, sper să nu fie vreun bai/Oare cine o conduce?/Radu, Sorin sau Mihai/La final, fac o urare, cu pretenții epice, care e specifică lumii academice/Vivat, Crescat, Floreat!/ La asta vreau să adun o urare mai de suflet/La mulți ani și Noroc bun!”, sunt câteva dintre versurile recitate de Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, care și-a încheiat momentul poetic în ropote de aplauze din partea celor prezenți.

Printre cei care au mai luat, apoi, cuvântul, s-a aflat și prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, precum și rectori și pro-rectori de la alte universități atât din țară, cât și din străinătate, din Republica Moldova, Sankt Petersburg, Ungaria, Cracovia -Polonia sau Viena -Austria.

La finalul festivității, rectorul Universității din Petroșani i-a prezentat ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, o parte din spațiile instituției de învățământ superior. Ceremonia s-a încheiat cu dezvelirea plăcii aniversare cu ocazia împlinirii a 70 de existență a Universității din Petroșani.

A format specialiști „pe bandă rulantă”

Înființată în anul 1964, Universitatea din Petroșani este continuatoarea fostului Institut de Mine din „capitala” Văii Jiului, care și-a ales sorgintea, în anul 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La ora actuală, prestigioasa instituție de învățământ superior funcționează cu trei facultăți care cuprind 23 de specializări de învățământ de licență, 22 de specializări la învățământul de masterat, în limba română, două în limba engleză, și cinci specializări de doctorat. Institutul de Mine din Petroșani a beneficiat, încă de la început, de un corp profesoral de excepție, implicat în activitatea de cercetare, oameni cu o foarte bună pregătire științifică care i-a ridicat pe studenți la nivelul lor, pregătind specialiști cu recunoaștere națională și mondială. De-a lungul timpului, tineri de pe tot cuprinsul țării, dar și din aproape 20 de țări, de pe patru continenente, au absolvit cursurile la Petroșani fiind, apoi, recunoscuți, ca foarte buni specialiști în toate domeniile și ramurile în care și-au desfășurat activitatea, numărul lor fiind aproape 40.000. La aceștia se mai adaugă 765 de titluri de doctori, sub îndrumarea a 51 de conducători de doctorat.

Universitatea din Petroșani are colaborări didactice și științifice cu instituții de învățământ superior, institute de cercetare, firme și organisme din țară și din străinătate. A avut și păstrează, în continuare, legături cu universități din peste 35 de țări, din Europa și celelalte continente.

Advertisement

Actualitate

Reținut pentru tentativă de viol asupra unei minore

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani care a fost bănuit de săvârșirea unei tentative de viol asupra unei minore.

”Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de tentativă de viol săvârșit asupra unei minore. Polițiștii au fost sesizați, în data de 10 februarie, în jurul orei 07.00, cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, dintr-o comună de lângă Deva, ar fi fost  agresată sexual de un bărbat de 37 de ani. Din primele verificări, minora ar fi fost atinsă fără voia sa în anumite părți ale corpului, în urmă cu o zi, în timp ce se afla la domiciliu. Atât bărbatul de 37 de ani, cât și minora de 13 ani, au fost înfiați cu mai mult timp în urmă de o familie din localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Ulterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de „tentativă la violul săvârșit asupra unui minor”. În seara zilei de ieri, 10 februarie, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi în fața instanței, cu propuneri corespunzătoare”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

West Deva, eliminată din Cupa României la futsal

Publicat

pe

Redactat de

În Cupa României la futsal s-au disputat meciurile din optimile de finală. Printre echipele care au evoluat în acest prim tur al competiției s-a numărat și ACS West Deva.

Au pierdut la Odorhei

Devenii au fost marii ghinioniști ai tragerii la sorți, adversari fiindu-le cei de la FK Odorheiu Secuiesc. De altfel, a fost singurul meci al acestei faze a competiției în care s-au întâlnit două echipe din Liga 1, cei de la ACS West ratând, în ultima etapă a sezonului regular, prezența în play-off, în vreme ce formația din Odorhei, care a terminat prima parte a campionatului pe poziția secundă, este creditată cu șanse mari nu doar la calificarea în finala Ligii 1 de futsal, alături de United Galați, ci și la câștigarea titlului. La acest aspect s-a mai adăugat și faptul că partida s-a jucat pe terenul harghitenilor, care s-au impus, conform așteptărilor, cu scorul de 9-1 (6-0).

Fără surprize

Nici în celelalte meciuri nu s-au înregistrat surprize. Astfel, echipele de Liga 1 au câștigat meciurile cu adversarele din eșalonul secund, deși au jucat pe terenul acestora, Luceafărul Buzău trecând, cu 7-5, de concitadina Fortius, CSM Târgu Mureș s-a impus, cu 3-2, la Șoimii Șimand, iar United Galați a câștigat, cu 17-1, meciul de la Real Craiova. În întâlnirile dintre divizionarele secunde liderul Kereszthegy Remetea s-a impus, cu 7-5, pe terenul celei de-a doua clasate, Ceahlăul Piatra Neamț, iar “lanterna roșie”, Inter Gheorheni, a câștigat, cu 5-4, meciul de acasă cu echipa de pe penultimul loc, Clujana Cluj. Este de menționat că Sepsi Sfântu Gheorghe și Mausoleul Mărășești, în calitate de semifinaliste ale ediției trecute, sunt calificate direct în sferturile de finală. Și asta pentru că finalistele din 2024, CSM Deva, care este deținătoarea trofeului, și CFR Timișoara, s-au desființat.

Advertisement

Joacă și juniorii

Mai trebuie remarcat că și juniorii de la ACS West Deva vor juca în optimile de finală ale Cupei României. Devenii vor juca miercuri, 12 februarie, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Clujana Cluj. Juniorii de la West sunt și în așteptarea desemnării adversarelor din Liga Elitelor, în grupele semifinale, precum și al programului competiției. Acolo mai sunt calificate Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Dărăbani, Luceafărul Buzău, Sepsi Sfântu Gheorghe, FK Odorhei, CSM Târgu Mureș și Șoimii Șimand, grupele urmând a fi formate pe criterii geografice. În ce privește seniorii, aceștia stau în prima etapă din play-out, și vor juca în cea de-a doua, weekend-ul viitor, acasă, cu Luceafărul Buzău, în această fază a competiției, în urma căreia nu va retrograda nimeni, mai fiind și Mausoleul Mărășești.

 

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență

Publicat

pe

Redactat de

Cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, Centrul Integrat 112 din Deva a găzduit un grup de elevi dornici să înțeleagă mai bine cum funcționează sistemul de urgență ce salvează vieți. Scopul principal al acestei acțiuni a fost conștientizarea importanței utilizării corecte a numărului 112 și responsabilizarea tinerilor în legătură cu apelarea acestuia doar în situații reale.

În cadrul vizitei, elevii au aflat despre procesul de preluare a apelurilor, despre modul în care dispeceratele colaborează cu echipajele de intervenție și au înțeles gravitatea apelurilor abuzive. Reprezentanții centrului au explicat că folosirea incorectă a numărului 112 poate întârzia intervențiile în cazuri de urgență și se pedepsește conform legii.

După sesiunea informativă, tinerii au avut oportunitatea de a vedea autospecialele de intervenție ale poliției, jandarmeriei, pompierilor, ambulanței și echipelor Salvamont, având astfel o imagine completă asupra rolului fiecărei structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență.

Autoritățile locale au reamintit faptul că 112 trebuie apelat doar în cazuri reale de pericol, iar fiecare secundă pierdută din cauza apelurilor false poate face diferența între viață și moarte.

În 2024, dispecerii 112 ai I.P.J. Hunedoara au recepționat peste 33.450 de apeluri, dintre care 18.277 au fost dispecerizate pentru intervenție. Din acestea, 16.598 de cazuri au fost gestionate rapid, în mai puțin de 10 minute. De asemenea, au fost înregistrate 830 de apeluri abuzive, iar sancțiunile aplicate au totalizat 1.421.700 de lei. Alte 15.175 de apeluri au fost clasificate drept non-urgențe.

Pentru informații suplimentare despre funcționarea sistemului 112, cetățenii sunt încurajați să consulte sursele oficiale oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate