Connect with us
Data: 26/06/2024
.

Actualitate

Circa 74 la sută dintre elevii hunedoreni au luat note peste 5 la „Evaluarea Națională”. Două medii de 10 în județ

Publicat

pe

Primele rezultate obținute de elevii, de clasa a opta, care au susținut “Evaluarea Națională” au fost afișate astăzi, 19 iunie. Absolvenții de gimnaziu au putut vedea dacă au trecut sau nu cu bine peste examenul de capacitate atât la avizierele instituțiilor de învățământ, cât și online, pe site-ul Ministerului Educației.

La nivelul județului Hunedoara, aproximativ 74 la sută dintre elevii care s-au prezentat la examene au reușit să ia note mai mari sau egale cu 5. Aproape 650 de candidați nu au obținut, însă, medii de trecere. Pe de altă parte, în județ s-au înregistrat două medii de 10 la „Capacitate”.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, un număr de 2.750 de elevi, de clasa a opta, din județ, s-au înscris, anul acesta, la “Evaluarea Națională”. La examene s-au prezentat 2.580 de candidați, iar dintre aceștia 1.931 au obținut medii peste cinci. De asemenea, două eleve din județ au promovat „Capacitatea” cu media 10. Astfel, rata de promovabilitate a examenului “Evaluarea Națională 2018”, înainte de contestații, la nivelul județului Hunedoara, este 74,84 la sută, mai mică cu circa două procente comparativ cu anul trecut.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă

Candidații nemulțumiți de note pot depune contestații doar în ziua afișării rezultatelor, respectiv astăzi, între orele 14:00 și 9:00. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate sâmbătă, pe 23 iunie.

Advertisement

Anul trecut, rata de promovabilitate a examenului „Evaluarea Națională” a fost, în județul Hunedoara, de 76,30 la sută. Dintre cei 2.662 de elevi hunedoreni, câţi s-au prezentat, în 2017, la „Evaluarea Naţională”, 2.032 au promovat examenul, iar restul, de 630 „l-au picat”, cu note cuprinse între 1 și 4,99. Şapte elevi din județ au promovat, anul trecut, „Capacitatea” cu 10 pe linie.

Advertisement

Actualitate

„Ziua Drapelului”: Tricolor de mari dimensiuni, arborat pe Turnul Nou de poartă al Castelului Corvinilor

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Drapelului”, sărbătorită de autorităţile publice pe data de 26 iunie, este marcată astăzi la Hunedoara mai deosebit, la fel ca și în ceilalți ani, prin arborarea unui steag de mari dimensiuni pe Turnul Nou de poartă al Castelului Corvinilor.

Data de 26 iunie a fost declarată „Ziua Drapelului Naţional” prin Legea nr. 96/1998

Potrivit Articolului 12 din Constituţia României din 2003, drapelul este unul din simbolurile noastre naţionale, alături de stemă, sigiliu, imnul „Deşteaptă-te române” şi Ziua Naţională 1 Decembrie. Constituţia stabileşte, prin acelaşi articol, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Atenționare hidrologică – Risc de viituri pe unele râuri, până joi

Publicat

pe

Redactat de

Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au instituit Codul galben pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 13:00, până joi, la ora 12:00.

Hidrologii spun că există posibilitatea să fie afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte stația hidrometrică Calafat şi Jiu.

“Atenționarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara. Dispeceratul Apele Române și cele de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă: Apele Române Someș -Tisa, Apele Române Crișuri, Apele Române Mureș, Apele Române Banat și Apele Române Jiu realizează fluxul informațional în situații de urgență. Recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații”, au transmis reprezentanții INHGA..

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de instabilitate atmosferică în județ, până joi dimineață

Publicat

pe

Redactat de

Județul Hunedoara se află sub o atenționare de Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă începând de miercuri, 26 iunie, de la ora 13:00, până joi dimineață, 27 iunie, la ora 06:00.

Conform prognozei de specialitate, în jumătatea vestică a Olteniei, în Banat, Crișana și vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. “Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate