Actualitate
În județ, există stoc de ser antiviperin. De la începutul anului și până acum, din fericire, nu a fost utilizat
Mușcătura de viperă este extrem de periculoasă, iar dacă nu este administrat serul antiviperin la timp riscurile ca persoana mușcată să intre în stare șoc, chiar să ajungă la deces, este mare. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, spun că în județ există stocurile necesare de ser antiviperin, dar, din fericire, de la începutul anului și până în prezent nu au fost semnalate cazuri de hunedoreni mușcați de vipere.
Posibilitatea de a întâlni vipere pe cărările montane sau prin păduri este foarte mare, iar specialiştii spun, însă, că viperele sunt foarte timide, iar peste 90 la sută dintre muşcături se întâmplă când oamenii încercă să le prindă sau să le ia în mână. De la începutul acestui an și până acum nu au fost înregistrați hunedoreni mușcați de vipere, însă, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Pulbică (DSP) Hunedoara, anul trecut au fost trei astfel de cazuri. „Deocamdată nu au fost semnalate cazuri de persoane mușcate de vipere. Anul trecut am avut trei cazuri. Ser antiviperin există în spitalele din județ, iar la Spitalul din Lupeni, spre exemplu, s-au făcut demersurile necesare pentru achiziționarea serului. Sperăm să nu fie nevoie să îl folosim, iar oamenii să fie atenți”, a precizat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
Mușcătura de viperă – prevenție și prim-ajutor
Viperele nu percep bine sunetele, dar au un simț olfactiv și simt vibrațiile de la distanțe mari, iar în zonele temperate sunt active numai șase-șapte luni, iarna fiind în stare de hibernare.
Viperele se hrănesc mai mult noaptea, sunt veninoase chiar de la naștere, mușcă fulgerător și lasă două plăgi punctiforme (urma dinților). În țara noastră trăiesc, în principal, trei specii de vipere foarte veninoase. Mușcătura survine ca mijloc de apărare al viperei dacă se simte amenințată și în pericol.
Mușcătura de viperă – măsuri de prevenție
Mușcătura de viperă este extrem de periculoasă, astfel că, specialiștii recomandă să evitați zonele necunoscute, nemarcate, cu ierburi înalte. Folosiți bețe lungi pentru a verifica pe unde mergeți. Șarpele va ataca bățul, dacă există în zonă. Lăsați șarpele în pace dacă l-ați văzut și nici nu-l atingeți dacă vi se pare mort. Dacă vedeți un șarpe anunță grupul și părăsiți zona în cea mai mare liniște. Purtați încălțăminte înaltă, pantaloni, parazăpezi pentru a vă proteja.
Viperele pot fi întâlnite din luna mai și până în septembrie, după care intră în hibernare. Viperele sunt cel mai active în perioada de împerechere, adică între lunile iunie și august.
Înainte de a vă aventura pe trasee este bine să informați salvamontiștii de rutele pe care vreți să mergeți pentru a primi cele mai bune sfaturi. Dacă eşti muşcat de viperă, trebuie să ştii că poţi muri în cinci ore, prin sufocare, dar decesul în astfel de cazuri survine rar. Un motiv este dat de faptul că mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt “uscate” fără inoculare de venin.
Simptomele muşcăturii de viperă
Semnele locale sunt uneori insoţite şi de semne generale: anxietate, transpiraţii, greţuri, vărsături, dureri abdominale, hipotensiune, tahicardie, mergând până la convulsii, insuficienţă respiratorie acută şi stop cardio-respirator, când există o reacţie anafilactică gravă.
Clasificarea mușcăturilor de viperă după gradul de toxicitate:
– Gradul 0 (fără reacție toxică) – urme ale mușcăturii, fără edem („umflare”) local.
– Gradul 1 (reacție toxică minimă) – edem („umflare” ) local în jurul mușcăturii, fără reacție sistemică.
– Gradul 2 (reacție toxică moderată) – edem al întregului membru mușcat, reacție sistemică minimă (vărsături, hipotensiune arterială tranzitorie).
– Gradul 3 (reacție toxică severă) – edem care se extinde rapid spre trunchi, stare de șoc, hemoragii sau alte reacții sistemice.
Ce măsuri de prim ajutor pot fi acordate
Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. „După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antiviperin. Poziţionaţi victima într-o poziţie culcată, cu capul şi bustul puţin ridicate şi locul muşcăturii poziţionat sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putinţă, pentru a putea avea un puls cât mai scăzut. Se aplică o bandă elastică, suficient de largă încât să permită circulaţia venoasă şi arterială a sângelui, dar care să realizeze o compresiune limfatică (să permită introducerea degetului arătător sub bandă).
După montarea benzii, se va curăţa rana cu apă şi săpun sau cu şerveţele antiseptice din trusa de prim ajutor. Se vor elimina orice bijuterii sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele), pentru că în caz de reacţii adverse la venin, cum ar fi umflături de tip şoc anafilactic, hainele şi accesoriile vor pune probleme serioase la îndepărtare. Se asigură confortul termic şi, dacă este posibil, se administrează oxigen. Monitorizarea semnelor vitale ale victimei (pulsul şi respiraţia) se va face în permanenţă. Trasează marginea zonei umflate la fiecare 15 minute cu un pix pentru a ajuta doctorii să judece gradul de expunere la venin”, a declarat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
Ce NU trebuie să faci:
– NU încerca să tai de-a lungul urmelor de colţi şi nu suge sângele cu venin, pentru că acesta se răspândeşte atât de repede încât nu vei avea ocazia să extragi prea mult.
– O tăietură în piele nu creează decât o rană urâtă şi creşte riscul de infectare, cu niciun beneficiu medical real.
– NU se aplică un dispozitiv de aspiraţie decât de către cadre medicale.
– NU se aplică un garou, pentru că dacă veninul rămâne concentrat în jurul muşcăturii, acesta va distruge rapid celulele, dar dacă îi este permis să se răspândească, toxinele se vor dilua şi se va reduce riscul de leziune a ţesuturilor.
– NU se aplică gheaţă sau obiecte reci, pentru că extragerea prin aspiraţie a veninului poate fi serios îngreunată de răcirea puternică a zonei.
– NU se va folosi ser antiviperin ca măsură de prim ajutor pe teren, din cauză că multe persoane au diferite alergii şi pot avea un şoc anafilactic.
– NU se vor consuma băuturi alcoolice, cafea şi stimulente.
Actualitate
Tânăr cercetat după ce ar fi fost prins cu substanțe interzise, în zona unui cimitir din Deva
Un tânăr, în vârstă de 19 de ani, din Simeria, este cercetat, după ce polițiștii ar fi descoperit asupra sa substanțe interzise.
“Tânărul de 19 ani a fost legitimat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din Deva, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 04:15, în zona unui cimitir din municipiul Deva. Acesta se afla, împreună cu alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină. În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra tânărului de 19 ani (în buzunarul gecii) o țigaretă confecționată artizanal, din foiță de culoare albă, precum și o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o hârtie de culoare neagră”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Toate bunurile descoperite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.
Actualitate
Etapă fără surprize în Liga 4 de fotbal Hunedoara
Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara este în plină desfășurare. La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat meciurile din etapa a XIV-a.
Primele clasate s-au impus lejer
Primele două clasate, Unirea DMO și Gloria Geoagiu, au jucat pe teren propriu și s-au impus fără probleme. Liderul, Unirea DMO, a învins, la Ciula Mare, cu 7-2, pe Dacia Orăștie, partida fiind considerată unul dintre derby-urile etapei. În urma acestui succes Unirea DMO își păstrează poziția din fruntea clasamentului, având, acum, 37 de puncte, iar cei de la Dacia Orăștie rămân pe poziția a cincea, cu 23 de puncte și golaveraj + 11. Pe poziția a doua se menține, cu 34 de puncte, Gloria Geoagiu, care a făcut scorul etapei, 8-0, cu ultima clasată, Minerul Uricani, singura echipă din campionat care nu a acumulat vreun punct până în prezent.
Cvarteul fruntaș se distanțează
Într-un alt derby al etapei, Aurul Brad a învins, pe teren propriu, cu 4-1, pe CFR Simeria. În urma acestui succes brădenii își păstrează locul de pe podium, cu 29 de puncte, iar simerienii rămân pe șase, cu 23 de puncte și golaveraj – 8. Atât Simeria, cât și Orăștie s-au îndepărtat de primele patru locuri, cele care la finalul sezonului regular, asigură participarea în Final Four. Pe locul al patrulea, cu 28 de puncte, se menține Retezatul Hațeg, în urma succesului, cu 3-0, de pe terenul celei de-a noua clasate, Victoria Călan (14 puncte).
Meci amânat din cauza zăpezii
Într-un alt joc, însă fără implicații majore pentru partea superioară a ierarhiei, penultima clasată, CSM Deva (3 puncte), a pierdut, cu 1-3, jocul de pe teren propriu cu CSM Vulcan, echipa învingătoare, cu 21 de puncte, păstrându-și locul al șaptelea. Un meci din această rundă, cel dintre Inter Petrila și Șoimul Băița, nu s-a disputat din cauza zăpezii mari care a acoperit gazonul stadionului din Valea Jiului, cel mai probabil această întâlnire urmând a fi reprogramată în primăvara anului viitor. Ca urmare a acestei amânări, cele două echipe în cauză își păstrează locurile în clasament, Petrila fiind pe opt, cu 18 puncte, iar Băița pe zece, cu 10 puncte.
Încă trei etape programate în acest an
În acest an mai sunt programate încă trei etape din sezonul regular, însă disputarea acestor runde poate fi pusă sub semnul întrebării, totul depinzând de starea vremii. Etapa viitoare, cea de-a XV-a, antepenultima programată în acest an, se pare că se va desfășura normal. Unul dintre meciurile rundei se joacă în devans, joi, 28 noiembrie, cu începere de la ora 14:30, fiind vorba despre întâlnirea dintre CSM Vulcan și liderul Unirea DMO, jocul fiind unul de urmărit. Celelalte meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 30 noiembrie, toate părând a fi extrem de intersante. Iese în evidență meciul dintre Retezatul Hațeg și Aurul Brad, cu implicații importante pentru podium și pentru Final Four. A doua clasată, Gloria Geoagiu, va juca, și ea, tot în deplasare, la Șoimul Băița, meciurile de la Crăciunești nefiind simple pentru nicio echipă din Liga 4 Hunedoara. Echilibrat se anunță și meciul dintre CFR Simeria și Inter Petrila, gazdele părând a avea prima șansă pe hârtie, însă ambele combatante au sincope în evoluții, putând oferi surprize oricând. La fel stă cazul și în jocul dintre Dacia Orăștie și Victoria Călan, și aici, ca și în cazul întâlnirii de la Simeria, gazdele fiind obligate să câștige meciul pentru a nu se îndepărta și mai mult de cvartetul fruntaș. De asemenea, runda propune și un derby al suferinței, în care se vor întâlni ultimele două clasate, Minerul Uricani și CSM Deva, echipa din Valea Jiului țintind, cu siguranță, primul rezultat pozitiv al sezonului, iar trupa de la poalele Cetății, cu siguranță, nu vrea să se întoarcă acasă cu mâna goală după acest meci.
Ce mai putem vedea în 2024
Ultimele două etape ale anului sunt programate luna viitoare. Etapa a XVI-a, programată înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, propune, la rândul ei, câteva meciuri interesante, capetele de afiș fiind meciurile Gloria Geoagiu – Dacia Orăștie și, respectiv, Aurul Brad – Dacia Orăștie, dar interesante se anunță și confruntările Inter Petrila – Retezatul Hațeg și Victoria Călan – CSM Vulcan, iar în partidele CSM Deva – Unirea DMO și Minerul Uricani – Șoimul Băița echipele vizitatoare pornesc cu prima șansă. În fine în runda a XVII-a, programată la mijlocul lui decembrie, cel mai interesant joc se anunță a fi Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, iar echilibrate se anunță a fi partidele CSM Vulcan – Aurul Brad și Dacia Orăștie – Inter Petrila. În schimb, însă, în meciurile Unirea DMO – Victoria Călan, Șoimul Băița – CSM Deva și CFR Simeria – Minerul Uricani echipele gazdă sunt văzute ca mari favorite.
Cum este sistemul competițional
La finele sezonului regular, primele patru clasate vor merge în Final Four, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare pentru Liga 3. De asemenea, locurile 5-8 vor juca într-un play-off de clasament, iar pozițiile 9-12 vor lupta în play-out pentru evitarea retrogradării.
Actualitate
Tichete sociale pentru grădiniță, disponibile din 26 noiembrie la DAS Deva
Marți, 26 noiembrie 2024, preșcolarii din Deva care nu au înregistrat absențe nemotivate în luna octombrie vor primi tichetele sociale pentru grădiniță, în valoare nominală de 132 de lei/lună/copil.
”Preșcolarii care nu au absențe nemotivate la grădiniță vor primi, marți, 26 noiembrie 2024, tichetele sociale pentru grădiniță, aferente lunii octombrie 2024. De stimulentul educațional beneficiază 12 copii, cu vârste între 3 ani şi 6 ani, care provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune și nu au absențe nemotivate la grădiniță. Tichetele sociale pentru grădiniţă pot fi ridicate de la casieria DAS Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), marți, 26 noiembrie 2024, între orele 8:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00. În prezent, tichetul pentru grădiniţă are o valoare nominală de 132 de lei/lună/copil şi poate fi folosit pentru achiziţionarea de produse alimentare şi de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite. Stimulentul educaţional se acordă lunar, pe tot parcursul anului şcolar şi este condiţionat de frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor, cu excepţia absenţelor din motive medicale, motivate. DE REŢINUT! Preşcolarii care au două absenţe nemotivate nu mai pot beneficia de tichete pentru grădiniţă în luna monitorizată. Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt finanţate de la bugetul de stat şi se acordă în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului acestora la educaţie. Potrivit legii, stimulentul educaţional nu se ia în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
Tichetele pot fi utilizate pentru produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite. Stimulentul educațional se acordă lunar, pe tot parcursul anului școlar, cu condiția frecvenței regulate la grădiniță. Copiii cu două absențe nemotivate pierd dreptul la acest beneficiu în luna monitorizată.
Programul este finanțat de la bugetul de stat și are ca scop stimularea accesului la educație pentru copiii din familii defavorizate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu o zi in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă