Connect with us
Data: 03/05/2024
.

Actualitate

Blocuri din Petroșani – expertizate, după ce ar fi fost afectate de seismele din Gorj. Locatarii se tem pentru siguranța lor

Publicat

pe

Trei blocuri din municipiul Petroșani au fost inspectate și urmează să fie expertizate tehnic, după ce locatarii s-au plâns că problemele mai vechi ale acestor imobile s-au acutizat în urma celor două seisme de peste 5 grade pe scara Richter, din județul Gorj.

O echipă a administrației locale, în frunte cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, însoțită de un proiectant, a mers, astăzi, la fața locului, pentru a vedea care este situația.

Este vorba despre blocul 19 de pe strada Minerului, precum și despre imobilele de la Triaj, aflate în proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că, la o primă evaluare, structura de rezistență a acestor blocuri nu este afectată, dar va trebui efectuată și o expertiză tehnică de specialitate. “Ca urmare a sesizărilor venite din partea locatarilor am fost în teren, la Blocul 19 de pe strada Minerului, precum și la imobilele de la Triaj, care se află în proprietatea CFR. Oamenii spun că problemele mai vechi ale acestor construcții s-ar fi acutizat în urma celor două cutremure de peste 5 grade pe scara Richter și se tem pentru siguranța lor. Împreună cu mine s-a aflat un proiectant, precum și specialiștii din Primăria Municipiului Petroșani, pentru o primă evaluare a acestor imobile, pentru care va trebui efectuată și o expertiză tehnică de specialitate. La o primă analiză, structura de rezistență a acestor blocuri nu este afectată, însă cu siguranță există degradări cauzate de vechimea imobilelor și de umezeala din subsol ori de intemperii”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Adresă către CFR

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a mai spus că, pentru imobilele din zona Triaj va trimite o adresă oficială celor de la CFR pentru a lua măsuri de urgență în vederea reabilitării și consolidării acestora, care au mari probleme cu acoperișurile și cu hornurile.

De asemenea, astăzi, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) pentru a analiza cele două cazuri, de pe strada Minerului și strada Transilvaniei, din municipiu, urmând a fi anunțate măsurile care vor fi adoptate.

Actualitate

Un bărbat a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare.

La data de 02 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Certejul de Jos, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare organizată în baza unei autorizații legal emise pe raza localității Boholt, împreună cu alte persoane, fiului său în vârstă de 34 ani i s-ar fi descărcat accidental arma de vânătoare lovind mortal în zona pieptului un bărbat în vârstă de 44 ani , participant la vânătoare, transmite IPJ Hunedoara.

Din primele verificări s-a stabilit că vânătoarea se desfășura în baza unei autorizații legal emise.

Poliţiştii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și în acest caz, au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tradiții în Vinerea Mare

Publicat

pe

Redactat de

În Vinerea Mare, respectăm tradițiile cu strictețe, evitând anumite activități considerate nepotrivite sau nefericite în această zi specială.

De exemplu, se spune că tot ce este semănat sau sădit în această zi nu va rodi, așa că evităm muncile agricole și domestice. De asemenea, sacrificarea animalelor, curățenia și spălatul sunt amânate pentru alt moment din săptămână. Evităm să ne tundem sau să mâncăm urzici și preparate cu oțet, ca semn de respect pentru suferințele lui Iisus în această zi.

Slujba din Vinerea Mare este centrală în tradiție, aducând comunitatea ortodoxă împreună într-o atmosferă solemnă. Ritualurile din cadrul slujbei, precum scoaterea Sfântului Epitaf din altar și înconjurarea bisericii de trei ori, sunt momente semnificative în această zi. Un obicei aducător de sănătate este scăldarea de trei ori în apă rece, iar aprinderea lumânărilor la slujbă și aducerea lor acasă este un gest de comemorare a celor dragi.

FOTO: ZIUADEVEST.RO

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tragedie la Petrila. Un bărbat a murit strivit de un utilaj

Publicat

pe

Redactat de

Tragedie la Petrila. Un bărbat a murit strivit de un utilaj

La data de 02 mai 2024, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată în jurul orei 20:16, de către administratorul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că, la punctul de lucru a găsit un angajat decedat sub un utilaj.

Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 61 ani, angajat al societății, sub cupa unui utilaj de tip ifron, posibil strivit de componentele sale metalice.

Au fost anunțați reprezentanții ITM Hunedoara.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate