Actualitate
Bărbatul bănuit de crima de la Simeria a fost prins
Bărbatul de 47 de ani, bănuit de crima de la Simeria, a fost prins. Acesta a fost depistat pe raza orașului Simeria, iar la vederea oamenilor legii ar fi încercat să fugă. Unul dintre polițiști a efectuat un foc de avertisment cu arma din dotare, pentru a-l opri.
„În urmă cu puțin timp, în urma activităților întreprinse, bărbatul de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat, a fost prins și condus la sediul Poliției Orașului Simeria, pentru audieri și luarea măsurilor legale. Acesta a fost prins în jurul orei 15:00, pe raza orașului Simeria, de către polițiști și jandarmi. La vederea oamenilor legii, bărbatul a încercat sa fugă, fiind urmărit si imobilizat, după ce unul dintre polițiști a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, cu arma din dotare”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul este dintr-o comună din Gorj și a fost dat în urmărire și căutat de polițiști. El este acuzat că ar fi omorât o femeie de 70 de ani, victima fiind mama fostei sale concubine.
Victima a fost descoperită sâmbătă seara, de către fiica sa, atunci când s-a întors acasă de la serviciu. Aceasta a găsit uşa locuinţei întredeschisă, iar în casă se afla fostul său concubin, care a încercat să o tragă în apartament. Femeia a reuşit să scape, moment în care bărbatul a fugit. Când a intrat în casă, aceasta şi-a găsit mama căzută pe podea. Femeia în vârstă de 70 de ani a fost supusă procedurilor de resuscitare, însă medicii au fost nevoiţi să declare decesul acesteia.
Din primele verificări ale poliţiştilor rezultă indicii privind comiterea infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Reclamat pentru tâlhărie, cu câteva zile înainte de tragedie
Cu câteva zile înainte, bărbatul a fost reclamat de către fosta concubină pentru tâlhărie. „Cu privire la cel bănuit de comiterea infracțiunii de omor, în data de 04 octombrie 2023, la ora 00:14, femeia de 52 de ani, din Simeria, a apelat SNUAU 112 și a reclamat faptul că fostul său concubin, în vârstă de 47 de ani, a intrat peste ea în casă și i-a furat telefonul mobil. La fața locului s-a deplasat patrula de intervenție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi a pătruns pe fereastră în imobilul situat în orașul Simeria, de unde a sustras mai multe bijuterii, un telefon mobil și un portofel în care se aflau mai multe documente și o sumă de bani, după care a mers în camera fostei concubine, iar în momentul în care aceasta s-a trezit, bărbatul a pus-o în imposibilitatea de a se apăra apăsând-o cu un prosop în zona gurii pentru a nu putea să strige după ajutor. Ulterior, acesta a părăsit imobilul, fiind depistat de polițiști pe o stradă din orașul Simeria, imobilizat și condus la sediul Poliției Orașului Simeria, pentru cercetări. În urma controlului corporal, toate bunurile menționate sustrase au fost găsite asupra sa”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
Deva: Distribuirea tichetelor gratuite pentru transport public începe din 25 noiembrie
Primăria Municipiului Deva anunță că, în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2024, pensionarii cu venituri lunare de până la 2000 de lei pot ridica tichetele gratuite de transport public pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025.
Distribuirea se va face la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, pe baza următoarelor documente: cuponul de pensie (ultimul disponibil); cartea de identitate.
Pentru beneficiarii care se confruntă cu situații speciale, cum ar fi probleme medicale sau absența din localitate, tichetele vor putea fi ridicate după data de 23 decembrie 2024, în fiecare zi de vineri, între orele 10:00-12:00, de la sediul Primăriei Municipiului Deva.
”Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa persoanelor care beneficiază de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public local (pensionarii cu venituri lunare mai mici de 2000 de lei/lună, inclusiv), că în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2024, tichetele gratuite pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025, se distribuie la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva (holul intrării laterale), după următorul program: Luni – Joi, între orele 8:00-13:00; Vineri, între orele 8:00-12:00. După același program pot să își ridice tichetele de călătorie și beneficiarii legilor speciale: Legea nr. 44/1994 – Veterani de război, Legea nr. 118/1990 – Foști deținuți politici, Legea nr. 341/2004 – Revoluționari, Legea nr. 189/2000 – Deportați sau refugiați, HG nr. 1364/2006 – Donatori de sânge, HCL nr. 225/2008 – Cetățeni de onoare. Aceștia trebuie să prezinte cartea de identitate și documentele de încadrare în categoriile de beneficiar. Pensionarii sunt obligați să prezinte ultimul cupon de pensie și cartea de identitate. Beneficiarii aflați în situații deosebite (probleme medicale, absență din localitate etc.) vor putea să își ridice tichetele de călătorie gratuite (pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025), după data de 23 decembrie 2024, în fiecare zi de vineri, de la sediul Primăriei Municipiului Deva, între orele 10:00-12:00. Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579/int. 136, de luni până vineri – între orele 9:00-12:00”, informează reprezentanții Compartimentului de presă al Primăriei Municipiului Deva.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
„Cadouri de Crăciun pentru copiii abandonați și bunicii uitați” – un gest de solidaritate la Hunedoara
În spiritul sărbătorilor de iarnă, administrația locală din Hunedoara, în parteneriat cu Subfiliala de Cruce Roșie și Biblioteca Municipală Hunedoara, continuă tradiția evenimentului caritabil „Cadouri de Crăciun pentru copiii abandonați și bunicii uitați”. Acțiunea își propune să aducă un strop de bucurie celor mai vulnerabili dintre noi – copii și vârstnici care, din păcate, duc lipsa sprijinului familiei.
Hunedoreni, sunteți invitați să contribuiți la această inițiativă, donând cadouri ambalate și etichetate cu atenție, astfel încât acestea să ajungă exact acolo unde este cea mai mare nevoie. Darurile pot fi aduse între 2 și 12 decembrie 2024, în intervalul orar 8:00 – 14:00, la sediul Bibliotecii Municipale Hunedoara, situat pe strada Constantin Brâncuși, nr. 2, bloc X2.
Cum poți ajuta?
Pentru a ușura procesul de distribuție, cutiile trebuie să fie clar etichetate, specificând destinatarii – „Cadou pentru băiat 3-5 ani”, „Cadou pentru bunic”, etc. Conținutul acestora poate varia de la dulciuri și jucării, la articole vestimentare noi, dar trebuie să fie corespunzător categoriei de vârstă și nevoilor specifice. Organizatorii recomandă evitarea alimentelor perisabile sau ambalate în recipiente fragile, precum borcanele de sticlă, pentru a preveni deteriorarea lor.
Acțiunea este un apel la generozitate și solidaritate, oferind comunității oportunitatea de a transforma Crăciunul într-o sărbătoare a iubirii și speranței pentru toți.
„Împreună putem aduce zâmbete pe chipurile unor copii și bunici care au mare nevoie să simtă magia sărbătorilor. Un cadou poate însemna mai mult decât un obiect – poate deveni simbolul căldurii sufletești și al sprijinului comunității”, transmit organizatorii.
Cine beneficiază?
Cadourile vor fi distribuite, fără a fi desfăcute, către copiii și bunicii din Hunedoara aflați în situații dificile. Organizatorii subliniază importanța respectării cerințelor privind starea bunurilor donate, pentru a asigura un Crăciun fericit tuturor beneficiarilor.
Prin gesturi simple, fiecare hunedorean poate contribui la aducerea unui strop de lumină în viețile celor mai puțin norocoși. Haideți să transformăm sărbătorile într-o lecție de generozitate!
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!
Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale, dar cea mai importantă resursă a acestui județ este resursa umană.
Către oamenii din acest județ, către fiecare cetățean se îndreaptă preocupările și întreaga atenție a candidaților Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare și prezidențiale. Dezvoltarea trebuie să fie unitară și nu mai trebuie să existe decalaje majore între zonele urbane și zonele rurale.
Iar în acest sens, Partidul Național Liberal vine cu un Pact pentru Satul Românesc, aplicabile cu mult succes în județul Hunedoara.
Regiunile rurale din România acoperă 87% din teritoriul țării, pe care locuiește 44% din populație. Este un areal divers, cu niveluri de dezvoltare diferite, cu particularități socio-economice și tendințe demografice. Această diversitate reprezintă una dintre cele mai bogate resurse ale României, de o importanță vitală pentru viitorul țării. Iar reprezentanții PNL au identificat soluțiile ce vor asigura stabilitatea celei mai importante resurse pentru fermieri: apa. În județul Hunedoara și, deopotrivă, la nivel național, acest Pact pentru Satul Românesc este viabil și pentru implementarea lui se vor zbate parlamentarii liberali care îi vor reprezenta pe oameni.
Planurile PNL includ o dezvoltare accelerată pentru satul românesc, care să pornească de la o infrastructură modernă de transport, să ofere acces deplin la toate utilitățile, să înființeze centre de procesare aproape de zonele de producție, dar și oferirea de stimulente pentru agricultura ecologică.
Satul românesc are cu adevărat nevoie de un asemenea Pact pentru a răspunde tendințelor și provocărilor generate de globalizare, urbanizare arhitecturală, de lipsa oportunităților sociale și economice, depopulare și îmbătrânire.
Votează PNL la alegerile parlamentare pentru a asigura satului românesc șansa la dezvoltare!
Partidul Național Liberal Filiala Huneedoara
CMF 11240002
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Doliu în sport: a murit Béla Károlyi!
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Aparat RMN de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene, pus în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cercetări efectuate de polițiști la o asociație de protecție a animalelor din Orăștie. Export de câini și pisici cu destinația Franța
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Lista sectoarelor de drumuri judeţene închise pe perioada iernii 2024 – 2025
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Un tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi comis două furturi în 24 de ore
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 18-24 noiembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Stiri nationalecu 19 ore in urma
ANAF: Contribuabilii mici au obligația de a depune Declarația D406 (SAF-T), de la 1 ianuarie 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Peste o mie de permise de ședere au emis polițiștii de Imigrări Hunedoara, în primele 10 luni ale anului