Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

Centenar pentru echipa de fotbal Minerul Lupeni

Publicat

pe

Vreme de mai bine de un secol, fotbalul a reprezentat la Lupeni un spectacol sportiv plin de pasiune, de emoție, de fair-play și de neprețuite amintiri.

O parte dintre acestea au fost rememorate sâmbătă, 23 martie 2023 în cadrul unui eveniment de suflet, organizat de conducerea actuală a Clubului Sportiv Minerul Lupeni, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, eveniment menit să consemneze aniversarea celor 100 de ani care s-au scurs de la primul meci oficial într-un campionat de fotbal al acestei echipe care avea să joace, de-a lungul unui secol, un rol deosebit de important în viața comunității locale din Lupeni.

Sute de veterani ai fotbalului care și-au legat de-a lungul timpului numele de echipa Minerul Lupeni, dar și oficiali ai administrației locale, ai Asociației Județene de Fotbal, ai cluburilor sportive din municipiul Lupeni și numeroși suporteri au venit la această întâlnire cu istoria fotbalului lupenean. Bucuria reîntâlnirii cu sportivi care au scris istorie sub fanionul roșu-negru al CS Minerul Lupeni a fost una fără margini, îmbrățișările, strângerile de mâini, zâmbetele și chiar lacrimile de bucurie fiind tot atâtea repere ale unei reușite întâlniri sub semnul sportului cu balonul rotund, care a fost ”rege” al sporturilor în toți acești ani, și la Lupeni.

Într-o frumoasă reîntâlnire a jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor, sponsorilor și suporterilor clubului Minerul Lupeni, din mai multe generații, evenimentul organizat la Lupeni cu prilejul acestei aniversări centenare a prilejuit autorităților locale ocazia de a-i premia pe cei care, în toți acești ani, au scris istorie în fotbalul din Valea Jiului. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a fost cel căruia i-a revenit plăcuta misiune de a înmâna diplomele de onoare și medalii aniversare unora dintre figurile emblematice ale fotbalului lupenean, fiind dublat în acest demers de ul alt pasionat suporter și susținător al sportului din municipiul Lupeni, Emil Părău. În rândul celor premiați s-au regăsit nume precum: Constantin Cătuți, Dorel Maria, Tiberiu Benea, Viorel Stancu, Toni Sedecaru, Mugurel Radu, Cornel Irina, Bogdan Spafiu, Claudiu Frumoca, Petre Zlate, Petre Popa, Ioan Dosan, Romulus Leca, Viorel Păuna, Ionel Popa, Sorin Bejan, Valer Nichimi, Toni Svedak, Traian ”jalon” Câmpean, Sebastian Noață, Adi Câmpean, Robert Cristian, Raul Cișmariu, Marius Szoradi, Ciprian Luca, Emil Lumperdean, Lucu Lumperdean, Ovidiu Brănețiu, Lucian Burchel, Tiberiu Csik, Flavius Boroncoi, Horațiu Lasconi, Dan Voicu, Nicolae Krautil, Vasile Ciulă, Ovidiu Tâlvan, Dumitru Teleche, Gigel Bană, Mihai Ciorea, Francisc Acs, George Neagu, Ovidiu Vezan și mulți alții.

Tot așa cum, într-un gest de onoare demn de toată admirația, la festivitatea de premiere a valoroșilor oameni de fotbal de la Minerul Lupeni, primarul Lucian Resmeriță a readus în atenție personalitatea probabil celui mai valoros om de sport al Lupeniului din toate timpurile, Carol (Piu) Creiniceanu, reprezentat la această întâlnire de suflet de soția și copiii săi, veniți special de la București. Similar, pe buzele tuturor a fost și numele altor oameni de sport de mare valoare, precum: Alfred Kalman, Vasile Lazăr, Ștefan Szoke, Tudor Paraschiva, Mihai Basarab, Petre Libardi, Stelian Homan, Gogu Tonca,  ș.a.m.d. În memoria acestora și a tuturor celor care au trecut, între timp, în eternitate, a fost oficiat un Te Deum de către un sobor de vredinici slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

”Este o mare bucurie pentru municipiul Lupeni, pentru noi toți, faptul că ați venit aici într-un număr atât de mare să sărbătorim împreună centenarul fotbalului lupenean,  cei 100 de ani care s-au scurs de la momentul debutului acestei echipe într-un campionat oficial de fotbal. Suntem cu toții onorați de prezența unui număr atât de mare de valoroși oameni care au scris istoria fotbalului de la Minerul Lupeni. Vă aduc, tuturor, gândurile mele bune și salutări din partea tatălui meu care, chiar dacă nu a putut fi astăzi aici, a demonstrat de-a lungul anilor că a iubit și iubește foarte mult acest sport și căruia îi mulțumesc și eu că a reușit să-mi transmită această dragoste pentru fotbal. Mă bucur că, împreună cu administrația locală și mediul de afaceri local reușim să ținem sus stindardul acestui sport, atât de iubit de suporteri și atât de îndrăgit de sportivi. Întâmpinăm acest moment aniversar cu bucuria de a fi, astăzi, pe primul loc în campionatul în care jucăm și cu dorința ca, la finalul acestei ediții de campionat în Liga a IV-a să putem intra la barajul pentru promovare și să câștigăm dreptul de a juca, din ediția viitoare, în Divizia C. Sunt convins că întâlnirea cu dumneavoastră, sportivii valoroși care au scris istorie la Minerul Lupeni îi va ambiționa și mai mult pe cei care reprezintă astăzi clubul nostru pe terenul de fotbal către îndeplinirea acestui obiectiv. În încheiere vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru fotbalul lupenean, pentru bucuriile pe care le-ați adus suporterilor și pentru faptul că sunteți repere valoroase ale fotbalului românesc pe care le apreciem și respectăm ca atare”, a spus, în discursul său, primarul Lucian Resmeriță.

Dincolo de festivitatea de premiere a valoroșilor fotbaliști, antrenori, conducători de club ai Minerului Lupeni din toate generațiile, evenimentul prilejuit de centenarul competițional al fotbalului lupenean a fost dublat de un meci demonstrativ de fotbal, în care cei prezenți i-au putut revedea pe teren pe unii dintre sportivii a căror evoluție sub culorile Minerului Lupeni, de-a lungul timpului, a făcut ca acest sport să fie, cu adevărat, considerat drept ”sportul rege”, și aici, în municipiul Lupeni.

Advertisement

Actualitate

„Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”: Programe artistice și ateliere tematice în centrele din subordinea DGASPC Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

“Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, celebrată astăzi, 3 decembrie, va fi marcată în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, prin rograme artistice și ateliere tematice.

 

În fiecare an, la data de 3 decembrie, este marcată “Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, în semn de solidaritate cu acestea. În 2024, DGASPC Hunedoara, împreună cu beneficiarii centrelor rezidențiale și de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din subordinea instituției, alături de reprezentanți ai unor instituțiilor publice și private, vor marca această zi ca un nou prilej de conștientizare a problematicii persoanelor cu dizabilități.

„Toți diferiți, toți egali”

Potrivit reprezentanților instituției, această zi va fi marcată de către DGASPC Hunedoara în toate serviciile de tip rezidențial pentru copii și persoane adulte cu dizabilități, prin organizarea de programe artistice dedicate acestui eveniment ce se vor desfășura cu participarea tuturor beneficiarilor, ateliere de lucru manual cu tematică de Crăciun și mese festive.

Advertisement

“Agenda evenimentelor dedicate acestei zile va debuta la cele trei centre din Păclișa sub tema “Toți diferiți, toți egali”. Vor fi organizate ateliere de lucru manual si desen pentru beneficiari sub denumirea ”Poveștile noastre” și va fi realizat un ”Copac al dorințelor” cu lucrări personale. Apoi în cadrul atelierelor de muzică beneficiarii își vor exprima emoțiile prin cântec într-un mic spectacol de colinde, cântece patriotice și iarnă. Agenda continuă la cele două centre din Brad, ocazie cu care beneficiarii mai tineri îi vor vizita pe cei mai în etate. Va fi organizată o tombolă aniversară pentru toți participanții iar apoi un grup de măicuțe de la Mănăstirea Crișan vor susține un program de colinde. Ziua se va încheia cu un program artistic susținut de tineri artiști instrumentali din localitate. Acțiunile vor continua la centrul din Geoagiu cu vizita elevilor de la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza și a preotului local. Vor fi prezenți în vizită și beneficiari din cadrul Locuințelor Protejate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Orăștie. Aceștia din urmă își vor încheia ziua vizitând Târgul de Crăciun din Orăștie. Evenimentele dedicate acestei zile se vor încheia la centrul din Brănișca prin acțiunea Asociației Inimi Generoase. Vor fi donate beneficiarilor dulciuri și lucrări, realizate de copii la atelierul meșteșugăresc al asociației, constând în brăduți și felicitări. Acțiunea se va încheia cu colindele și urările copiilor”, au informat reprezentanții DGASPC Hunedoara.

Aproape 20.000 de adulți și peste 1.300 de copii cu dizabilități

Situația statistică la nivelul DGASPC Hunedoara indica, la sfârșitul trimestrului al treilea al anului 2024, un număr de 19.911 persoane adulte cu dizabilități neinstituționalizate și 1.375 copii cu dizabilități, persoane care beneficiază de drepturile și facilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. Tot la această dată, în sistemul de protecție al DGASPC Hunedoara, beneficiau de servicii de găzduire și îngrijire 344 persoane adulte cu dizabilități.

“DGASPC Hunedoara urează tuturor celor care sărbătoresc Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi” multă sănătate şi linişte sufletească!”, a transmis Geanina Marina Ianc, director general la DGASPC Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Noutăți din comuna Pui

Publicat

pe

Redactat de

Din luna octombrie administrația publică locală din comuna Pui și-a preluat atribuțiunile. Prezent, săptămâna trecută, în emisiunea SPUNE CE CREZI, deifuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV și moderată de colega noastră Ioana Popescu, noul primar al comunei Pui, Ovidiu Ciolea, a vorbit despre lucrurile cu care se confruntă la început de mandat, dar și despre planurile de viitor.

Datoriile se vor stinge, iar proiectele începute vor fi finalizate

În prima parte a emisiunii, Ovidiu Ciolea a vorbit despre problemele existente în comună și modalitățile de rezolvare, fiind vorba despre datorii și de proiecte nefinalizate, dând asigurări că aceste aspecte vor fi reglementate. “Avem datorii, ca și mai toate UAT-urile, mai mari sau mai mici. Deci cam peste tot sunt probleme. Nu vreau să vorbesc de sume, dar datoriile sunt destul de consistente la Pui, dar îmi doresc să le reglăm în timp. Sunt și unele proiecte nerealizate. Mai avem de făcut recepții la unele proiecte. Este vorba despre proiecte bune, care ajută la dezvoltarea comunei. Avem, de exemplu, grădinița cu program prelungit, lucrare începută de mult timp, dar e bine că s-a încheiat și putem da drumul activității începând cu anul școlar viitor. De asemenea, mai este canalizarea în Hobița, Uric și Râu Bărbat, la fel un proiect foarte bun, dar nerecepționat, însă este în termen și îl vom finaliza. Ar mai fi căminul cultural de la Ponor, care mai trebuie finalizat și recepționat. De asemenea, mai sunt și câteva drumuri, lucrările la acestea nefiind recepționate de prin 2028 – 2019, dar sperăm să le finalizăm. Le luăm pe rând, pe fiecare”, a spus Ovidiu Ciolea.

Rezolvarea problemei terenurilor întăbulate greșit, o prioritate

Primarul din Pui a vorbit și despre o chestiune ce trebuie rezolvată urgent, fiind vorba de corectarea întăbulării terenurilor, care nu este conformă cu realitatea. „În momentul de față ne confruntăm cu o problemă ce necesită o rezolvare destul de urgentă, fiind vorba despre terenuri. Mai exact de terenurile care au fost întăbulate la lucrările de la conducta de gaz BRUA ce trece prin comună. Acolo sunt decalaje foarte mari, mai ales în ce privește suprapunerea unor suprafețe. Este vorba despre circa 500 de terenuri, care trebuie remăsurate. Întăbularea a fost făcută greșit. Fără a acuza fosta conducere a comunei, din ce am vorbit cu oamenii, dar și cu firma care a executat măsurătorile și cu angajații Primăriei, a fost o lipsă de comunicare. Dacă se comunica, nu cred că se ajungea aici. Este o problemă pe care va trebui să o rezolvăm cu prioritate”, a precizat primarul din Pui.

Este nevoie de colaborare în Consiliul Local pentru dezvoltarea așezării

Ovidiu Ciolea a mai vorbit și despre proiecte de viitor, subliniid că este nevoie de colaborare în Consiliul Local, așa cum există cu angajații Primăriei, pentru dezvoltarea comunei. „Oamenii din Primărie își fac treaba destul de bine și nu sunt probleme în acest sens. Lucrez cu aceeași angajați, care au răms pe posturile lor, și colaborez foarte bine cu dânșii și, din câte am înțeles, acest lucru este reciproc. În ce privește Consiliul Local am oarece probleme, fiind în minoritate, legate de unele proiecte, dar sper că cei care sunt majoritari vor vota pentru binele comunei. Sunt proiecte care trebuie derulate în viitor. Unul dintre acestea este introducerea gazului metan, iar când se va deschide sesiunea de proiecte pe acest domeniu vom depune documentația. De asemenea, avem încă drumuri neasfaltate sau care necesită pietruire. La fel este și cu alimentarea cu apă, aproape jumătate din satele comunei nefiind legate la rețea. La acest capitol problemele cele mai mari sunt în Fizești și Federi. Satele de munte ale comunei, unde trebuie să găsim o sursă de captare a apei. Când este secetă, cum a fost și în vara acestui an, locuitorii de acolo s-au confruntat cu lipsa apei. Sper ca toate aceste probleme să le putem rezolva în viitor. Îmi doresc ca în viitor să atragem și investitori, pentru crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri”, a declarat Ovidiu Ciolea.

Pregătiți de iarnă și de sărbători

Primul din Pui a discutat și despre subiecte de sezon, precum venirea iernii și pregătirile de sărbători. „Încălzirea se face, în general, cu lemne, și nu cred că vor fi probleme. Cu siguranță, însă, nu vor fi probleme la instituțiile publice, în special la școli. De asemenea, suntem pregătiți și pentru deszăpeziri și nu cred că iarna ne va lua prin surprindere. Legat de sezonul rece, în decembrie așteptăm, cu toții, sărbătorile. În comună va fi iluminat festiv, vor fi brazi împodobiți și sperăm ca micuții să primească și cadouri de Crăciun din partea administrației. Le doresc concetățenilor mei toate cele bune și sărbători cu multe bucurii și îi asigur de colaborare și sprijin total din partea mea, a precizat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui, în emisiunea SPUNE CE CREZI difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HD TV.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.

“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;

– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;

– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.

Advertisement

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate