Actualitate
Spectacol impresionant, la Țebea. Regal folcloric oferit publicului numeros de nume consacrate ale muzicii populare și tineri interpreți
Publicul numeros prezent, duminică, la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, s-a bucurat de frumoasele cântece românești. Spectacolul, organizat în a doua parte a zilei, a fost unul impresionant. Nume consacrate ale muzicii populare alături de tineri interpreți au urcat pe scenă, oferind un adevărat regal folcloric. A fost o ediție cu totul specială, prin care s-a marcat împlinirea a două secole de la nașterea “Crăișorului Munților”.
Serbările Naționale de la Țebea au reunit, și în acest an, mii de oameni veniți din toate colțurile țării. După manifestările comemorative din Panteonul Moților, acolo unde își doarme somnul de veci marele erou național Avram Iancu, lângă Gorunul lui Horea, în a doua parte a zilei, pe scena amplasată în imediata vecinătate, a avut loc un spectacol extraordinar de muzică populară.
Cei mai de seamă interpreți de folclor au bucurat publicul cu cântecele lor
Nume mari ale folclorului românesc, dar și tineri interpreți, au urcat pe scenă, în cadrul spectacolului din cadrul Serbărilor Naționale de la Țebea, oferit de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul „Crai Nou”, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Constantin Enceanu, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuță, Cornel Borza, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Ovidiu Homorodean au adus, cu multă emoție, în fața publicului prezent, cântecele care i-au însoțit pe români prin istorie. Alături de aceste nume consacrate ale folclorului românesc, pe scenă au urcat și tineri interpreți de muzică populară, precum Vlad Lință, Claudia Colniceanu, Delia Gandore, Roberta Selagea, Ionuț Cocoș, Daniel Breban și Ștefan Țîrdea. Acompaniamentul a fost asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” (dirijor: prof. George Cîlțea, coregrafia Cătălin Bălan și Mircea Resiga).
Și în acest an, spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor, iar cei care nu au putut să fie prezenți la Țebea, l-au putut urmări la TVR 1, în direct.
Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara: „Un public cald și numeros, care a susținut toți artiștii”
„A fost o ediție specială, cu participare numeroasă. Un public extraordinar, care a participat într-un număr mult mai mare comparativ cu anii anteriori, și care a susținut toți artiștii. Spectacolul a fost transmis în direct pe TVR. Au fost aproximativ trei ore de transmisiune în direct, ceea ce a presupus o organizare foarte riguroasă. Toți artiștii au fost la înălțime și și-au ales repertoriile foarte bine. Anul acesta, au fost și opt tineri artiști, laureați ai unor festivaluri mari din țară. Ne-am gândit că, anul acesta, fiind o ediție specială la Țebea, să invităm laureați ai festivalurilor mari din țară, să fie pe o scenă extraordinară, cum este cea de la Țebea, alături de generația de aur. Spectacolul a fost impresionant, un spectacol frumos, extraordinar de reușit. Publicul prezent s-a bucurat de frumoasele cântece românești (…) Am avut invitați din diverse zone ale țării (…) Sibiu, Bihor, Moldova, Oltenia, Ialomița și alți interpreți, alături de hunedoreni consacrați. Spectacolul a fost prezentat de doamna Iuliana Tudor, care a avut o prestație extraordinară”, a declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Un spectacol pregătit din timp, cu minuțiozitate, de o întreagă echipă
Timp de mai bine de trei ore, participanții s-au bucurat de momente frumoase în cadrul spectacolului folcloric, a cărui pregătire a fost lungă și complexă. „Pregătirea unui astfel de spectacol durează câteva luni (…) Sunt foarte multe lucruri care trebuie puse la punct. În plus, este o locație atipică, pentru că, una este să organizezi un eveniment în piața unui oraș sau într-o sală de spectacole, și alta, într-un câmp gol, unde nu prea ai nimic la dispoziție. Organizarea este dificilă, dar merită. O citez pe doamna Iuliana Tudor, care spunea că, la Țebea, este singurul eveniment cu caracter istoric care se mai organizează în țară la un asemenea nivel. Aducem mulțumiri publicului minunat prezent, în fiecare an, la Țebea. Mulțumim Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijin, finanțare, pentru tot. Începând de la domnul președinte Laurențiu Nistor, toți cei din Consiliul Județean Hunedoara au fost acolo și ne-au susținut, chiar am avut o echipă puternică, o echipă a Consiliului Județean Hunedoara și a celorlalte instituții implicate în organizarea acestor manifestări cu o deosebită importanță. A fost un efort comun și acest lucru trebuie subliniat pentru că, într-adevăr, chiar așa a fost”, a mai declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Sursa foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara
Actualitate
Călin Petru Marian, după exercitarea dreptului de vot: ”Am votat pentru prosperitatea poporului român, pentru demnitate, pentru un parcurs european”
Călin Petru Marian a subliniat importanța alegerilor parlamentare pentru viitorul țării, în cadrul declarației făcute la ieșirea din secția de votare. Marian a precizat că votul său reflectă susținerea pentru valori care promovează interesele și aspirațiile cetățenilor.
„Am votat pentru prosperitatea poporului român, pentru demnitate, pentru un parcurs european. Am susținut un om cu verticalitate, demnitate, un bun familist care iubește poporul român. Îmi doresc ca toți cetățenii județului să meargă la vot și să aleagă cu mintea și sufletul pentru un viitor european și pentru democrație”, a transmis Călin Petru Marian.
FOTO: Facebook@Călin Petru Marian
Actualitate
Alegeri în siguranță: fără incidente majore raportate până acum
Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Comunicare Hunedoara, până la această oră nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral.
Angajații M.A.I. rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
Reamintim că, în cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale. În acest sens, au fost aplicate sancțiuni pentru continuarea propagandei electorale, în majoritatea cazurilor fiind aplicate avertismente.
De la începerea votării, nicio persoană nu a fost sancționată contravențional.
Reiterăm că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00, este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate.
Actualitate
Accident rutier în Petroșani: O femeie încarcerată și un copil rănit, transportați la spital
O femeie de 25 de ani și un băiețel de 9 ani au fost transportați de urgență la spital în urma unui accident rutier produs în municipiul Petroșani, implicând un autoturism cu șase persoane și un autocamion staționat. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea femeii, iar echipele medicale au acordat îngrijiri copilului rănit.
În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier pe raza municipiului Petroșani.
Spre eveniment au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Sosiți la fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate un autoturism în care se aflau 6 persoane (4 adulți și 2 minori) și un autocamion care staționa.
În urma impactului, o femeie, în vârstă de 25 de ani, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru extragerea acesteia în siguranță.
Tânăra a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la UPU Petroșani.
De asemenea, unul dintre copii, un băiețel în vârstă de 9 ani, a fost asistat medical și ulterior a fost transportat la aceeași unitate spitalicească, pentru investigații suplimentare.
Celelalte 4 persoane se află în afara oricărui pericol.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația se desfășoară normal pe ambele sensuri de mers
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
DAS Deva distribuie, de vineri, tichetele de călătorie gratuite, destinate persoanelor cu dizabilități