Connect with us
Data: 26/07/2025
.

Actualitate

Admitere liceu 2025: Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate

Publicat

pe

 

Rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a opta care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate astăzi, 23 iulie 2025, de Ministerul Educației și Cercetării, pe site-ul admitere.edu.ro.

Vezi AICI rezultatele

În județul Hunedoara, 1.825 de absolvenți de gimnaziu, reprezentând 95,6 la sută, din totalul de 1.910 de candidați, au fost repartizați în învățământul liceal de stat, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației.

Sursa: Ministerul Educației și Cercetării

85 de elevi hunedoreni au rămas de repartizat

Un număr de 85 de elevi (4,4 la sută) nu au fost repartizați în această primă etapă și vor participa la cea de-a doua, programată în luna august.

Advertisement

Din totalul de 1.850 de locuri disponibile, un număr de 25 au rămas libere, la nivelul județului Hunedoara, după prima repartizare.

 

Între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.

A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 – 2026, se desfășoară în perioada 1 – 19 august. La această etapă vor putea participa absolvenții nerepartizați

Reamintim că, în județul Hunedoara rata de promovare la Evaluarea Naţională a fost, anul acesta, de 82,15 la sută, cea mai mare din ultimii cinci ani și mai ridicată comparativ cu 2024 când a fost 73,53 la sută.

Advertisement

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Actualitate

Incendiu puternic la Lupeni. Un bărbat a suferit arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului

Publicat

pe

Redactat de

 

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului, în urma unui puternic incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, la Lupeni.

Flăcările au cuprins mai multe adăposturi pentru animale și alte construcții improvizate, de pe strada Zănoaga, din localitate. La fața locului au intervenit pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni.

“Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere la celelalte anexe din imediata apropiere. Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, care a fost surprins de eveniment, a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul intervenției și ulterior a fost transportat de către paramedici, la spitalul din Petroșani, pentru tratament de specialitate”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Pompierii au lichidat incendiul, iar la ora transmiterii acestei știri acționau în continuare pentru înlăturarea efectelor negative.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Caniculă și furtuni. Cod portocaliu de vijelii și instabilitate atmosferică în județ, în a doua parte a zilei de sâmbătă

Publicat

pe

Redactat de

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice și instabilitate atmosferică accentuată valabilă și pentru județul Hunedoara, sâmbătă, 26 iulie, de la ora 17:00, până la miezul nopții.

Sunt prognozate vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. “În Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni (în general 2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, a informat ANM.

De asemenea, până duminică dimineață, 27 iulie, la ora 10:00, este în vigoare un Cod portocaliu de caniculă.

În contextul avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, emisă de ANM, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a transmis următoarele recomandări:

Advertisement

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;

Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii; În interiorul locuinței, nu stați în apropierea ferestrelor;

În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;

Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații.

Advertisement

Pentru a afla mai multe informații despre avertizările meteorologice, accesați: https://www.meteoromania.ro/avertizari/. De asemenea, pentru informații privind modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați: https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.

 

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ce fac marmotele atunci când nu învelesc ciocolata în staniol?”. Se relaxează la soare în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

 

Imagini adorabile cu marmote, surprinse în Parcul Național Retezat, au fost publicate pe rețeaua de socializare de către Regia Națională a Pădurilor -Romsilva. Fotografiile au stârnit numeroase reacții admirative.

“Ce fac marmotele atunci când nu învelesc ciocolata în staniol? Mai mult timp stau și așteaptă să vadă ce mai e nou în mediul… înconjurător. Marmotele din Parcul Național Retezat au mare apetit pentru zile însorite și sunt adevărate experte în relaxare. După un somn adânc de iarnă, se trezesc și decid că planul pentru vară este să stea la soare, să savureze gustărele și… cam atat. Nu există alt mamifer montan care să iubească zilele însorite mai mult decât le iubesc marmotele, care profită din plin de fiecare rază de soare. Deși, aparent, sunt leneșe, marmotele sunt adevărați ingineri ai naturii săpând adăposturi complexe, cu intrări multiple și galerii adânci esențiale pentru supraviețuirea lor, mai ales în timpul hibernării de iarnă. Așadar, următoarea dată când ajungi în Retezat și vezi o marmotă, profită să înveți ceva despre echilibrul muncă-relaxare!”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare, reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva.

Situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara, Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Aria protejată găzduiește 108 specii de păsări și 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice și tot acolo sunt 80 de lacuri și tăuturi, inclusiv Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România.

 

Advertisement
Sursa foto: Regia Națională a Pădurilor -Romsilva/Facebook
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate