
În România a ajuns să se fure orice! Pânăşi podurile de peste ape cad pradă hoţilor, în văzul tuturor. Cinci tineri au vrut să fure un pod de peste Jiu, ei fiind prinşi în flagrant de jandarmi şi luaţi la întrebări. Cei cinci au fost observaţi exact în momentul în care tăiau o bucată din podul, amplasat peste Jiul de Vest, ce face legătura între E.M. Vulcan şi Preparaţia Coroieşti. „Până în momentul în care au fost surprinşi de jandarmi, cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 ani, reuşiseră să sustragă un profil metalic de la acest pod”, a declarat locotenentul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Patru din cei cinci bărbaţi sunt din Vulcan, iar unul este din judeţul Cluj. Acum ei sunt cercetaţi pentru furt calificat.