
Fostul prim-ministru Florin Cîțu, nu mai este președintele Partidului Național Liberal.
Fostul lider al liberalilor, și-a dat demisia sâmbătă.
Florin Cîțu a deținut funcția de președinte al PNL, timp de șase luni.
Cîțu a convocat sâmbătă dimineața, ședința Biroului Executiv, la care au participat doar trei persoane (Dan Vîlceanu, care a demisionat și el din funcția de secretar general al PNL, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu), restul membrilor boicotând lucrările ședinței.
În 25 septembrie, premierul Florin Cîțu a câștigat cursa pentru șefia Partidului Național Liberal cu mai puțin de 1.000 de voturi în plus față de contracandidatul său, Ludovic Orban. Înconjurat și susținut puternic de „echipa câștigătoare”, Cîțu a fost sprijinit puternic și de către președintele Klaus Iohannis.
Demisia lui Florin Cîțu, de la șefia PNL, a fost cerută de 40 de filiale ale liberalilor din teritoriu.
Noul președinte al PNL, va fi ales în cadrul unui Congres Extraordinar, acesta fiind în persoana premierului României, Nicolae Ciucă.
„Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele.
Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang.”, a declarat Florin Cîţu.
„Din păcate, am avut dreptate. Inflaţia creşte, dobânzile cresc, veţi vedea marţi, decizia de politică monetară care va creşte dobânzile din nou, cu toate aceste măsuri care nu au fost luate, au fost înţelese ca o critică, dar era ca un sfat, vor avea efect de bumerang, din păcate şi e păcat, pentru că sunt măsuri care îi ajută pe români şi creşterea pensiilor, şi creşterea salariilor, dat trebuie făcute toate cu cap. Aici aş fi vrut să am această discuţie”, a adăugat el.