Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Cardurile sociale pentru alimente și mese calde, încărcate cu o nouă tranșă de 250 lei, înainte de Paște

Publicat

pe

O nouă tranșă a ajutorului de 250 lei, acordat prin Programul “Sprijin pentru România”, va fi încărcată pe cardurile beneficiarilor în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Am efectuat demersurile pentru ca a doua tranșă de 250 de lei, bani europeni, pentru alimente și mese calde să fie acordată mai devreme, în Săptămâna Mare, pentru ca românii să poată cumpăra cele necesare pentru masa tradițională”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Aceasta va fi cea de-a doua tranșă acordată pentru acest an, din cele șase prevăzute prin Programul ”Sprijin pentru România”.

Reamintim că, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde aproximativ 2,4 milioane de români. Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social și persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile sociale se pot folosi în peste 3.400 de magazine din toată țara, printre care și marile lanțuri de supermarketuri.

Actualitate

Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”

Publicat

pe

Redactat de

Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.

„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tiberiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara: „Am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință”

Publicat

pe

Redactat de

Tiberiu Bârstan, președintele Filialei Județene AUR Hunedoara, a votat, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale la o secție din municipiul Deva.

Sursa foto: Tiberiu Claudiu Barstan/Facebook

“Astăzi am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință. Fiecare vot contează în lupta pentru o țară mai bună și mai prosperă! Haideți să fim uniți pentru viitorul nostru! Mergeți la vot, fraților! Doamne ajută!”, a transmis liderul AUR Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale în județul Hunedoara. Incidente izolate gestionate prompt

Publicat

pe

Redactat de

Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Comunicare Hunedoara, până la această oră nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral.

Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

Reamintim că, în cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale, iar astăzi, înaite de deschiderea urnelor de vot, a mai fost înregistrat un incident, în toate cele 10 cazuri fiind aplicate sancțiunile prevăzute de lege (majoritatea fiind avertismente) pentru continuarea propagandei electorale.

De la începerea votării, nicio persoană nu a fost sancționată contravențional.

Reiterăm că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, inclusiv pe rețele de socializare, este interzisă.

În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații M.A.I., indiferent de persoanele implicate.

Advertisement

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate