Actualitate
Crișul Alb, sub Cod portocaliu de inundații. Au fost trimise mesaje Ro-Alert
Zona hidrografică Crișul Alb, din nordul județului Hunedoara, se află, până sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 12:00, sub avertizare hidrologică Cod portocaliu de inundații.
„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele 12 ore, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râul Crişul Alb – pe sectorul aval S.H. Vaţa de Jos – amonte confluenţă cu râul Chisindia, județele: Hunedoara şi Arad. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râul Crişul Alb – pe sectorul aferent S.H. Gurahonţ”, au transmis specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) .
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a informat, vineri seara, că, până în data de 20 ianuarie 2024, ora 12:00, zona hidrografică Crișul Alb, din nordul județului Hunedoara, se află sub Avertizare Hidrologică „COD PORTOCALIU”, pentru posibile depășiri ale cotelor de inundații. De asemenea, a fost transmis un mesaj „RO-ALERT”, iar, în același timp, autoritățile responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență sunt în măsură să ia măsurile care se impun în astfel de situații, astfel că populația nu este în situația de a intra în panică.
La nivelul ISU Hunedoara, având în vedere avertizarea primită, s-a activat Grupa Operativă, pentru a se monitoriza permanent situația din teren.
De asemenea, pentru gestionarea eficientă a potențialelor intervenții generate de fenomenele prognozate, ISU Hunedoara a dispus:
-prealertarea la nivelul fiecărei subunități de intervenție, din zona supusă avertizării.
-ridicarea nivelului de operaționalizare și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor hidrometeorologice primite;
-înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale din zona pentru care s-a emis avertizarea pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență;
NU UITAȚI!
Pentru a fi în siguranță, respectați următoarele măsuri:
-Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
-În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
-Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
-Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
– Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
-Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Actualitate
Incendiu de litieră în zona Roșcani – Muncel: Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor
Astăzi, 23 de pompieri militari au fost mobilizați într-o misiune de stingere a unui incendiu care a izbucnit la litiera pădurilor de foioase din zona Roșcani – Muncel. Flăcările au afectat aproximativ 85 de hectare de teren, iar intervenția s-a dovedit a fi una complexă și dificilă.
La operațiunile de localizare și lichidare a incendiului au participat și 15 lucrători ai Direcției Silvice Hunedoara. Pompierii din subunitățile ISU Hunedoara, provenind din Ilia, Brad, Dobra, Deva și Hunedoara, s-au confruntat cu multiple provocări, inclusiv o suprafață mare de teren afectată, relieful cu pante abrupte și distanța semnificativă de la flăcări până la locul unde autospecialele de stingere au putut avansa, distanță ce a fost parcursă pe jos în aproximativ 2 ore și jumătate.
”23 de pompieri militari s-au aflat, astăzi, în misiune de stingere a unui incendiu izbucnit la litiera pădurilor de foioase din zona zona Roșcani – Muncel, fiind afectate de flăcări aproximativ 85 de hectare de teren. La intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului participă și 15 lucrători ai Direcției Silvice Hunedoara. Misiunea pompierilor din subunitățile ISU Hunedoara de la Ilia, Brad, Dobra, Deva și Hunedoara este dificilă din cauza suprafeței mari unde trebuie să intervină, a reliefului cu pante abrupte, dar și a distanței mari de la flăcări până la locul unde s-a putut înainta cu autospecialele de stingere, distanță care se parcurge pe jos în aproximativ 2 ore și jumătate. Cu puțin timp înainte de ora 15.00, incendiul a fost lichidat, iar cauzele izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilite. Incendiile de litieră sunt incendii care cuprind vegetația de pe solul pădurii: arbuști, mușchi, licheni, ierburi, tufișuri, pătura moartă, uscăturile, resturile rămase la exploatarea pădurii, dar și partea inferioară a copacilor”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
Penultima etapă a turului sezonului regular din eșalonul al patrulea
Rezultatele înregistrate în etapa a X-a din Liga 4 de fotbal Hunedoara, penultima a sezonului regular, au fost interesante și lasă deschisă lupta pentru ocuparea primelor patru poziții, care asigură participarea în Final Four, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare în eșalonul terț. La finele sezonului regular locurile 5-8 vor juca într-un play-off de clasament, iar pozițiile 9-12 vor evolua în play-out-ul pentru evitarea retrogradării.
Primele două clasate și-au câștigat meciurile
Primele două clasate au câștigat, conform așteptărilor, meciurile în care au jucat. Liderul Unirea DMO a ajuns la 28 de puncte, în urma succesului, cu 3-2, după ce a avut 3-0, de pe terenul ultimei clasate, Minerul Uricani, singura echipă rămasă fără puncte acumulate în acest sezon. Pe poziția secundă, cu 24 de puncte, se mențin cei de la Gloria Geoagiu, care s-au impus clar, cu 5-1, în jocul de pe teren propriu disputat în compania celor de la Victoria Călan care, după acest rezultat, râmân pe poziția a zecea, antepenultima, cu 7 puncte.
Surpriză în Valea Jiului
Pe poziția a treia a urcat, cu 21 de puncte, Retezatul Hațeg, care a câștigat, fără probleme, cu 6-1, meciul de pe teren propriu cu penultima clasată, CSM Deva, care rămâne cu 3 puncte. Schimbarea pe podium s-a petrecut și datorită înfrângerii, oarecum surprinzătoare, cu 3-1, a celor de la Aurul Brad în deplasarea de la Inter Petrila. În urma acestui rezultat brădenii, rămași la 19 puncte, au coborât pe poziția a patra, iar trupa din Valea Jiului, ajunsă, acum, la 12 puncte, a urcat pe poziția a opta.
A fost și o remiză albă
Penultima rundă a sezonului regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara a adus și o remiză albă, al doilea rezultat de 0-0 înregistrat în acest campionat. Egalitatea fără goluri s-a înregisrat în jocul CFR Simeria – Dacia Orăștie, într-un joc cu implicații pentru Final Four. În urma acestui rezultat cei de la Simeria își păstrează locul al cincilea, acumulând 19 puncte, la fel ca și Bradul, a patra clasată, diferențierea fiind făcută de golaveraj, echipa feroviară având – 1, iar cea din municipiul din nordul județului + 11. Cei de la Orăștie, care sunt la a doua remiză albă, au, acum, 16 puncte și își păstrează poziția a șasea în ierarhie. În fine, cei de la CSM Vulcan își păstrează locul al șaptelea, cu 15 puncte, după victoria, cu 3-2, obținută la Crăciunești, în deplasarea cu Șoiuml Băița, echipa învinsă, rămasă la 10 puncte, coborând pe poziția a noua în ierarhie.
Rundă cu meciuri tari
Etapa a XI-a, ultima a turului din sezonul regular, se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni și propune meciuri care se anunță a fi extrem de interesante. Ar fi, în primul rând, meciul dintre Aurul Brad și Gloria Geoagiu, derby-ul etapei, dar și jocul Dacia Orăștie – Retezatul Hațeg este unul de urmărit. Echilibrat se anunță a fi și jocul dintre CSM Vulcan și CFR Simeria, așteptări pentru un meci de urmărit fiind și la confruntarea dintre două echipe din coada clasamentului, Victoria Călan și Minerul Uricani. Liderul, Unirea DMO, joacă acasă cu Șoimul Băița, părând a avea prima șansă, dar oaspeții sunt imprevizibili, iar Inter Petrila, favorită pe hârtie, se va deplasa la CSM Deva pentru un meci în care gazdele, cu siguranță, vor să își mărească zestrea de puncte.
Actualitate
Dacre Stoker, strănepotul celebrului Bram Stoker, autorul romanului „Dracula”, a revenit la Castelul Corvinilor
Dacre Stoker, strănepotul celebrului scriitor irlandez Bram Stoker, autorul cărții „Dracula”, a revenit la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara. El se află în România, și, în aceste zile, prezintă frumusețile Transilvaniei unui grup de amatori de istorie din Statele Unite.
„Dacre Stoker, strănepotul celebrului Bram Stoker, prezintă zilele acestea unor amatori de istorie din Statele Unite, Transilvania și frumusețile sale. Bineînțeles că nu putea rata Hunedoara și Castelul Corvinilor- Legenda Vie a Transilvaniei”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare, reprezentanții Muzeului Castelul Corvinilor, care au publicat și o fotografie.
A mai fost la castelul din Hunedoara și anul trecut, dar și în 2015
Dacre Stoker a mai fost la Hunedoara și în vara anului trecut, la mijlocul lunii iunie 2023, și atunci fiind însoțit de un grup de amatori de istorie de pe continentul american. De asemenea, în primăvara lui 2015, Dacre Stoker a lansat, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, propria carte -„Dracula, mortul viu”, ca o continuare a romanului mit „Dracula” a străbunicului său, Bram Stoker.
După o carieră importantă în sport, Dacre Stoker a decis să ducă mai departe moștenirea lui Bram Stoker scriind o serie de cărți care îl au ca subiect pe Dracula: “Dracula: The Un-Dead”, “Dracul” – coautor cu J.D. Barker, “The Virgin’s Embrace”, și “Dracula’s Bedlam”. Impresionat de frumusețea și istoria țării noastre, el a vizitat România de mai multe ori.
Scriitorul este invitat special, alături de alte personalități internaționale, la Festivalul Internațional de Film Fantastic – „Dracula Film Festival”, desfășurat în perioada 30 octombrie -3 noiembrie 2024, la Brașov.
Sursa foto: Muzeul Castelul Corvinilor/Facebook
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Primul tren electric ar putea ajunge în gara din Deva, în prima parte din 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Primarii și consilierii și-au preluat mandatele. Prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin, a anunțat finalizarea procesului de învestire a aleșilor locali
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi titluri naționale pentru gimnastele de la LPS Cetate Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dorin Rusu, de la CSM Deva, campion național de seniori la cros
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Copilă de 13 ani, acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni, la Petroșani
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Doliu în fotbal: Ne-a părăsit Dorin Nicșa
-
Actualitatecu o zi in urma
Bărbat reținut pentru complicitate în cazul copiilor dispăruți din Sântandrei și găsiți în Serbia
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Burduja: Preţurile la facturi nu vor fi mai mari decât iarna trecută; schema de compensare-plafonare e în vigoare până la 1 aprilie