
În urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va fi redusă la pâine de la 1 septembrie, iar impactul negativ al acestei măsuri va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea unora la bunuri de lux. Acest fapt nu se va traduce neapărat prin scăderea preţului la pâine în piaţă pentru că producătorii susţin că, în acest moment, lucrează în pierdere.