Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

DSP Hunedoara derulează, luna aceasta, campania „Sănătatea mintală – parte integrantă și esențială a sănătății”

Publicat

pe

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în parteneriat cu unitățile sanitare cu paturi din județ, ambulatoriile de specialitate și cabinetele de medicină de familie, derulează, în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății, pe toată durata lunii ianuarie 2023, campania cu tema și sloganul „Sănătatea mintală – parte integrantă și esențială a sănătății!”.

La nivel global, una din 10 femei suferă de depresie postnatală în primul an după naștere, iar una din 1.000 de femei dezvoltă o afecțiune mai gravă numită psihoză post-partum. Aceste afectări trec de multe ori neobservate în stadii incipiente, iar fără un tratament adecvat pot avea consecințe negative, atât pentru mamă, cât și pentru copil.

În anul 2021, în România, incidența tulburărilor mintale și de comportament a fost de 1.221,2%000 locuitori, în ușoară creștere față de anul 2020, când a avut valoarea de 1.200,8%000 locuitori. Prevalența bolilor psihice (cod ICD 10: F01-F39) în România, în anul 2021 a fost de 1.303,5%000 locuitori, în creștere față de anul 2020 când a avut valoarea de 1.260,25%000 locuitori. În perioada 2010-2019, evoluția prevalenței depresiei în România este constantă, dar are valori aproape duble pentru femei, în comparație cu bărbații.

În acest context, scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare a gravidelor privind problematica sănătății mintale.

Activitățile din cadrul campaniei își propun să informeze populația feminină (în special gravidele) privind importanța identificării și intervenției timpurii în cazul tulburărilor mintale, să faciliteze conștientizarea şi promovarea unei mai bune înțelegeri a impactului tulburărilor mintale asupra vieții oamenilor, precum și creșterea accesului la informații pentru îmbunătățirea îngrijirilor și înlăturarea stigmatizării femeilor cu tulburări mintale. Femeile, indiferent de cultură, vârstă sau venit, pot dezvolta depresie postnatală. Simptome precum tristețe, plâns facil, agitație față de bebeluș sau cei din jur, lipsă de energie și oboseală tot timpul, probleme de somn, gânduri negative, sentimente ale mamei că nu este suficient de bună, că nu poate avea grijă de copil, sentimente de vinovăție, deznădejde și auto învinovățire sau senzația că i se poate întâmpla ceva rău copilului pot apare oricând în timpul sarcinii, sau în primul an după naștere. Există metode de tratament eficiente care pot să prevină consecințe mai grave, sau chiar tragedii. Prin atragerea atenției societății asupra acestei problematici urmărim atât încurajarea profesioniștilor, cât și a prietenilor și a apropiaților noilor mămici să le întrebe cum se simt, să le îndemne să discute despre ceea ce simt și să ceară ajutor.

Depresia mamei s-a observat a fi deseori asociată cu semnele timpurii de vulnerabilitate sau temperament dificil al copilului; atașamentul nesigur; funcționarea afectivă (mai mult afect negativ; agresivitate și emoționalitate crescute; disforie, în special când nou născutul este fată; performanță cognitivă/intelectuală/academică mai scăzută; mai multă auto-învinovățire, valoare de sine mai scăzută); funcționare interpersonală mai slabă și anomalii ale sistemelor psihobiologice, inclusiv mecanisme de răspuns la stres care funcționează mai slab.

Depresia este una dintre principalele cauze de dizabilitate în toată lumea. La nivel global, se estimează că 264 de milioane de oameni sunt afectați de depresie, procentul femeilor afectate fiind mai crescut decât cel al bărbaților.

Pandemia de COVID-19 a dus la o creștere puternică a tulburărilor depresive și de anxietate la nivel global în anul 2020, femeile și tinerii fiind cei mai afectați:

Advertisement
  • 53 de milioane de cazuri suplimentare de tulburare depresivă majoră (o creștere cu 28%) și 76 de milioane de cazuri suplimentare de tulburări de anxietate (o creștere cu 26%) au fost din cauza pandemiei.
  • Peste 35 de milioane dintre cazurile suplimentare de tulburare depresivă majoră au fost la femei, comparativ cu aproape 18 milioane la bărbați.
  • Peste 52 de milioane dintre cazurile suplimentare de tulburări de anxietate au fost la femei, comparativ cu aproximativ 24 de milioane la bărbați.

Prevalența acestor tipuri de tulburări mintale a atins vârful în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 20-24 de ani (1.118 cazuri suplimentare de tulburare depresivă majoră la 100.000 locuitori și 1.331 cazuri suplimentare de tulburări de anxietate la 100.000 locuitori).

Consecințele tulburărilor de sănătate mintală sunt grave. De cele mai multe ori, persoanele cu afecțiuni grave de sănătate mintală mor prematur – cu unu sau două decenii mai devreme – din cauza unor boli somatice prevenibile (aceste persoane confruntându-se cu o adevărată provocare în ceea ce privește capacitatea lor de a face alegeri comportamentale corecte pentru sănătate și de a cere ajutorul necesar în acest sens).

Sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității.

Pentru oameni, sănătatea mintală este o resursă care le permite să își realizeze potențialul intelectual și emoțional, să își găsească și să-și îndeplinească rolurile în viața socială, școlară și profesională.

Pentru societăți, sănătatea mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție socială. În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple, cetățenilor și sistemelor sociale.

În ultimii ani, a existat o recunoaștere din ce în ce mai mare a rolului important pe care îl joacă sănătatea mintală în atingerea obiectivelor de dezvoltare globale. În ciuda progreselor înregistrate în unele țări, persoanele cu probleme de sănătate mintală se confruntă adesea cu încălcări grave ale drepturilor omului, discriminare și stigmatizare.

Advertisement

Multe afecțiuni mintale pot fi tratate eficient la un cost relativ scăzut, dar diferența dintre persoanele care au nevoie de îngrijire și cele cu acces la îngrijire rămâne substanțială. Acoperirea eficientă cu tratament rămâne totuși extrem de scăzută.

De aceea sunt necesare investiții sporite pentru:

  • conștientizarea sănătății mintale;
  • creșterea capacității de înțelegere și reducerea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale;
  • îmbunătățirea accesului la îngrijiri de sănătate mintală de calitate și tratamente eficiente;
  • cercetare, identificarea de noi tratamente și îmbunătățirea tratamentelor existente pentru toate tipurile de tulburări mintale.

Actualitate

Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială

Publicat

pe

Redactat de

Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obţinut 25% din voturi și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Se poartă o luptă strânsă pentru locul al doilea. Elena Lasconi, candidatul USR, s-ar afla pe poziția a doua cu un procent de 18%, urmată îndeaproape de Călin Georgescu, candidat independent, care ar fi obținut 16% din voturi, conform exit-poll-urile anunțate, duminică seară, de principalele televiziuni.

 

Rezultate exit -poll CURS

Marcel Ciolacu (PSD) 25%
Elena
Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

Advertisement

George Simion (AUR) 14 %

Nicolae Ciucă (PNL) 13 %

 

Rezultate exit -poll CIRA

Marcel Ciolacu (PSD) 25 %

Advertisement

Elena Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

George Simion (AUR) 15 %

Nicolae Ciucă (PNL) 14 %

 

Advertisement

Rezultate exit-poll AVANGARDE

Marcel Ciolacu (PSD) 25 %

Elena Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

George Simion (AUR) 15 %

Advertisement

Nicolae Ciucă (PNL) 14 %

 

Rezultate ARA

Marcel Ciolacu (PSD) 27%

Elena Lasconi (USR) 18%

Advertisement

George Simion (AUR) 15%

Călin Georgescu (independent) 14%

Nicolae Ciucă (PNL) 11%

 

Numărătoarea oficială a voturilor va decide cine intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va fi în 8 decembrie.

Advertisement

Primul tur al alegerilor prezidențiale în cifre (situația în județul Hunedoara), la închiderea urnelor – ora 21:00

Număr alegători înscriși pe listele permanente -363.541
Votanți pe listele permanente-150.708
Votanți pe listele suplimentare-17.532
Votanți cu urna mobilă- 2.090
Total votanți – 170.330 (dintre care 120.183 în mediul urban, iar 50.147 în cel rural)
Prezență la urne- 46,85 % la sută

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri pentru siguranța votului

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.

Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.

 

”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.

Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.

Angajatul a fost sancționat cu avertisment.

Advertisement

Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.

După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.

Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00

Publicat

pe

Redactat de

Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.

Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.

Distribuția pe categorii de alegători:

  • Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
  • Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
  • Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.

Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate