Interpreţi de folclor din toate colţurile ţării sunt aşteptaţi să sosească azi la Deva Timiş, Cluj, Mehedinţi, Bihor, Suceava, Vrancea sau Vâlcea sunt doar câteva dintre judeţele din care provin parti…


Din 22 iulie, începe eliberarea tichetelor gratuite pentru călătorie în Deva
Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul în comun în Deva se vor elibera începând din 22 iulie şi până în 1 august, anunţă reprezentanţii primăriei. Beneficiarii acestora, respectiv veterani…

Astăzi începe Bac-ul „la scris”
Aproape 5.000 de absolvenţi de liceu hunedoreni „intră” în examenul la română Probele se vor desfăşura pe parcursul acestei săptămâni şi vor testa pe hârtie cunoştinţele la alte trei discipine Timp de…

Începe Evaluarea Naţională!
Peste 3.400 de elevi hunedoreni de-a „opta” intră în febra examenelor Absolvenţii de gimnaziu din judeţ vor susţine azi proba scrisă la limba română Emoţii din ce în ce mai mari pentru absolvenţii de …

Lucrările la loturile 2 şi 3 din autostrada Lugoj-Deva pot începe
Contestaţiile au fost respinse Astfel, în maximum 10 zile pot fi încheiate contractele de execuţie cu câştigătorii licitaţiei Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contes…

Procesul fostului custode de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, arestat pentru trafic cu monede antice, începe la 1 august
Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au stabilit, ieri, data în care va avea loc primul termen de judecată în procesul pe fond în cazul lui Florin Delinescu (foto), fost custode – gestionar a…

Bac 2013: Astăzi începe proba de evaluare a competenţelor digitale
În cadrul acestei probe cei aproape 4.000 de absolvenţii hunedoreni trebuie să demonstreze că ştiu să folosească calculatorul. Proba are două părţi, una teoretică şi alta practică. Elevii vor primi un…

Sesiunea de comunicări ştiinţifice a muzeului din Deva începe azi
Specialişti din instituţii de cultură şi învăţământ superior din judeţul Hunedoara, dar şi din mai multe localităţi din România vor participa, începând de azi, la sesiunea anuală de comunicări ştiinţi…

Azi începe „Festivalul Virşlilor” la Deva
Poftiţi la distracţie! Producători autohtoni de cârnăciori subţiri se vor aduna în Piaţa Unirii din oraş, acolo unde vor avea loc şi spectacole în aer liber Timp de trei zile, începând de astăzi şi pâ…

Cetate a terminat distracţia. Începe munca
Vrea performanţă pe semicerc Gruparea deveană a promovat în Liga Naţională după un sezon în care nu prea a avut adversar Un an de penitenţă în Divizia A a fost unul de relaxare pentru Cetate Deva, ca…

Examen dificil – ”Dubla de foc” începe la Oradea
FC Hunedoara joacă azi cu CS Oşorhei un meci foarte important în ecuaţia promovării- După victoria categorică cu Europa Alba Iulia, liderul seriei a V-a din Liga a III-a are parte de două partide cons…

REPUSĂ ÎN FUNCŢIUNE. Fântâna muzicală din centrul Devei va începe „să cânte” iar de la 1 mai
Fântâna arteziană muzicală din centrul municipiului Deva (foto) va fi repusă în funcţiune, cel mai probabil, de la 1 mai, după cum a anunţat, ieri, primarul oraşului, Petru Mărginean. Acesta a spus că…

Week-endul începe cu „Cherchez la femme!” la Deva
Viaţa ca o călătorie în căutarea iubirii – acesta este mesajul spectacolului pe care elevii lui Dan Puric îl vor susţine, vineri, 19 aprilie, pe scena Teatrului de Artă din Deva. „Cherchez la femme!” …

Festivalul Internaţional de Umor „Liviu Oros” începe azi la Deva
„O librărie de tot râsul” şi „Humo Daeva” sunt cele două evenimente ce vor avea loc azi la Deva, de la cu ora 17:00, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Internaţional de Umor „Liviu Oros” …

Programul „Rabla” va începe în 15 aprilie
Implementarea Programului de Reînnoire a Parcului Autor se va face începând cu data de 15 aprilie, iar valoarea unui tichet primit în schimbul casării unei maşini vechi va fi de 1.500 de euro. Anunţul…

Lupta împotriva bolii Parkinson începe de la Deva
„Zile speciale pentru oameni deosebiţi” Singurul ONG din România care apără drepturile personelor afectate de această maladie va organiza în reşedinţa judeţului mai multe evenimente Mai multe evenimen…

Azi începe „Luna Plantării Arborilor” în judeţul Hunedoara
Sădiri de pomi, dar şi mai multe acţiuni de conştientizare a importanţei pădurii în rândul elevilor vor avea loc începând de azi şi până în 15 aprilie în judeţul Hunedoara. Toate acestea vor fi realiz…

Un CFR-ist începe mâine protestele în centrul Devei
“Dumnezeu va decide moartea mea sau a asupritorilor” Ilile Staicu vrea audienţă la premierul Victor Ponta şi plănuieşte o grevă a foamei dacă nu primeşte un răspuns de la autorităţi Vreme de trei zile…

Din 18 martie, începe eliberarea tichetelor gratuite pentru călătorie în Deva
Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul în comun în municipiul Deva se vor elibera începând din 18 martie şi până în 28 a lunii, anunţă reprezentanţii primăriei. Beneficiarii acestora, resp…

Defileul Jiului ar putea fi închis. Începe reabilitarea şoselei
Lucrările la Defileul Jiului ar putea închide principala cale de acces între judeţele Hunedoara şi Gorj. Deocamdată, constructorii caută alternative, iar lucrările sunt preconizate să înceapă în câtev…

Începe demolarea clădirilor de pe teritoriul preparaţiei de la Petrila
Fosta preparaţie de cărbune de la Petrila va ajunge o amintire. Autorităţile locale speră să aducă zona „la verde” şi să o dea unor investitori interesaţi. Potrivit specialiştilor, acolo vor fi dinami…

Începe fotbalul din judeţ – Start în returul Ligii a IV-a!
Partea secundă a sezonului din primul eşalon hunedorean va debuta sâmbătă însă cu două echipe mai puţin faţă de tur În continuă scădere în ultimii anii, eşalonul patru îşi reia partidele, sâmbătă urmâ…

De mâine începe vremea rea. Judeţul Hunedoara – sub cod galben de ninsori
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare meteorologică tip Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol, care va intra în vigoare începând de mâine de la or…

Steaua începe pregătirea de iarnă
Liderul, din nou, la muncă Trupa din Ghencea a încheiat vacanţa şi s-a reunit pentru primele antrenamente din 2013 Cu puţin mai mult de o lună înaintea dublei din Europa League, jucătorii liderului di…