Actualitate - Eveniment
Eveniment dedicat „Zilei Naționale a României”, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara, la Deva
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va dedica şi în acest an Zilei Naţionale a României o activitate specială, o manifestare cultural-educativă ce va avea loc în ziua de 29 noiembrie 2023, ora 13:30, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”. Publicului din sală i se va prezenta o expunere a evenimentelor care au avut loc la 1 Decembrie 1918, moment de importanță capitală în istoria națională.
Dintre marile evenimente, dintre numeroasele momente de răscruce istorică pe care le-a trăit poporul român, nu este zi mai dragă inimilor noastre decât acel 1 Decembrie 1918 când miile de glasuri de la Alba Iulia au strigat din răsputeri, cu hotărâre şi bucurie: Unirea cu România, Unirea cu Patria-Mamă! De atunci, de când România a strâns la pieptul ei toate provinciile pe care jocul istoriei le-a smuls de-a lungul secolelor, ziua de 1 Decembrie o purtăm cu iubire în suflet, aşa cum cu iubire arborăm tricolorul la zi de mare sărbătoare a neamului românesc.
În cadrul prezentării organizate de noi și în acest an, vor fi trecute în revistă evenimentele care au precedat actul de la 1 Decembrie, vor fi evocate marile personalități politice și culturale care s-au implicat în făurirea României Mari, va fi amplu prezentată Adunarea Națională de la Alba Iulia, rolul monarhiei în făurirea actului Unirii. Se vor utiliza imagini-document care vor ilustra fiecare etapă care a condus la realizarea unirii tuturor provinciilor românești între hotarele aceleiași țări.
Ca în fiecare an, activitatea dedicată Zilei Naționale va încerca să inspire celor prezenți un puternic suflu patriotic, așa cum se cuvine față de memoria marilor înaintași, a tuturor celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o țară demnă și respectată, cu toții uniți sub tricolor.
În finalul prezentării, celor prezenți în sală li se vor adresa întrebări legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii constând în cărţi și diplome oferite de Biblioteca Județeană.
De asemenea, cu această ocazie, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva se va amenaja o expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment de mare răsunet al istoriei noastre.
Porţile Bibliotecii noastre vor fi deschise tuturor celor care vor să cunoască aceste cărţi.
Cu deosebită consi25derație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.
„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 11 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 4 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară