Ultima ora
FOTO/VIDEO: Devean, încătușat în centrul orașului, după ce a refuzat legitimarea și a adresat injurii polițiștilor. Bărbatul nu avea nici documentele prevăzute de Ordonanța nr.3
Polițiștii hunedoreni au demarat activităţi de verificare a respectării măsurilor generale de prevedere a răspândirii Covid-19. Alături de celelalte forțe de ordine, polițiștii au instituit puncte de control şi verificat documentele persoanelor care se aflau pe stradă, după orele prânzului. Astfel de controale au loc în toate localitățile din județ.
La Deva, polițiștii Biroului Ordine Publică au luat măsura sancționării contravenționale a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Deva, care a refuzat să se legitimeze (a încercat să fugă, însă a fost prins de polițiști, imobilizat și condus la sediul unității). Pentru refuzul legitimării, proferarea de injurii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor (Legea 61/1991), dar și pentru că nu avea asupra sa documentele prevăzute de Ordonanța Militară nr. 3, bărbatul a primit amenzi în cuantum total de 1.600 de lei.
Vă reamintim că, potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, începând de astăzi, 25 martie, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice; f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină; g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat; h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole; i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare. Totodată, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole. Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță. Pentru verificarea motivului deplasării, angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, iar pentru verificarea motivului deplasării în alte situații, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru toate situațiile prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3, persoanele vor prezenta și documentul de identitate.
Sursa foto/video: IPJ Hunedoara
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
-
Actualitatecu 2 zile in urma
13 milioane de euro disponibile pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din județ
-
Actualitatecu o zi in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara și-a deschis porțile
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Administrația din Densuș nu este cu gândul la vacanță
-
Actualitatecu o zi in urma
ITM Hunedoara, controale la centrele rezidențiale din județ
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Sistare temporară a gazelor naturale în Hațeg pe 18 decembrie
-
Actualitatecu o zi in urma
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia”, declarat de Guvern de importanță națională
-
Actualitatecu o zi in urma
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, la poalele Retezatului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Studenții și profesorii de la Universitatea din București contribuie la creșterea calității educației din Geoparc