Actualitate
„GreenLine” Valea Jiului: Contractele de execuție a infrastructurii din cadrul proiectelor, semnate
Valea Jiului ar putea avea până la sfârșitul acestui an un transport interurban modern și ecologic, realizat cu autobuze electrice. Contractele de execuție a infrastructurii din cadrul proiectelor „Green Line Valea Jiului” au fost semnate.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul asocierii SC DEMO-IDII CONSTRUCT SRL (lider de asociere) și SC CITADINA 98 SRL (asociat), Ion Băietrău, au semnat, vineri, 21 iulie 2023, contractele de execuție din cadrul proiectelor „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 și Componenta 2.
Documentele, care includ și componenta de revizuire a proiectului tehnic, precum și asistența tehnică din partea proiectantului, au fost parafate în cadrul unei scurte ceremonii desfășurate în Sala Mare de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara. Valoarea totală a celor două contracte este de 53.163.907,80 lei.
„Odată cu semnarea acestor contracte, sper ca la finele anului să avem în Valea Jiului un transport model, modern și ecologic, prin care să asigurăm mobilitatea populației. Este un prim proiect de acest fel pe care îl implementăm. Intenția noastră este, ca pe viitor, să facem parteneriate și cu alte primării din județ pentru a dezvolta infrastructura de transport public cu autobuze electrice”, a declarat președintele Laurențiu Nistor în deschiderea ceremoniei de semnare a contractului de execuție.
Contractele de execuție pentru Componenta 1 și Componenta 2 prevăd realizarea infrastructurii necesare traseelor de transport, prin amenajarea a 108 stații pentru călători, depou și garare autobuze, stații de întoarcere și/ sau încărcare a autobuzelor electrice, aflate la capăt de linie, reabilitarea infrastructurii rutiere pe mai multe sectoare de drum, precum și a trei poduri. Rețeaua de transport public este formată dintr-un traseu principal între localitățile Uricani și Petrila și 3 trasee secundare, respectiv Aninoasa – DN 66, Petrila – Jieț, și Valea de Brazi – Cheile Buții.
Componenta 1 prevede, printre altele, realizarea următoarelor:
-
depou de autobuze la Vulcan, care include corp administrativ, spălătorie și spațiu de garare pentru autobuze, atelier de revizii și reparații
-
stația de capăt Uricani (Valea de Brazi), care include spațiu administrativ și trei stații de încărcare
-
stația de întoarcere și încărcare Petrila
-
reabilitare a patru tronsoane de drum în Vulcan, Lupeni și Petroșani
-
reabilitarea a trei poduri (două în municipiul Vulcan, unul la Petroșani (Livezeni) peste Jiul de Est
-
74 de stații de călători, cu facilități pentru persoanele cu dizabilități
Componenta 2:
-
Stație de capăt la Aninoasa, cu corp administrativ și patru stații de încărcare
-
Stație de întoarcere și încărcare Petrila-Jieț
-
Stație de întoarcere la Cheile Buții
-
Stație de întoarcere la Jieț
-
34 de stații de călători, cu facilități pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru crearea condițiilor optime de așteptare a călătorilor, stațiile vor fi dotate cu copertină și cu sisteme electronice de informare. În stațiile de călători, se vor monta automate pentru emiterea de carduri/tichete de călătorie (sistem e-ticketing).
În luna aprilie a acestui an, au fost semnate și cele două contracte de furnizare a autobuzelor electrice pentru Linia verde Green Line Valea Jiului. Astfel, în baza acestor contracte, în toamnă vor fi livrate 26 de autobuze electrice, 12 stații de încărcare rapidă, 30 de stații de încărcare lentă, 2 stații de încărcare rapidă autovehicule/autobuze electrice și alte 4 echipamente. Valoarea acestor două contracte se ridică la 65.854.600 lei.
Proiectele „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1 și „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 2 sunt finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de transport public de persoane, reducerea emisiilor de carbon prin utilizarea unor mijloace de transport nepoluante și adaptarea la nevoile actuale de mobilitate urbană din Valea Jiului. Proiectele sunt realizate în parteneriat cu UAT-urile din Valea Jiului, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) pentru transport public zonal (Green Line) în Valea Jiului.
Actualitate
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României (CCR) a cerut reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.
Plenul Curții Constituționale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș și, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comunicatul Curții Constituționale a României:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
.
Actualitate
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
Municipiul Focșani a găzduit, recent, o importantă competiție internă de Taekwon do ITF. Printre practicanții de arte marțiale care s-au aliniat la startul de la „Cupa Vrancea” s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara.
Astfel, cei de la Red Tigers Călan, pregătiți de Cristinel Popa și Cristian Popa, au obținut locul al doilea în clasamentul general pe cluburi, precum și de două ori poziția a treia în ierarhiile de la juniori și, respectiv, pre-juniori. La aceste rezultate se mai adaugă 13 medalii de aur și câte 3 de argint și bronz. Astfel, pentru clubul din Călan au urcat pe podium Alessio Șooș (locul 1 la luptă și măsurarea forței și locul 3 la speed kick), Maria Oprea (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Raul Petca (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Eva Coțolan (locul 1 la luptă și spedd kick), Alessia Gogoașă (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), Alessia Sitaru (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), David Gabor (locul 1 la luptă și 3 la speed kick), Tudor Oprescu (locul 1 la luptă și 3 la tehnici speciale), Ioana Ristea (locul 1 la luptă) și Antonia Tănăsoni (locul 2 la luptă). De asemenea, Maria Oprea a fost desemnată cea mai bună competitoare a concursului feminin și al celui de pre-junioare, iar Raul Petca a fost cel mai bun junior.
Totodată, și cei de la Cristal Hațeg, antrenați de Cosmin Oprescu, au avut rezultate excelente, care au obținut 11 medalii, dintre care opt au fost de aur și trei de bronz. Astfel, Adriana Crețu, pe lângă faptul că a fost desemnată cea mai bună junioară II, a fost pe locul 1 la luptă măsurarea forței și tehnici speciale, Mario Ștefan a fost primul la luptă și speed kick și al treilea la măsurarea forței, triplă medaliată fiind și Maia Danciu (locul 1 măsurarea forței și 3 la tehnici speciale și speed kick), în vreme ce Amelia Cărăbaș și Dragoș Popesc s-au impus la luptă. De asemenea, cei de la Hațeg au mai obținut poziția a treia în ierarhia generală a cluburilor, precum și în întrecerea copiilor.
Actualitate
Tânăr din Deva prins cu substanțe suspecte. Dosar penal pentru deținere de droguri
Dosar penal întocmit de către polițiști, ca urmare a depistării unui tânăr ce deținea substanțe susceptibil a face parte din categoria celor interzise
La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au observat, pe o stradă din Deva, trei tineri care manifestau un comportament ciudat.
În urma legitimării, polițiștii au stabilit că cei trei sunt din municipiul Deva și sunt în vârstă de 18 și de 19 ani. Ca urmare a efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, ambalată în folie din plastic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, iar substanța respectivă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, de către polițiștii S.C.C.O. Hunedoara.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu o zi in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut! Un bărbat de 38 de ani, din Aninoasa, dat dispărut