
Sofia Tutunaru, legitimată la Secția de Tenis a Clubului Sportiv Municipal, aflat în subordinea Primăriei Petroșani, este câștigătoarea Campionatelor Naționale de vară U10 ale României la tenis de câmp, desfășurate la București. Ediția din acest an a programat peste 150 de meciuri pe terenurile Centrului Național de Tenis al FRT din București.
Antrenată de Gabriel Băluș, sportiva din Petroșani a reușit să se impună în turneul de simplu al fetelor, obținând Locul I după o finală extrem de disputată, precum și Locul III la dublu.
„Pentru municipiul Petroșani este o mare onoare să aibă o performanță la acest nivel și voi propune Consiliului Local Petroșani premierea atât a sportivei, cât și a antrenorului, așa cum de fiecare dată am susținut excelența, atât în educație, cât și în sport. Prin performanțele obținute, CSM Petroșani dovedește încă o dată că duce mai departe tradiția atât la tenis de câmp, cât și la alte discipline sportive și îi asigur deopotrivă pe sportivi și pe antrenori de întreaga mea susținere și implicare. De asemenea, adresez cele mai sincere felicitări tuturor părinților care îi susțin și îi încurajează pe copii să practice sportul”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de vară U10 a programat peste 150 de meciuri pe terenurile Centrului Național de Tenis al FRT din București.
În turneul de simplu al fetelor, unul foarte echilibrat, titlul de campioană a fost câștigat de Sofia Dana Tutunaru, de la CSM Petroșani, la finalul unui meci foarte disputat, 4-1, 2-4, 10-8, cu Natalia Gabriela Dragomir, de la ACS Tennis Performance Team din București.
Finala mică a fost câștigată mult mai repede de Eva Maria Bulai, de la LPS Mircea Eliade București, 4-2, 4-0, cu Mara Andreia Diaconu, jucătoare legitimată la ACS Junior Pro Tennis.
Turneul de simplu al băieților a fost dominat de Nicholas Andrei Tănasă, legitimat la CS Dinamo București, care nu a pierdut mai mult de două game-uri în niciun meci. În finala jucată cu Patrick Ștefan Dobrin, de asemenea legitimat la CS Dinamo București, Nicholas s-a impus cu 4-1, 4-1. Podiumul a fost completat tot de un jucător de la Dinamo, Victor-Alexander Dobrescu, care a câștigat cu 4-0, 4-2, finala mică jucată cu Codrin Constantin Șerbănoiu de la Tenis Club AS Pitești.
În finala de dublu a fetelor s-a impus perechea Ania Curuia (TC Wilson București ) / Natalia Dragomir, scor 4-1, 4-1, în fața dublului Ana Maria Cîmpan (CS Văideanu Brașov) / Elena Natalia Nichita (ACS Young Tennis Development).
Finala mică, pentru locul 3, a fost câștigată de Eva Maria Bulai și Sofia Dana Tutunaru care au trecut cu 5-4(1), 4-2, de perechea Mara Andreia Diaconu / Antonia Gabriela Voicu (CS Mamaia-IDU).
Adversari în finala probei de simplu, Nicholas Tănasă și Patrick Ștefan Dobrin au jucat împreună la dublu și au câștigat titlul de campioni fără să piardă vreun set. A fost 5-3, 4-1, în ultimul act jucat împotriva perechii Mihai Camboianu (CS Samtronic Constanța ) / George Damcaliu (Asoc. Tenis Club Bright Constanța).
Mult mai echilibrată a fost finala mică în care Eric Ioan Grecu (TC Racheta Campionilor) / Codrin Constantin Șerbănoiu au revenit în meci și s-au impus cu 2-4, 4-2, 10-4, în fața perechii David Dumitru (TC Victor Hănescu București) / Codruț Luca Ștefan (Asociația Tenis Club CCV).
Directorul de turneu al acestei competiții a fost antrenoru federal Andrei Mlendea. Echipa de arbitri condusă de Sergiu Vladu a fost compusă din Antonescu Tudor, Moroi Vlad, Gheorghe Ștefania, Dumitrescu Sorin și Dumitru Alexandra.